spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
08-mai-2024

Salvatorul tăcut al bolnavilor din spitalul bârlădean, tânărul medic chirurg Alexandru Rotundu! (FOTO)

- Advertisement -

DOCTORUL SUFLETELOR… Anual, zeci de medici din România aleg să plece și să se angajeze în instituții medicale din țări din UE sau de pe alte continente. Iată că un botoșănean, un tânăr medic, a lăsat Occidentul pentru Bârlad. Cu alte cuvinte, s-a pripășit pe la noi. Este vorba despre chirurgul Alexandru Rotundu, care este foarte apreciat de bârlădeni. “Pentru că tot suntem aproape de 1 Decembrie, am un sfat prietenesc și extrem de folositor tuturor! Să aibă încredere în medicii români, să se prezinte la medic ori de câte ori au simptome persistente, să își facă periodic un set de analize, în speranța că putem descoperi și trata o afecțiune dacă este cazul, cu șanse mari de vindecare!”, este ceea ce le transmite modest profesionistul bărlădenilor, care tot timpul pune munca pe primul plan și uită că sănătatea este darul cel mai de preț.

Doctorul Alexandru Rotundu are 38 de ani și este născut în județul Botoșani, în comuna Trușești, o localitate care este imediat învecinată la Est cu comuna Durnești, satul Cucuteni (unde s-a născut și copilărit marele profesor de Chirurgie Gheorghe Chipail – șef al clinicii a 3-a Chirurgie a Spitalului Sf. Spiridon din Iași) și mai la Est de Orașul Ștefănești (unde s-a născut marele pictor Ștefan Luchian). “Ca orice botoșănean, mă mândresc cu personalitățile locale, așa cum am văzut că se practică și la Bârlad… și de fapt în toată România! Am absolvit studiile gimnaziale în localitatea natală, apoi liceul în Botoșani și Facultatea de Medicina Generală «Gr. T. Popa» Iași. Contactul meu cu lumea medicală și sistemul de sănătate românesc a intervenit destul de timpuriu deoarece mama a fost asistentă medicală devotată profesiei și, bineînțeles, totul a venit de la sine. Mi-am ales drept exemplu personal un anumit medic și am muncit ca să ajung și eu la fel. Chirurgia am ales-o pentru că nu mă vedeam practicând altă specialitate. Chirurgia este salvatoare pentru bolnavii grav! În timpul facultății am făcut practica de vară doar pe Chirurgie, lucrarea de Licență tot pe Chirurgie Generală, cu tema «Tratamentul multimodal al cancerului rectal local avansat», sub îndrumarea profesorului dr. Scripcariu Viorel, actualul Rector al UMF Iași”, ne-a dezvăluit medicul Alexandru Rotundu.

Medicul Rotundu nu are până acum pacienți morți în operație sau după!

Bolnavii care ajung la Spitalul din Bârlad rămân uimiți de cât de profesionist este botoșăneanul Alex Rotundu! Este atât de dedicat profesiei și de blând cu pacienții încât aceștia au mare încredere în el și se lasă “tăiați”! Ceea ce îl bucură cel mai mult pe medicul Rotundu este zâmbetul bolnavului pe care l-a vindecat și pe care l-a scăpat de suferință. “Din fericire, nu am pacienți decedați pe masa de operație. Acest lucru nu se datorează numai mie, ci echipei cu care lucrez, medicul anestezist având o mare responsabilitate de acest fapt, menținerea funcțiilor vitale în timp ce bolnavul «doarme» și nu simte durere. De foarte multe ori, de decizia și de strategia pe care o adopți și de capacitatea de a face față efortului și problemelor stresante cu care te confrunți uneori ȋn operație, depinde efectiv viața acelui om”, ne-a spus medicul Alexandru Rotundu, care a prezentat și cel mai recent caz grav. “Un caz mai recent a fost un bărbat de 50 de ani, divorțat, căruia a fost necesar să îi fac o operație cu risc deoarece era obez, hipertensiv, stentat cardiac. Înainte de operatie mi-a zis ca el crește doi nepoți singur, fiica lui și ginerele muriseră într-un accident în urma cu 6 luni, și că își dorește să trăiască pentru a-i putea ajuta. Vă dați seama ce tensiune a fost pentru mine atunci? Imensă! Îmbucurător a fost că am operat pacientul, operația a reusit și el a plecat acasă vindecat chirurgical! Abia atunci am răsuflat ușurat!”, a precizat bucuros medicul Rotundu.

Ce spune un medic care nici nu vrea să audă să părăsească România!

Chirurgul atât de priceput Alexandru Rotundu spune că sistemul public de sănătate din România are multe deficiențe. Pornind de la lipsa de personal angajat, aparatură, infrastructură, până la lipsa de viziune pe ansamblu. Cu toate acestea, nu este tentat să muncească într-o țară occidentală, oricât de tentant ar fi. Vrea să rămână în România și să fie omul care nu vindecă numai pacienți, dar și sistemul medical românesc. “Ne-am obișnuit să meargă totul așa, cu lipsuri. Și merge doar datorită nouă, personalului medical existent, care muncim într-un ritm alert și compensăm prin eforturi personale aceste lipsuri. Facem zi de zi lucruri extraordinare în Spitalul Bârlad și toți cei care suntem implicați în îngrijirea bolnavului contăm, formăm o echipă competitivă, pornind de la infirmiere, asistente, medici și, nu în ultimul rând, avem sprijjn semnificativ și din partea conducerii spitalului. Cu eforturi mari, ne sacrificăm des timpul liber pentru a veni în sprijinul bolnavului bârlădean. Iar cine crede că în Chirurgie nu se întâmplă lucruri excepționale, se înșală”, a mai spus medicul cel mai iubit de pacienți din spitalul bârlădean!

Gânduri frumoase de Ziua României și de 1 Decembrie de la un medic chirurg

MESAJ… ”Ziua Națională a României, pe lângă semnificația ei istorică, ar trebui să ne readucă în amintire spiritul de lupta și uniune a românilor în condiții potrivnice. Eforturile comune și inițiativa spre a face fapte mărețe au îndreptat vechii conducători spre realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Ar trebui să ne fie exemplu pentru noi toți, suntem o țară frumoasă și bogată, cu oameni deștepți și harnici! Cu ocazia zilei Naționale a Românilor de 1 Decembrie, țin să adresez cele mai frumoase urări de sănătate, prosperitate și credință în forțele proprii tuturor cetățenilor României, dar în special celor din zona Bârladului și din județul Vaslui, precum și celor din județele Botoșani și Iași. Îi sfătuiesc să aibă încredere în medicii români, să se prezinte la medic ori de câte ori au simptome persistente, să își facă periodic un set de analize, în speranța că putem descoperi și trata o afecțiune dacă este cazul , cu șanse mari de vindecare! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi Români!”, a încheiat medicul chirurg Alexandru Rotundu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.