spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Rudele pacienților infectați COVID vor putea merge în vizită la spital și chiar vor putea intra la ATI

- Advertisement -
MODIFICĂRI… După mai multe discuții cu reprezentanții cultelor, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis să mai relaxeze măsurile de protecție din spitale, astfel încât cei care se internează să poată fi vizitați de cei dragi.

CONDIȚII MAI UMANE… Preoții și rudele pacienților infectați cu COVID vor putea intra în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. În ce privește înmormântările celor răpuși de COVID, familia va avea de acum posibilitatea să-i îmbrace cu haine, în așa fel încât aceștia să nu mai fie duși la groapă în saci de plastic.

După o întâlnire cu reprezentanții cultelor, Vlad Voiculescu a anunțat modificarea ordinului care reglementează felul în care preoții vor avea acces la pacienții internați în spitalele COVID-19 și, de asemenea, modul în care sunt organizate înmormântările acestor bolnavi. Ordinul este în lucru și va fi semnat cel târziu vineri, urmând să conțină „toate modificările care au fost solicitate de reprezentanții cultelor”. De asemenea, ordinul va conține și câteva reglementări suplimentare pe care Ministerul Sănătății le consideră necesare, fiind vorba aici despre măsuri de protecție pentru cei care sunt implicați în înmormântare. „Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului. Vorbim despre accesul preotului în spital la pacienții care au nevoie. Avem în vedere lucrul acesta și pentru aparținători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Pentru cei care vor să își ia adio de la cei dragi, vom încerca să facem în așa fel încât, în condiții de siguranță, acest lucru să fie posibil”, a spus Voiculescu.

Rudele de gradul I și II vor avea voie să meargă în vizită la spital

Conform ministrului, la pacienți va putea intra persoana desemnată la internare, în cazul în care acest lucru a fost posibil, iar dacă nu, rudele de gradul 1 și 2, însă „s-ar putea să fie chiar mai vast”. Întrebat de ce discuțiile despre modul în care decedații COVID sunt înmormântați dezbrăcați  au durat o lună, Vlad Voiculescu a afirmat că a avut o discuție în urmă cu câteva zile cu un reprezentant al cultelor și atunci a aflat despre acest aspect. În ce privește numărul permis de rude care pot participa la înmormântări, Voiculescu a precizat că sunt aceleași reglementări ca la adunările publice. Și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, miercuri, că regulile pentru înmormântare trebuie să devină mai permisive, pentru „ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.