spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Romii, subiect fierbinte la summitul UE. Sarkozy, sfidător faţă de Băsescu

- Advertisement -

Măsura autorităţilor franceze de a expulza sute de romi în România şi Bulgaria se aşteaptă să domine discuţiile de la Consiliul European, care a început azi la Bruxelles. La reuniune ia parte şi preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului s-a întreţinut la începutul discuţiilor cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy. Acesta a anunțat, la finalul summitului, că Franța va continua să desființeze toate taberele ilegale, indiferent de originea ocupanților acestora.

Criza economică a căzut pe locul doi în faţa problemei romilor, pe agenda celor 27 de lideri reuniţi la Bruxelles.

„Comisia Europeană trebuie să vegheze la buna aplicarea a angajamentelor luate de Franţa în această chestiune sensibilă”, a declarat azi premierul belgian Yves Leterme, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene, relatează AFP.

Se anunţă o întrevedere tensionată ţinând cont de valul de critici venit dinspre Uniunea Europeană la adresa oficialilor de la Paris.

Franţa aratată cu degetul de oficialii europeni

Liderul de la Elysee, Nicolas Sarkozy, s-a înfuriat după ce Viviane Reding, comisarul european pe justiţie, a comparat expulzările din Franţa cu deportarea ţiganilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.

Nu putem compara un bilet de avion înapoi în România sau Bulgaria cu trenurile morţii sau camerele de gazare, e de părere Secretarul de stat francez pentru afaceri europene Pierre Lellouche.

Cum e o stare de tensiune, preşedintele Comsiei Europene vrea să calmeze spiritele şi se distanţează de declaraţiile oficialului European: „Viviane Reding n-a vrut să facă niciun fel de paralelă între ceea ce s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi ce e acum.”

Şi România şi Bulgaria au un cuvânt de spus la masa Consiliului, dar şi Italia, care s-a confruntat cu problema romilor.
evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.