spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Rocadã la primãrie: Cazacu, în locul lui Radu! (foto)

- Advertisement -

Volocaru, critic si cu cei care l-au sustinut

SCHIMBARE…Seful tineretului social-democrat din Vaslui, Dragos Cazacu, a repurtat, ieri, prima sa mare victorie politicã. Consilierii din CL Vaslui au decis sã-i dea votul pentru postul de viceprimar al orasului, dupã o sedintã care a durat aproape trei ore. Cazacu l-a bãtut pe independentul Alexandru Volocaru, cu 11 voturi la 7, în cursa pentru mandatul de viceprimar. Demis de majoritatea consilierilor locali vasluieni, fãrã a i se reprosa altceva decât faptul cã este liberal, fostul viceprimar Sorin Radu a pãrãsit functia cu capul sus, multumind primarului Vasile Pavãl, viceprimarului Daniel Neacsu, colegilor din serviciile si directiile Primãriei pentru ajutorul primit în cei doi ani si jumãtate de mandat. Cel mai penibil s-a dovedit a fi consilierul Alexandru Volocaru, care a gãsit de cuviintã sã-l “încolteascã” pe Radu cu întrebãri de genul “De ce nu v-ati dat demisia când erati viceprimar si s-a înecat acel copil la strand?”. De altfel, “tãticul” lui Volocaru, fostul prefect Ioan Zaharia, ajuns acum consilier (mai mult sau mai putin!) independent, l-a propus pe Volocaru pentru postul de viceprimar, însã protejatul sãu a pierdut în mod rusinos. “Mã bucur pentru faptul cã Dragos Cazacu a câstigat acest post. Este un tânãr cu multe idei, cu initiativã, care stie cum se acceseazã proiectele cu finantare europeanã”, a spus Andrei Abutoaiei, presedintele de sedintã de ieri. Asearã târziu, l-am contactat pe presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, pentru un punct de vedere. “Sã nu ne imaginãm cã PNL va actiona altfel, când va avea majoritate, îsi va alege reprezentantii în baza majoritãtii de care dispune în administratia localã. Lucrul acesta este evident încã de acum, pentru cã acolo unde au majoritate scot din functie oamenii nostri. La Dragomiresti, majoritatea liberalã a votat pentru demiterea viceprimarului în functie. Dacã ar fi existat întelegere pentru situatia de acolo, am fi manifestat si noi întelegere”, a spus Buzatu, explicând de ce a început rãzboiul între PSD si PNL în tot judetul.

Dragos Cazacu se prezintã, de astãzi, la biroul sãu din primãrie, pentru prima zi de muncã în functia de viceprimar. O victorie anticipatã de ziarul nostru în urmã cu câteva zile, de când am aflat de faptul cã liderul tineretului PSD din Vaslui va beneficia de cele douã voturi ale Partidului Conservator, necesare pentru a câstiga acest post. De altfel, ieri, liberalii au avut doar cinci mandate, pentru cã medicul Ciocârlea nu a putut sã se prezinte la sedinta de plen a Consiliului Local. Sedinta de alegere a noului viceprimar a fost precedatã de un scandal administrativ, pornit din dorinta unor consilieri locali de a se bãga în seamã peste mãsurã. Printre figurantii zilei de ieri, asa cum se întâmplã de mult timp în CL Vaslui: Ioan Zaharia, fostul prefect PDL, acum consilier independent, si “celebrul” Alexandru Volocaru, cel care nu are mai mult de 10 voturi “pentru” vreun proiect de hotãrâre în acest mandat!

Fostul viceprimar Radu, încoltit de Volocaru: “Trebuia sã vã dati demisia de doi ani!”

De altfel, Zaharia a fost cel care a comentat, încã de la începutul sedintei, dorind sã afle de ce fostul coleg de partid este scos din functia de la primãrie. “Cu ceva vreme în urmã, alãturi de PNL, am format coalitia USL, care a stabilit un program de guvernare si o temã de consens politic. Or, timpul ne-a demonstrat cã acel consens nu a mai existat. Acum, când obiectivele asumate de cele trei partide care au format initial USL nu mai existã, am decis sã facem o schimbare, pe baza majoritãtii din CL Vaslui. Decizia luatã este pur politicã, nu are legãturã cu omul Sorin Radu sau cu activitatea dânsului”, a explicat Valeriu Caragatã, fost viceprimar, acum consilier local PSD. Extrem de virulent, consilierul independent Alexandru Volocaru a sãrit la “gâtul” lui Radu. “Dl. viceprimar Radu trebuia sã-si dea demisia de mai demult! Nu mai spun de evenimentul nefericit de la strand, de anul trecut, când un copil a murit înecat si la care dânsul purta toatã responsabilitatea”, a izbucnit Volocaru. Totusi, dorind sã ia cuvântul, fostul viceprimar liberal a evitat confruntarea cu “nelinistitul” Volocaru. “Nu am avut un mandat usor, am învãtat multe despre munca în administratia publicã. A fost o muncã asiduã, alãturi de dl. primar Pavãl, de colegii mei din conducerea primãriei, de la care am învãtat atât de multe lucruri. Nu puteam, ca viceprimar, sã fac mai multe decât am fãcut”, a spus Radu. Volocaru nu s-a lãsat. “Trebuia sã vã dati demisia de acum doi ani, când USL s-a desfiintat, pentru cã stiati atât de multe lucruri si nu ati fãcut nimic, ati tãcut! De doi ani si ceva, nu ati votat niciun proiect al dreptei, desi sunteti liberal”, a strigat Volocaru.

Vasile Pavãl s-a declarat multumit de fostul coleg din conducerea primãriei

“As vrea sã spun câte ceva despre dl. Radu, care a fost coleg în echipa mea de conducere. Am lucrat în mandatele mele cu destul de multi viceprimari, de la România Mare, PSD sau PNL si am urmãrit de fiecare datã sã facem echipã, pentru binele locuitorilor municipiului Vaslui. Acelasi lucru l-am avut în vedere si când a fost vorba de dl. Sorin Radu, cu care am colaborat foarte bine. A venit momentul sã ne despãrtim de dl. Radu, o despãrtire care vine pe o situatie politicã. Personal, îi multumesc dlui Radu pentru tot ceea ce a fãcut si sper cã îi voi fi de ajutor Domniei sale si pe mai departe, din functia sa de consilier local. Multumim, dle Radu!”, a spus primarul Vasluiului, Vasile Pavãl. Când a venit vorba de propuneri pentru postul de viceprimar au apãrut si surprizele. În timp ce PSD a recunoscut cã va propune o persoanã “despre care presa a aflat de ceva timp”, si anume pe Dragos Cazacu, Opozitia s-au fãcut de râs, propunând persoane care au refuzat sã candideze. De exemplu, fostul prefect Ioan Zaharia l-a propus pe liberalul Valentin Dragomir, care a spus, sec: “Refuz aceastã propunere”. Zaharia nu s-a lãsat si, în timp ce toatã lumea se astepta sã pronunte numele lui Radu, vãzut ca un posibil lider al dreptei în CL Vaslui, acesta a plusat, râzând: “M-as autopropune, dar nu e normal. Nu am pe cine sã mai propun. De aceea, îl propun pe colegul meu independent, Alexandru Volocaru. Si-asa nu iese la vot”. Liberalii nu au mai spus nimic si s-a trecut la vot. Cu cabinã de vot si secret al votului pãstrat pânã în cele mai mici detalii. Ce a iesit? Dragos Cazacu a primit 11 voturi, adicã acele nouã voturi de la PSD, plus cele douã voturi ale conservatorilor, în timp ce Volocaru a primit 7 mandate. Douã voturi au fost anulate, iar pe la colturi s-a spus cã, nici când a venit vorba de el, Volocaru nu s-a votat… Interesant este cã, în timp ce se vota, Dragos Cazacu a recunoscut cã a avut de pãtimit de pe urma guvernului din care a fãcut parte si consilierul Zaharia. “Si eu am fost victima guvernului PDL, când m-au dat afarã, în 2009. Seara, pe la 8, am aflat cã voi fi dat afarã, schimbat din ordinul cuiva din PDL. Când m-am dus dimineata la serviciu, contractul meu de muncã era deja închis. Era prin septembrie sau octombrie”, s-a confesat noul viceprimar al Vasluiului.

Dumitru Buzatu a explicat situatia din CL Vaslui: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!

“Este un fapt normal, ca o majoritate a alesilor locali sã îsi doreascã sã fie condusã de un reprezentant din acea majoritate. Sã privim lucrurile cu întelegere si liniste. Când PDL a fost la putere, nu au gãsit nicio întelegere pentru ca vreunul dintre alesii locali care nu erau din acel partid sã rãmânã pe functie, pe durata mandatului sãu. Acum, când fostul USL s-a desfiintat, s-a rupt, ne-am dorit ca functiile sã rãmânã la partidul majoritar în acele consilii locale, cum este cazul PSD la Vaslui. Sã nu ne imaginãm cã PNL va actiona altfel, când va avea majoritate, îsi va alege reprezentantii în baza majoritãtii de care dispune în administratia localã. De altfel, pot sã spun cã lucrul acesta este evident încã de acum, pentru cã acolo unde au majoritate scot din functie oamenii nostri. La Dragomiresti, majoritatea liberalã a votat pentru demiterea viceprimarului în functie. Dacã ar fi existat întelegere pentru situatia de acolo, am fi manifestat si noi întelegere. Dar, când tu, cum preiei majoritatea, scoti din functie viceprimarii de la PSD, cum sã te plângi cã viceprimarii PNL sunt înlocuiti acolo unde noi avem majoritãti?” – Dumitru Buzatu, presedintele PSD, presedinte CJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.