spot_img
25.1 C
Vaslui
20-iul.-2024
spot_img

Salariile directorilor de scoli nu vor creste prea curând

- Advertisement -

LA SFÂNTU’ ASTEAPTÃ… În luna august a acestui an, peste 2500 de directori de scoli din toatã tara, inclusiv din judetul Vaslui, au cerut Guvernului Ciolacu salarii mai mari. Demersul lor a venit ca urmare a Ordonantei de Urgentã a Guvernului nr. 57/2023, adoptatã în luna iunie, care a determinat cresterea salariilor doar pentru cadrele didactice din învãtãmântul preuniversitar, fãrã corelarea si pentru personalul cu functie de conducere. Astfel, în prezent s-a ajuns în situatia ca un director de scoalã sã cîstige chiar si cu pânã la 2.000 de lei mai putin decât un profesor. „Este o anomalie pe care trebuie sã o corectãm în grila de salarizare din învãtãmânt. Aceastã grilã este inclusã în Legea salarizãrii unitare, iar cei care trebuie sã o modifice sunt colegii de la Ministerul Muncii. Noi am semnalizat aceastã problemã încã din varã, am transmis si propuneri pentru remedierea ei Ministerului Muncii si primului ministru, a avut loc o întâlnire cu reprezentantii sindicatelor din educatie acum câteva sãptãmâni si s-a promis o rezolvare a acestei chestiuni”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educatiei, fãrã a da un termen limitã pentru rezolvarea acestei probleme.

Din cauza acestei anomalii sesizate si de sefa învãtãmântului românesc, multi directori de scoli au început sã-si dea demisia, nemultumiți de salariile pe care le primesc. În judetul Vaslui, Inspectoratul Scolar Judetean a permis directorilor de scoli sã aibã ore suplimentare peste obligatia de catedrã, astfel încât sã fie motivati salarial. Ligia Deca a dat asigurãri cã aceastã situatie va fi corectatã în grila de salarizare din învãtãmânt, din noua lege a salarizãrii unitare. „Înteleg foarte bine dificultãtile, am mare încredere însã cã directorii vor întelege cã este o chestiune tranzitorie si îi rog sã rãmânã în responsabilitãtile pe care le exercitã si acum, pentru cã mã astept ca în timp relativ scurt sã avem o solutie. Stiu cã existã si pe circuitul parlamentar o initiativã legislativã menitã tocmai sã rezolve punctual aceastã inechitate. Oricum, noua lege de salarizare în educatie care a fost elaboratã împreunã cu reprezentantii sindicatelor corecteazã aceastã problemã. (…) Dacã ne uitãm la reglementãrile din grila de salarizare, aceastã situatie dateazã din anul 2017. Odatã ce s-a ajuns la maximum din grilã, în anul 2022, aceste diferente s-au acutizat, iar în momentul în care au avut loc cresterile salariale în luna iunie a acestui an, ca urmare a protestelor, aceastã diferentã s-a fãcut si mai mare, pentru cã cresterea s-a fãcut pentru cadrele didactice care desfãsoarã doar activitãti didactice pe salariul de bazã la care se adaugã gradatiile de vechime, în cazul directorilor se aplicã pe salariul care nu are astfel de gradatii de vechime”, a declarat Ligia Deca despre salariile directorilor de scoli. Sindicatele din Educatie au semnalat cã sunt cazuri în care salariul unui director de scoalã este cu 2.000 de lei mai mic decat al unui profesor pe care îl au în coordonare, „lucru care nu este nici logic, nici normal”. „Statutul si nivelul de responsabilitate aferent atributiilor pe care si le asumã directorii si directorii adjuncti ai unitãtilor de învãtãmânt trebuie recunoscut inclusiv printr-o salarizare corespunzãtoare”, atrãgeau atentia reprezentantii sindicatelor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.