
MODIFICĂRI… Până acum, ordinul de protecție proteja doar victimele violenței domestice, însă noua lege oferă sprijin tuturor victimelor de violență, indiferent de relația cu agresorul. Aceasta acoperă atât violența fizică, cât și cea psihică. “Legea 26/2004 privind Ordinul de protecție extins intră chiar astăzi (n.r. 31 august) în vigoare. Toate victimele pot beneficia de protecție, indiferent de forma de violență, că este fizică sau psihică. De ce îi spun extins? Pentru că până acum exista Ordinul de protecție numai în cazul violenței domestice. Îl extindem acum prin lege la toate situațiile și e normal să mergi la metrou sau pe stradă, fără să privești cu frică peste umăr, să intri în scara blocului, fără spaima de vecinul agresor. Să stai fără teama că un fals prieten îți fură poze private din telefon pentru a le populariza în mediul online. Să nu primești apeluri telefonice repetate la ore nepotrivite”, a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției, despre modificările aduse legii. Sindicatele polițiștilor critică noua lege privind ordinul de protecție extins, evidențiind că polițiștii sunt suprasolicitați și că nu există suficiente resurse pentru a gestiona eficient creșterea numărului de ordine de protecție.
“Încurajez toate victimele să ceară ajutor, să sesizeze abuzurile, indiferent de formă, indiferent de agresor”, a mai punctat ministrul Gorghiu. Legea privind ordinul de protecție extins, intrată în vigoare recent, are scopul de a proteja toate victimele violenței, indiferent de relația cu agresorul. Anterior, protecția era limitată la violența domestică, dar noul act normativ extinde protecția la orice formă de violență, fizică sau psihică. Printre formele de violență fizică sunt incluse lovirea și violența sexuală, iar printre cele de violență psihică se numără amenințările, hărțuirea, urmărirea și hărțuirea online. Măsurile dispuse pot include evacuarea agresorului, impunerea unei distanțe minime față de victimă, purtarea unui dispozitiv de supraveghere și interdicția de a contacta victima.
Polițiștii se plâng că nu sunt resurse
Sindicatul Europol critică noua lege privind ordinul de protecție extins, declarând că polițiștii sunt suprasolicitați și că nu există suficiente resurse pentru a gestiona eficient creșterea numărului de ordine de protecție. “Plecând de la cazurile de violență domestică la care intervin polițiștii pentru aplanare, unde desfășoară activități de consiliere mai ceva ca sociologii și psihologii pentru emitere ordinelor de protecție provizorii, astăzi polițiștii au fost puși în fața faptului împlinit, aflând că atribuțiile acestora în privința emiterii unor astfel de ordine s-au extins, fiind nevoiți ca la solicitarea oricărui cetățean, care a intrat în conflict cu o persoană față de care nu are o legătură de rudenie, să emită noi ordine de protecție provizorii.” Aceștia subliniază că extinderea atribuțiilor polițiștilor pentru emiterea ordinelor de protecție provizorii, care acum se aplică și în cazuri de violență între persoane fără legături de rudenie, va duce la o suprasolicitare masivă. Sindicatul Europol a realizat un calcul care arată că 143 de polițiști dedicați segmentului de activitate ce ține de emiterea ordinelor de protecție “își vor putea duce la bun sfârșit sarcinile numai în cazul în care ar munci non-stop timp de 3 ani”. Asta pentru că, în medie, un polițist alocă pentru emiterea unui ordin de protecție 4 ore. “Numai în primele 6 luni ale anului 2024, polițiștii au emis peste 6000 de ordine de protecție provizorii numai în cazul faptelor de violență domestică.
Dacă ne imaginăm că numărul de solicitări pentru emiterea ordinelor de protecție provizorii ar crește cu 95%, vom avea un număr de 5700 de ordine emise în plus, ajungând astfel la cifra de 11700 de solicitări de emitere a ordinelor de protecție provizorii strict pentru actele de violență la care se adaugă și solicitările de emitere a ordinelor pentru cazurile de violență domestică, rezultând un număr total de 17.700 de ordine de protecție ce urmează a fi emise de același număr de polițiști pe care astăzi instituția îi are la dispoziție”, arată Sindicatul Europol.