spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Rosiestiul este raiul investitorilor, iar primarul vrea sã tinã pasul cu pretentiile acestora

- Advertisement -

BILANT…Revenit în functia de primar dupã alegerile din toamnã, Florin Anea, primarul Rosiestiului, face un bilant al sfârsitului de mandat, dar si planuri de viitor într-o comunã grea, în care infrastructura trebuie sã se ridice la pretentiile investitorilor. La Rosiesti, cei mai mari antreprenori ai Vasluiului au investit masiv si, normal, asteaptã si ei la rândul lor reactia administratiei. Primul mandat al primarului Anea a fost unul al reconstructiei. Acesta a avut de recuperat mult din urmã, fiindcã înaintasii sãi nu au fost vizionari, asa cum au pozat. Astfel, au apãrut si primii kilometri de asfalt, scoli si grãdinite modernizate si reabilitate, dar si proiecte menite sã vinã în sprijinul elevilor comunitãtii. „Pentru mine, primul mandat a însemnat si reusite, dar si dezamãgiri atunci când proiectele depuse erau eligibile, dar nu primeau finantare. Nu m-au descurajat toate acestea si am continuat sã caut sursele de finantare pânã când le-am gãsit. De aceea, acum, la sfârsit de an, as vrea sã-i cer lui Mos Crãciun putere de muncã si sãnãtate pentru a putea sã le duc pe toate la bun sfârsit. Oamenilor din comunã le transmit cele mai bune gânduri si le promit cã voi face tot ceea ce tine de mine pentru a nu-i dezãmãgi. La multi ani!”, spune primarul Florin Anea. 

Pentru comuna Rosiesti, alegerea lui Florin Anea în fruntea comunitãtii a însemnat repornirea motoarelor într-o comunã în care timpul parcã stãtea pe loc. În 2016, alegerile locale l-au desemnat câstigãtor pe medicul veterinar Anea, cel care, în patru ani, a reusit imposibilul. Asa, la Rosiesti au apãrut drumuri asfaltate, scoli si grãdinite reabilitate, dar si proiecte menite sã vinã în sprijinul elevilor comunitãtii. Acum, la sfârsit de an, edilul reales vine în fata comunitãtii pentru a le spune oameilor ce a reusit sã realizeze, dar si ce planuri are pentru urmãtorii patru ani. De asemenea, acum, în prag de sãrbãtori, ureazã tuturor sãnãtate, putere de muncã si le cere sã aibã, ca si pânã acum, încredere în fortele lui. „Am ajuns la sfârsit de an, un an pe care nu-l vom uita niciodatã. Am trãit emotiile alegerilor, dar cel mai important lucru, am cunoscut urâtenia unei pandemii, cu zeci de restrictii si cu întreaga noastrã viatã datã peste cap. Cu toate acestea, viata noastrã trebuie sã meargã înainte iar eu sã mã pun, ca si pânã acum, în slujba cetãtenilor. Rolul meu este acela de a face tot ceea ce îmi stã în putere sã îmbunãtãtesc calitatea vietii în satele comunei Rosiesti. De asemenea, mi-am asumat rãspunderea si am cautat, în toatã aceastã perioadã, sã gãsesc solutiile cele mai bune pentru un trai decent. Nu m-am uitat deloc în urmã, am luat lucrurile de acolo de unde le-am gasit, nu am cãutat vinovati, nu m-am victimizat. Am pornit la drum cu multã încredere, vointã si implicare. Am reusit sã pornesc modernizarea comunei prin proiectele pe care le-am implementat. Aceastã modernizare începe cu primul kilometru de asfalt realizat si a ajuns la 9 km de asfalt realizati în 4 ani. Si acesta a fost doar începutul pentru cã alti 15 km de asfalt sunt aproape de a obtine finantare. Am promovat si voi promova personalitãtile care s-au nãscut pe aceste meleaguri pentru cã sunt parte a istoriei noastre. În toti acesti ani au existat si esecuri: proiecte depuse declarate eligibile, dar fãrã finantare. Nu m-au dezarmat aceste nereusite si am continuat depunerea proiectelor pe alte surse de finantare. M-am implicat si am reusit sã ofer suport pentru ca multi tineri din comuna noastrã sã-si gãseascã un loc de muncã si am apelat la toti investitorii din zonã cu care avem relatii de colaborare foarte bune. Nu am fost si nici nu voi fi un patimas al politicii. Sunt un simplu om care doreste sã facã ceva pentru comunitatea pe care o reprezintã. Am nevoie, în continuare, de încrederea si sprijinul comunitãtii pentru a continua ceea ce am început. Sunt un om care crede în Dumnezeu, în valorile familiei. Sunt acelasi om pe care îl cunoasteti de multi ani. Consider cã viitorul ne apartine, iar acest drum lung trebuie sã-l continuãm împreunã prin sustinere si implicare”, spune primarul comunei Rosiesti. Nevoile unei comunitãti sunt numeroase, astfel cã primarul a încercat sã vinã, cât mai mult, în întâmpinarea lor. Astfel, la Rosiesti, a apãrut un dispensar uman nou si modern, proiect în valoare de 1.306.776 lei. Pe lângã asfalt si modernizarea drumurilor secundare, proiecte care s-au materializat cu alte milioane de lei noi, în comuna Rosiesti a apãrut si o scoalã nouã, cu trei sãli de clasã, la Valea lui Darie, dar si un buldoexcavator, fântâni publice si grãdinitã. De asemenea, toate satele componente se bucurã de iluminat public, realizat, asa cum cer noile norme europene, cu lãmpi pe leduri.

Planuri ambitioase la Rosiesti

Ajuns din nou, prin votul cetãtenilor, primar al comunei Rosiesti, Florin Anea si-a propus sã continue în acealasi ritm. „Vreau ca proiectele pentru asfaltare sã nu se opreascã pânã când întreaga comunã va avea drumuri asa cum trebuie. Si nu doar acest lucru îl am în plan. Doresc sã începem, cât mai curând, constructia unei sãli de sport, a unui cãmin pentru persoane vârstnice aflate în nevoi. De asemenea, avem în vedere înfiintarea sistemului de alimentare cu apã si sistemul centralizat de canalizare, reabilitarea si construirea de poduri si podete sau amenajarea centrului comunal prin construirea unui parc cu zone de recreere, alei pietonale, bazã sportivã modernã. Si nu ne vom opri aici. Avem în vedere si cresterea eficientei energetice prin reabilitarea completã a clãdirilor în care functioneazã unitãtile de învãtãmânt din satele Idrici si Gura Idrici, stimularea elevilor care au rezultate foarte bune indiferent de disciplinã, prin acordarea unui sprijin financiar de la bugetul local si stimularea financiarã a studentilor din comuna noastrã care au finalizat fiecare semestru cu media peste 8. Si nu în ultimul rând, avem în gând implementarea conceptului de „comunã Smart” – energia necesarã sã fie produsã cu ajutorul panourilor fotovoltaice, plata online a impozitelor locale, depunere cereri, sesizãri si reclamatii online, bibliotecã virtualã si nu numai”, mai spune primarul Florin Anea.

Florin Anea îsi felicitã locuitorii comunei în Ajun de Crãciun

MESAJ…În Ajunul Crãciunului, primarul localitãtii unde a vãzut lumina zilei cãrturarul si mitropolitul Tãrii Moldovei Veniamin Costachi ne aminteste cã aceastã unicã sãrbãtoare are o însemnãtate aparte pentru credinciosi. Acesta le ureazã locuitorilor comunei, dar si celor aflati în pribegie, nãscuti si crescuti la Rosiesti, sã nu-si piardã credinta în Domnul Nostru Iisus Hristos: „Nasterea Domnului Nostru Iisus Hristos sã ne aducã speranta si bucuria de care avem nevoie pentru a putea trece peste aceste încercãri grele care ne-au afectat si ne afecteazã în continuare. Sã fim mai buni si sã privim înainte cu încredere, stiind cã, dacã avem credintã, drumul din fata noastrã va fi mai usor. Celor plecati departe de casã le doresc tihnã si o masã îmbelsugatã cu cei dragi si sã nu uite cã acasã îi asteaptã pãrintii, copiii si prietenii.

Crãciun Fericit!”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.