Marcel Ciolacu i-a cerut Ligiei Deca să vină cu propuneri legislative privind hărțuirea sexuală în mediul universitar, după acuzațiile mai multor studente de la SNSPA împotriva profesorului Alfred Bulai și sociologului Marius Pieleanu. Ministra Educației a spus că „sesizările care vizează fapte cu caracter penal, spre exemplu hărţuirea, vor fi transmise direct la procurori şi la poliţie”. Raportul din urma auditului făcut la comisiile de etică din toate universitățile românești va fi finalizat până la începutul anului universitar, a adăugat ea.
„Cred că am fost cu toţii zguduiţi de mărturiile victimelor faptelor din cadrul universitar care au ieşit în mass media în ultima vreme. Am discutat deja, împreună cu colegii de la alte ministere şi instituţii publice, şi am decis că vom lucra împreună cu specialiştii de la Ministerul Justiţiei, de la alte ministere vizate, de la Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse în colaborare cu Consiliul Rectorilor pentru a creiona un circuit legislativ astfel încât orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză, indiferent de forma sa, anonimă sau neanonimă”, a afirmat Ligia Deca, la începutul ședinței de joi a Guvernului, informează News.ro.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/scandalul-abuzurilor-sexuale-de-la-snspa-deca-a-anuntat-cand-apare-raportul-dupa-auditul-la-comisiile-de-etica-ale-universitatilor-2880089