spot_imgspot_img
25.6 C
Vaslui
16-apr.-2024

Rusia e gata să intervină în Moldova

- Advertisement -

Este posibil ca Rusia să fie nevoită să-i protejeze pe cetățenii moldoveni și pe cei ucraineni care nu sunt de acord cu drumul european al acestor două țări, scrie Maxim Șalîghin, comentator la agenția de presă „Rusia astăzi”.

Vineri, la Bruxelles, sunt programate să fie semnate acordurile de asociere ale Republicii Moldova și Ucrainei cu Uniunea Europeană. În acest context, presa rusă face tot posibilul să contureze acest pas în culori cât mai negre, prezicându-le celor două țări vecine cu României un viitor sumbru. Mai exact, comentatorul Maxim Șalîghin afirmă, într-un articol de opinie publicat pe site-ul agenției de presă RIA Novosti, intitulat „Sclavie «de asociere»”, că semnarea de către cele două state a documentului prin care urmează să se producă o apropiere de Uniunea Europeană înseamnă „trecerea benevolă la sclavie a popoarelor celor țări”, acești sclavi urmând să fie supravegheați de conducerea politică.

Autorul rus critică faptul că documentul privind acordul de asociere nu a fost discutat public în detaliu nici în Republia Moldova și nici în Ucraina. Având în vedere că acest document prevede obligația celor două țări de a se conforma legislației și normelor europene, fără a specifica exact toate detaliile, jurnalistul rus avertizând că acest lucru lasă loc de interpretări: „să spunem mai simplu, Comisia Europeană poate controla în mod operativ legislația din Moldova și Ucraina”. Mai mult, legat de prioritatea „absolută” a directivelor și reglementărilor europene în fața legislației naționale, Maxim Șalîghin spune: „Și, dacă aceasta nu înseamnă lichidarea propriei suveranități statale, atunci cum am putea numi acest lucru?”

Acesta avertizează și în legătură cu prevederea potrivit căreia ar urma să fie adoptată o lege privind restituirea proprietăților foștilor proprietari. „Și, având în vedere că o parte a Republicii Moldova, Basarabia, a făcut parte din România, în perioada pre-sovietică, pot apărea moștenitorii români ai proprietăților care și-ar putea revendica drepturile asupra terenurilor, afacerilor, locuințelor, clădirilor de birouri, peste tot”, se mai spune în articol.

Un alt risc subliniat de autorul rus este legat de industria și agricultura locale, care ar fi aproape distruse.

Totodată, articolul mai evidențiază că, în procesul pregătirii documentelor pentru asocierea cu UE, Uniunea Europeană și Chișinăul au încălcat acordurile semnate pentru reglementarea diferendului transnistrean: „De exemplu, Transnistria are dreptul la o politică independentă (de Republica Moldova) în ceea ce privește comerțul exterior. UE discută, însă, „asocierea” doar cu Chișinăul. Și nu duce același negocieri și cu Tiraspolul”.

Referitor la populație, autorul rus susține că „cetățenii Ucrainei și ai Moldovei nu vor primi drepturi egale cu cetățenii Uniunii Europene. Inclusiv în ceea ce privește dreptul la muncă și la salariu”. „În schimb, vor primi: creșterea de mai multe ori a tarifelor la electricitate, apă, întreținere, pensii înghețate, indemnizații sociale tăiate și drepturi anulate pentru veterani și săraci. În plus, va avea loc o scumpire bruscă a prețurilor medicamentelor și produselor de calitate”, mai afirmă acesta.

În acest context, se mai arată în articol, Rusia va trebui să se decidă ce atitudine va avea față de persoanele din Ucraina și Moldova care nu sunt de acord cu integrarea europeană, indiferent dacă ei vor fugi spre Rusia sau vor rămâne la casele lor.

„Poate că oamenii din Ucraina și Republica Moldova, care astăzi tind atât de mult spre Europa și fug de Rusia, trebuie să treacă printr-o dezamăgire amară în „integrarea europeană”. Să treacă prin sărăcie și foamete pentru a înțelege – Rusia nu a atentat la identitatea popoarelor și nu a înlocuit elitele politice din țările aliaților săi. Spre deosebire de tradiția euro-americană”. Așadar, este posibil ca Rusia să trebuiască să-i apere pe cei care nu sunt pregătiți să intre în această „sclavie de asociere”, conchide autorul.

http://www.capital.ro/rusia-e-gata-sa-intervina-in-moldova.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.