spot_img
1.9 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

Scenă de film: de teamă că vine Poliția, un bărbat a aruncat coasa pe câmp și s-a prefăcut că a leșinat

- Advertisement -

INCREDIBIL… Scene desprinse parcă dintr-un film s-au petrecut, zilele trecute, în comuna Băcești. Totul, din cauza unei suspiciuni privind paternitatea unui copil: un bărbat crede că cel mai mic copil al fratelui este, de fapt, al său. Astfel, într-o noapte, pe când se întorcea de la băut, acesta a ajuns acasă la fratele său. A început să țipe la cumnata sa, ca să aducă copilul afară, femeia a ieșit și au început să se certe. Când a văzut că nu poate să ia copilul, bărbatul a plecat să ia o coasă. Când s-a întors, a crezut că vine Poliția. În acel moment, bărbatul a aruncat coasa pe câmp și s-a aruncat pe jos, prefăcându-se că a leșinat. Femeia a spus judecătorului că îi este frică de cumnatul său, pentru că a fost amenințată de mai multe ori că îi ia copilul. Instanța i-a admis cererea și l-a obligat pe acesta ca, timp de un an de zile, să nu se mai apropie la mai puțin de 25 de metri de cumnata sa, de copilul cel mic al acesteia și nici de locuința sa din satul Băbușa.

Femeia care a cerut un ordin de protecție împotriva cumnatului său are șase copii, iar cel mai mic are doar patru luni. Aceasta a mărturisit instanței de judecată că, în urmă cu patru ani, a fost violată de cumnat, însă “l-a iertat”: “Reclamanta susține că pârâtul consumă alcool împreună cu fratele său (n.r. un al frate al concubinului ei). Susține că s-a trezit la ora doisprezece noaptea în țipete, fiindcă cei doi țipau la poartă pentru a ieși afară din casă împreună cu copilul. Susține că pârâtul a cerut copilul, însă s-a opus. În momentul în care pârâtul a observat că nu are putere pentru a lua copilul, a plecat pentru a lua o coasă și s-a întors înapoi la poartă. Când s-a întors, pârâtul a observat că vine Serviciul de Ambulanță pe care l-a solicitat, însă a crezut că este poliția. În acel moment, pârâtul a aruncat coasa pe câmp și s-a aruncat pe jos, prefăcându-se că leșină. (…) Reclamanta declară că îi este frică și că tremură, întrucât a fost și amenințată că îi va lua copilul din brațe. Declară că are șase copii minori cu concubinul, nu consumă alcool și nici nu fumează. Declară că minorul poartă numele reclamantei întrucât concubinul este îndoielnic în privința acestuia. Victima a mai susținut că pârâtul a violat-o în urmă cu aproximativ patru ani, a făcut sesizare la poliție, însă l-a iertat. De asemenea, a arătat că în seara de 29 spre 30.08.2024, când a avut loc incidentul, pârâtul a amenințat-o și cu o coasă pe care a luat-o de la locuința lui vecin, care locuiește la aproximativ 20 m de locuința sa”, se arată în hotărârea Judecătoriei Vaslui.

Prea beat ca să se poată da jos singur din căruță

În instanță, bărbatul a spus că este de acord cu ordinul de protecție, însă lucrurile nu s-ar fi petrecut așa cum a spus cumnata sa: “pârâtul susține că în seara zilei de 29 august s-a întors de la bâlci, fiind în stare de ebrietate. Fiindcă era amețit, nu s-a dat singur jos din căruță și l-a ajutat fratele să se ducă în casă. Acesta din urmă i-a reproșat că se uită după reclamantă. După acest eveniment, povestește că a fost lovit de către acesta din urmă și din această cauză a ajuns și la spital. Pârâtul că nu a amenințat-o pe reclamantă că îi va lua copilul minor. Susține că nu are nicio legătură cu copilul minor și că nu este copilul acestuia. Pârâtul că nu consumă alcool permanent, ci doar câte o bere câteodată”, se arată în hotărârea Judecătoriei Vaslui.

Instanța de judecată: “aceste împrejurări sunt de natură să-i provoace victimei suferințe psihice și emoționale, precum și o stare de pericol”

DECIZIE… Instanța a hotărât să îi dea victimei un ordin de protecție pentru un an de zile, considerând că “au fost dovedite actele de violență verbală și psihică săvârșite de pârât. De asemenea, a fost dovedită starea de temere a victimei asupra integrității sale psihice, mai ales în contextul nașterii recente de către aceasta, a consumului de alcool de către pârât, precum și a temerii că pârâtul i-ar putea lua, fără acordul său, copilul nou-născut. Reiese, astfel, că între părți există o stare de tensiune care ar putea degenera în comiterea de către pârât a unor fapte mult mai grave, aspect care reiese din modalitatea de comportare a pârâtului care s-a prezentat la locuința fratelui său și a concubinei acestuia în toiul nopții, amenințînd că îi va lua copilul nou-născut. Reținând că victima are dreptul la respectarea demnității și integrității psihice, având în vedere și modul de comportare a pârâtului, instanța apreciază că aceste împrejurări sunt de natură să-i provoace acesteia suferințe psihice și emoționale, precum și o stare de pericol, definite de art. 3 din Legea nr. 217/2003, ca fiind violență în familie. În ceea ce privește solicitarea de a se dispune obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 25 m și față de fiul minor al victimei, instanța reține că și această solicitare este întemeiată, având în vedere amenințarea victimei cu luarea acestuia, vârsta minorului de doar 4 luni și imposibilitatea acestuia de a se apăra în vreun fel”, se arată în hotărârea Judecătoriei Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. …”s-a trezit la orele doisprezece noaptea”, ziaristule certat cu gramatica? Nu cumva orele „douăsprezece”? Fiindcă spunem : orele două/ orele douăsprezece, nu doisprezece.. Tot așa : două flori, doăsprezece flori (nu doisprezece flori), două fete/douăsprezece fete (nu ”doisprezece fete). Numeralele feminine doiuă/doiuăprezece, dar masculine :doi/doisprezece…doi băieți/doisprezece băieți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.