spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Rubedeniile lui Secretar amenință jurnaliștii, iar polițiștii îi amendează cu „țârâita”, deși încalcă legea… fără număr!

- Advertisement -

FĂRĂ DE DUMNEZEU… Romii din Zorleni  au  prins tupeu! După ce au sfidat regulile sanitare și au organizat un priveghi cu zeci de persoane și muzică dată la maxim, tot ei s-au supărat când „live”-urile lor de pe Facebook au ajuns în mass media. În stil mafiot, i-au amenințat pe jurnaliștii care au semnat articolele despre paranghelia de la înmormântarea lui Secretar, unul dintre liderii țiganilor din Murgeni, aciuați în comuna Zorleni. Sub pretextul că sunt foarte îndurerați de decesul acestuia, rudele și apropiații au trasformat ritualul înmormântării în pandemie, într-un spectacol de prost gust, în care nicio regulă de distanțare socială sau purtarea măștilor nu au fost respectate. Amenințările cu moartea transmise de rudele îndurerate presei, le vor aduce bătăi de cap, fiindcă jurnaliștii vizați au depus plângeri penale. Între timp, funeraliile lui Călin Secretar merg înainte! Circul s-a amplificat ieri seară cu un alai de maneliști de top, spre disperarea localnicilor asurziți de „lălăiturile” celebrilor interpreți. În caz că cineva se întreabă ce face poliția, trebuie spus că oamenii legii se află la fața locului și deja au început să „distribuie” amenzile de rigoare. 

Primele zece amenzi au fost date aseară celor care au părăsit „scena” priveghiului de la Simila, după orele 22.00, fără a avea asupra lor declarațiile care să le justifice prezența pe uliță. Faptul că situația a fost reflectată în ziarul Vremea Nouă, întrucât spectacolul lamentabil din Zorleni a deranjat o comunitate întreagă, i-a mâniat pe rromi. Au trecut imediat la amenințări, atât telefonice cât și prin intermediul rețelelor de socializare, la adresa ziarului Vremea Nouă, cât și a jurnaliștilor. Inițial, au încercat să se victimizeze pozând în niște rude suferinde care nu sunt lăsate în pace să își jelească mortul. Văzând însă că nu le merge cu minciuna, au trecut la amenințări mai directe și anume cu multilarea și chiar cu moartea. „Mai stai cuminte dracului, că pun două pirande pe tine și te jumulește de spui că numai ai păr deloc în cap…” a scris unul dintre ei. Celelalte mesaje sunt de neprezentat publicului cititor, ele fiind predate organelor competente și vor fi probe la plângerea penală înaintată către Parchet. Trebuie menționat că tupeul incredibil al rromilor din Murgeni și Zorleni, care au trimis mesajele de amenințare și denigrare, este incredibil, aceștia pozând în „interlopi” cu Biblia în mână și lălăieli maneliste care au scos lumea din minți!

Secretar a murit în Franța, rudele îl jelesc până joi, când va fi înmormântat

Vă reamintim că unul dintre liderii țiganilor din Murgeni, Călin Secretar, de 50 de ani, membru al clanului Sandu, a murit în urma unui infarct, în Franța. Apropiații spun că bărbatul ar fi luat niște pastile, iar apoi a consumat alcool, lucru care iar fi fost fatal. Acesta a fost adus în țară, iar ritualul înmormântării a sfidat toate regulile stabilite în pandemie. Înmormântarea va fi abia joi, iar până atunci rromii din zonă vor veni în pelerinaj și vor plânge pe ritmuri de manele, cu boxele la maxim. Până acum, spectacolul oferit în spațiul public a fost jalnic: cântece de jale, urlete peste sicriu, chiar și dedicații pe bani, toate transmise live pe rețelele de socializare. De măști sau distanțare fizică nici nu a putut fi vorba.

Romii au început să fie amendați, dar nu… fără număr!

ÎNCEPUT… Polițiștii și jandarmii au descins în zonă încă de duminică, 28 martie. Au fost și au discutat cu membrii familiei, încercând să îi convingă să își plângă mortul în liniște și să respecte regulile în pandemie. Membrii familiei au dat de înțeles că ascultă instrucțiunile forțelor de ordine. Numai că minunea nu a durat mult. În scurt timp, la doar câteva ore, rromii  au călcat în picioare orice înțelegere și au reluat și mai cu foc paranghelia, iar manelele au răsunat din nou în toată Simila și au mai și fost transmise live pe Internet! Polițiștii și jandarmii au transmis comunității oripilate de comportamentul romilor, un comunicat prin care au anunțat că vor „priveghea” și ei până joi, dar de la distanță, în special pentru a fi siguri că se vor respecta regulile impuse în pandemie. Duminică seara au dat peste zece sancțiuni pentru deplasarea după ora 22.00, fără documente justificative (declarații pe proprie răspundere, adeverințe de la angajator). Urmează a fi identificați  și ceilalți participanți la priveghiul lui Secretar, care nu au respectat măsurile de distanțate fizică și nu au purtat mască de protecție.  Totuși, rromii par să nu se sinchisească de prezența polițiștilor și jandarmilor și își continuă nestingheriți circul și amenințările.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.