spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
05-mai-2024

S-a dat liber la ajutoarele de încãlzire

- Advertisement -

Persoanele care detin în proprietate anumite aparate electronice, drujbe, autoturisme de peste 1600 cmc, ori teren mai mult decât normele legale în vigoare, nu vor mai putea primi subventii de încãlzire în aceastã iarnã. Dacã iarna trecutã, circa 8000 de familii din municipiul Vaslui au beneficiat de ajutoare de încãlzire, atât cei de la sistemul centralizat, cât si pentru sobele pe gaz sau lemne, în acest an, din cauza noilor reglementãri, numãrul acestora va fi mult mai mic. Se vor face controale, la minim 60% din cei care depun cereri, pentru a se verifica dacã nu au în proprietate bunuri care i-ar putea exclude de la acordarea acestei subventii.

Din cauza reducerilor bugetare în ceea ce priveste subventiile pentru încãlzire, atât cea din sistemul centralizat, cât si pentru persoanele cu venituri mici care au centrale termice sau folosesc lemne pentru sobe, a rãmas la latitudinea autoritãtilor locale acordarea de ajutoare pentru sezonul rece pentru cei cu venit mic. Pentru cetãtenii municipiului Vaslui, persoanele cu venituri de pânã la 786 lei/membru de familie, plafonul fiind de 1082 lei, în cazul persoanelor singure, în cazul celor bransati la sistemul de încãlzire centralizatã, respectiv de pânã la 615 lei/lunar/membru de familie pentru cei care se încãlzesc folosind drept combustibil lemne sau gaz, vor putea depune cereri pentru acordarea acestor subventii. Cererile se depun în perioada 10 octombrie 2011 – 18 noiembrie 2011 (cel mai tarziu), între orele 12.00 – 16.00, la Directia de Asistentã Socialã din cadrul Primariei municipiului Vaslui pentru iarna 2011 – 2012. Trebuie spus cã, iarna trecutã, circa 8000 de familii au beneficiat de aceste subventii. Cel putin pentru sistemul centralizat de încãlzire, dat fiind situatia în care se aflã furnizorul la nivelul municipiului Vaslui, situatia este gravã, având în vedere cã pretul de cost al Gcal este de 802,66 lei pentru o Gcal, fatã de 430 lei/Gcal, aprobat de Consiliul Local, situatie de costuri mai mari decât sumele încasate perpetuatã, din considerente de protectie socialã, dar si datoritã subventiilor primite de la Guvern, de circa trei ani. În acest moment, mai sunt bransate la Termica circa 1100 de apartamente, la care se adaugã 116 locuinte sociale în care locuiesc persoane sãrace, conform datelor prezentate la ultima sedintã de Consiliu Local.

Conditii mai aspre pentru primirea subventiei

Conditiile pentru primirea acestui ajutor pentru încãlzire, în afarã de venit, mai sunt ca cei care fac cereri în acest sens, sã nu detinã aparaturã electronicã (camere video, amplificatoare audio, copiatoare), obiecte de valoare (obiecte de artã, bijuterii sau monezi din metale pretioase, în stare vandabilã), mijloace de transport cu o vechime mai micã de 10 ani ori autoturisme cu capacitatea cilindricã mai mare de 1600 cmc, utilaje agricole sau de prelucrat lemnul, inclusiv drujbe, sau depozite bancare de peste 3.000 lei. Posesorii de terenuri intravilane (inclusiv cel pe care se aflã locuinta de domiciliu, dar nu mai mult de 1000 mp în zona urbanã, respectiv 2000 mp în zona ruralã), terenuri extravilane de peste 2 ha, sau animale, peste 3 bovine sau porcine, ori peste 20 ovine, peste 2 cabaline, peste 50 iepuri de casã, mai mult de 100 capete de pãsãri, ori 15 familii de albine nu pot, nici ei beneficia de ajutorul pentru încãlzire. Prin sondaj, angajatii Directiei de Asistentã Socialã vor verifica cel putin 60% dintre cererile depuse, astfel încât beneficiarii sã nu detinã în proprietate bunuri care i-ar putea exclude de la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuintei. Trebuie mentionat cã cererile depuse dupã data de 18 noiembrie vor putea fi luate in calcul începând cu luna decembrie 2011.

Tabel subventii

Ajutoarele pentru încãlzirea locuintei cu lemne, cãrbuni sau combustibili petrolieri, se acordã dupã cum urmeazã:

Venit net lunar/membru de familie (lei) Compensare procentualã Ajutor lunar
Energie termicã *) Gaze naturale (lei) Lemne, cãrbuni ** (lei)
Pânã la 155 90 % 262 54
155,1 – 210 80 % 162 48
210,1 – 260 70 % 137 44
260,1 – 310 60 % 112 39
310,1 – 355 50 % 87 34
355,1 – 425 40 % 62 30
425,1 – 480 30 % 44 26
480,1 – 540 20 % 31 20
540,1 – 615 10 % 19 16
615,1 -786 5%

*) Pentru persoanele singure compensarea la energie termicã se majoreazã cu 10 % fatã de proportiile stabilite pentru familie. În plus, persoanele singure cu un venit situat între 786 şi 1082 lei beneficiazã de o compensare procentualã  de 10%
**) Pentru beneficiarii de ajutor social acordat în conditiile Legii nr. 416/2001, care folosesc pentru încãlzirea locuintei energie termicã compensarea procentualã este de 100%, iar pentru cei care utilizeazã lemne, cãrbuni sau combustibili petrolieri, cuantumul lunar al ajutorului este de 58 lei.

Modalitatea de completare a cererii pentru subvenţia la încălzire
Titularul ajutorului este persoana care a completat cererea, iar beneficiarul este întreaga familie a acestuia.
Prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.

Prin persoana singura se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 16 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.

Prin locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă se înţelege locuinţa situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.
Cererile se completează numai de către titularul ajutorului, acesta putând fi: proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere sau persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract cu clauze de întreţinere sau un alt membru de familie major şi împuternicit prin procura notarială de către proprietarul locuinţei sau de către titularul contractului de închiriere.
Nu pot beneficia de acest ajutor proprietarii de apartamente care nu locuiesc efectiv în ele.
Chiriaşii pot beneficia de acest ajutor doar în cazul în care exista un contract de închiriere valabil încheiat cu proprietarul.

Cererile vor fi completate, datate şi semnate de către titularul locuinţei. Acestea se vor completa cu majuscule şi cât mai citeţ.

Titularul nu se mai trece la membrii familiei.

Codurile numerice trebuie să aibă 13 cifre şi să fie scrise foarte citeţ.
Codul de abonat trebuie obligatoriu trecut în cerere.

Titularii cererilor au obligaţia de a efectua corect calculul venitului mediu pe membru de familie (suma tuturor veniturilor din familie împărţită la numărul total de membrii ai familiei)!
In cerere se vor trece:

A. toate persoanele care locuiesc în apartamentul/casa pentru care se solicita ajutor şi indiferent dacă între acestea există sau nu relaţie de rudenie, cu condiţia să aibă înscrisă adresa apartamentului/casei în actul de identitate sau să fie trecute în cartea de imobil şi să fie luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;

B. toate veniturile (exprimate in lei noi) nete realizate de respectivele persoane în luna anterioară depunerii cererii, completate cât mai citeţ în dreptul codului de venit corespunzător
C. în cerere se va bifa obligatoriu numărul de camere al locuinţei.

Familiile sau persoanele singure care au încheiat contracte individuale cu furnizorul de energie termică sau gaze naturale depun cererile individual, iar familiile sau persoanele singure care fac parte din asociaţii de locatari/proprietari depun numai prin intermediul reprezentantului asociaţiei.
În cererea şi declaraţia pe propria răspundere, solicitanţii au obligaţia de a menţiona bunurile deţinute, prevăzute la litera E din cuprinsul acesteia (vezi Condiţii de acordare a subvenţiilor la încălzire pe site).

Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, angajaţii primăriei vor efectua prin sondaj anchete sociale la cel puţin 60% din cererile primite. Dacă se constată că nu s-a declarat corect numărul membrilor de familie şi/sau nu s-a completat lista bunurilor aflate în proprietate, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii. De asemenea, dacă se constată că fapta titularului constituie infracţiune, primăria are obligaţia să sesizeze organul de urmărire penală. Se vor face de asemenea verificări ale declaraţiilor privind veniturile realizate şi bunurile deţinute în proprietate prin compararea cu informaţiile deţinute de către alte instituţii!
Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal.
Declararea incorectă a componenţei familiei, a veniturilor membrilor acesteia, precum şi a bunurilor deţinute, se sancţionează cu amendă între 200 şi 1000 lei.

Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării. Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit.

Termene de depunere a cererilor pentru subvenţia la încălzire
Formularele de cerere pot fi descărcate de pe site sau ridicate de către reprezentanţii asociaţiilor de locatari/proprietari, precum şi de persoanele fizice cu contracte individuale de la sediul Primăriei, str. Spiru Haret, nr. 2, demisol, începând cu o data care va fi stabilită cât de curând posibil, de luni până vineri între orele 09:00 – 16:00.

Cererile completate împreuna cu actele necesare se depun începând cu data de 10 octombrie până cel târziu 18 noiembrie 2011 (cererile depuse după această dată vor fi luate în calcul începând cu luna decembrie!), la sediul Primăriei Municipiului Vaslui, str. Spiru Haret, nr. 2, demisol, zilnic, între orele 12,00 – 16,00.

Pentru lunile decembrie – martie, termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire sunt până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luaţi în evidenţă cu luna respectivă.
Cererile depuse după termenul menţionat vor fi luate în evidenţă începând cu luna imediat următoare.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării. Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit.

Acte necesare pentru depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire 2011

Acte privind dovedirea componenţei familiei, în copie:

–          copii după actele de identitate ale membrilor familiei;

–          copii după certificate de naştere ale copiilor;

–          copie după certificat de căsătorie;

–          copie după certificat deces;

–          copie după hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de divorţ/ încredinţare minori;

–          hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind măsura plasamentului, potrivit legii;

–          hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii.

–          adeverinţe elev/student

Actele doveditoare privind veniturile realizate

–          actele prevăzute în cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, potrivit formei de venit realizate;

Acte privind proprietarul/titularul spaţiului locativ:

–          copie act proprietate spaţiu locativ;

–          copie act închiriere spaţiu locativ;

–          factură/contract cu Gaz-Est SA, pentru cei care au centrale termice;

–          factură/contract cu Termica SA.

Anexa nr. 2

la normele metodologice

LISTA

cuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării

ajutorului pentru încălzirea locuinţei

Bunuri imobile:

– clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, cu excepţia locuinţei de domiciliu.

Bunuri mobile:

1. mijloace de transport*): autoturisme care depăşesc 1.600 cmc, autoutilitare, autocamioane de orice fel şi remorci, şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, autobuze, microbuze;

–––-

*) Se exceptează mijloacele de transport adaptate din proprietatea persoanelor cu handicap, precum şi cele necesare pentru uzul personal al persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.

2. utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;

3. utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;

4. utilaje de prelucrat lemnul: gater, drujbă sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric;

5. depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.

Terenuri:

┌──────────────────────────────────────────────────┬────┐

│                    Terenuri                      │ Familii cu  │ Familii cu │

│                                                  │ 1-3 persoane│   peste 3  │

│                                                  │             │   persoane │

├──────────────────────────────────────────────────┴──────

│1. Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan),│

│care depăşesc 1.000 m˛ în zona urbană şi 2.000 m˛ în zona rurală             │

├────────────────────────────────────────────────────────┤

│2. Terenuri în zona colinară şi de şes                                       │

├──────────────────────────────────────────────────┬─────┤

│- arabil şi fâneaţă                               │    2,00 ha  │   3,00 ha  │

├──────────────────────────────────────────────────┼─────┤

│- forestier                                       │    2,00 ha  │   3,00 ha  │

├──────────────────────────────────────────────────┼─────┤

│- vii, livezi, grădini de legume şi flori         │    1,00 ha  │   1,50 ha  │

├──────────────────────────────────────────────────┴────┤

│3. Terenuri în zona montană                                                  │

├──────────────────────────────────────────────────┬─────┤

│- forestier                                       │    2,00 ha  │   3,00 ha  │

├──────────────────────────────────────────────────┼─────┤

│- vii, livezi                                     │    1,50 ha  │   2,00 ha  │

├──────────────────────────────────────────────────┼─────┤

│- păşuni şi fâneţe                                │    4,00 ha  │   5,00 ha  │

└──────────────────────────────────────────────────┴─────┘

Categorii de animale/păsări:

1. peste 3 bovine;

2. peste 5 porcine;

3. peste 20 de ovine/caprine;

4. peste 15 familii de albine.

NOTĂ

Familiile şi persoanele singure care au în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în această listă nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – pentru stabilirea suprafeţelor terenurilor şi cursurilor de apă, precum şi pentru stabilirea numărului de categorii de animale

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.