spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Scandal de pomină la Bârlad: un bărbat a dat foc casei părinților, fiind beat pulbere!

- Advertisement -

FIUL PIROMAN… Un individ din Bârlad, turmentat bine, a fost la un pas să-și lase întreaga familie pe drumuri  în prag de sărbători, după ce, într-o criză de isterie, a dat foc casei părintești. Noroc de faptul că o mătușă  a anunțat  imediat pompierii care au intervenit prompt și în 15 minute au stins vâlvătaia. Piromanul a ajuns la Poliția Bârlad, unde acum dă explicații pentru fapta sa, bănuiala vecinilor și a rudelor fiind că acesta se afla și sub influența drogurilor, nu doar a alcoolului.

Totul s-a întâmplat pe strada 1907 din Bârlad, în jurul orei 8.00, când individul în vârstă de aproximativ 30 de ani a revenit acasă beat criță și pus pe scandal. Bieții părinți au părăsit locuința în grabă de frica fiului care părea ca scos din minți. ~n urma lor bărbatul s-a răzbunat dând foc unor lucruri dintr-o cameră. O mătușă a acestuia, care locuiește în aceeași curte, a văzut vâlvătaia și a sunat disperată la 112, anunțând că în casa incendiată este posibil să fie și o victimă, mai precis nepotul cel scandalagiu. Odată cu pompierii bârlădeni au ajuns și polițiștii,

„Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit  într-o locuință  din municipiul Bârlad, pe strada 1907. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o cameră a locuinței, unul dintre vecini încercând să asigure prima intervenție. Nu au fost persoane surprinse în incendiu.  După aproximativ 15  minute, incendiul a fost lichidat. Au ars: un pat, o saltea, o fereastră,  o ușă,  diverse textile și documente. S-au degradat aproximativ 20 metri pătrați tencuială.  Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu închis.”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Cum în casă nu a fost  găsită nicio victimă, pompierii au descoperit pe „autorul” deazastrului  ascuns  într-o magazie și l-au predat polițiștilor. Cel care a dat foc casei părintești este acum la Poliția Bârlad pentru a fi audiat, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.