Scenariile PDL cu cota unică: 12% anul viitor şi 10% în 2012

Calculele făcute în interiorul partidului aflat la guvernare arată că o reducere graduală a cotei unice ar fi posibilă în următorii doi ani, măsură care va genera o creştere economică peste estimări.

În contextul unei creşteri economice de 2,5% anul viitor, cota unică de impozitare ar putea fi redusă de la 16% la 12%, pentru ca în 2012 să coboare la 10%, potrivit ultimelor calcule făcute în interiorul PDL, au declarat pentru EVZ surse din partid.

Iniţial, aşa cum arătam la finele lunii iulie, a fost analizată reducerea cotei la 10% încă din 2011, dar impactul asupra veniturilor bugetare ar fi fost mult prea mare. Pentru a mai compensa efectul scăderii veniturilor, micşorarea cotei ar fi fost corelată cu o majorare a TVA la pragul de 25%, idee la care s-a renunţat acum.


Cadou de Mărţişor

“Se ia în calcul reducerea cotei unice în doi paşi: la 12% în 2011 şi la 10%, în 2012, în condiţiile în care vom avea o creştere economică de 2,5% anul viitor şi de 4,5% în 2012”, susţin sursele menţionate. Potrivit acestora, măsura, care s-ar putea aplica din martie, ar duce la o creştere a PIB-ului peste aceste praguri.

Pe de altă parte, în primăvara anului viitor urmează să expire şi acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Autorităţile deja discută însă despre un nou acord, astfel că o eventuală modificare a cotei unice va trebui agreată cu Fondul. “Credem că o reducere a cotei în două etape poate fi acceptată, şi pentru că măsura va duce la o relansare mai rapidă a economiei”, este unul dintre argumente.

În plus, această măsură ar rezolva indirect şi problema salariilor din sectorul public, care vor reveni mai rapid la nivelul anterior, prin reducerea fiscalităţii. Golul estimat în veniturile bugetului consolidat la o cotă de 12% ar fi, în varianta PDL, de 364 milioane lei. “Dacă se reducea la 10%, golul pe buget ar fi fost de circa 6 miliarde lei, ceea ce cu greu se putea resorbi”, au explicat sursele citate.

Pe de altă parte, calculele făcute în vară de Andreea Paul Vass, consilier al primului-ministru, arată cu totul altfel. Astfel, la o scădere a cotei la 12%, încasările s-ar contracta imediat, în 2011, cu 6,4 miliarde lei, din care 2,3 miliarde lei din impozitul pe profit, iar 4,1 miliarde lei din impozitul pe venit.

Guvern: cota de 16% până în 2013

Posibilitatea reducerii cotei unice de impozitare în 2011 a fost anunţată de preşedintele Traian Băsescu încă din noiembrie 2009, în campania electorală.

El declara atunci că această taxă ar trebui redusă la 14% sau chiar 12%, măsură menită să stimuleze consumul şi să lase mai mulţi bani în buzunarele oamenilor de afaceri, care ar putea crea astfel noi locuri de muncă.

Guvernul a eşuat până acum să reducă fiscalitatea, ba, mai mult, taxarea muncii a crescut în 2009, ajungând la un nivel similar celui din 2003-2004, după cum arată INS. Mai mult, în strategia fiscal-bugetară pentru următorii trei ani, aprobată recent de guvern, cota unică şi contribuţiile la asigurările sociale nu sunt modificate până în 2013.

“Credem că o reducere a cotei unice în două etape poate fi acceptată de Fondul Monetar Internaţional. Măsura va duce la o relansare mai rapidă a economiei şi la o posibilă revenire a salariilor în sectorul public.”,
SURSE DIN PDL

VIZIUNE

Vlădescu: o cotă progresivă ar compensa efectele creşterii TVA

Fostul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu apreciază că o reducere a cotei unice de impozitare de la nivelul actual de 16% nu ar putea susţine stabilitatea sistemului fiscal.

Potrivit acestuia, calculele arată că doar un sistem cu cote progresive ar putea să compenseze o parte din majorarea TVA. Pe de altă parte, “în acest moment, discuţia despre cotele progresive este exclusă politic”, a spus ieri Vlădescu, într-o emisiune TV.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat, PDL lucrează la scenarii de reducere a cotei unice la 12%. Analistul financiar Bogdan Baltazar susţine că “sună frumos reducerea cotei unice”, dar nu crede că avem resurse. “Dacă eram mai prudenţi şi am fi avut o anume rezervă bugetară, am fi putut experimenta. În niciun caz nu putem vorbi nici de cotă progresivă”, a spus Baltazar.

Măsurile de austeritate, amânate câteva luni

Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24% de la 1 iulie, după ce Curtea Constituţională a respins măsura de reducere a pensiilor cu 15%.

Planul de tăiere a pensiilor fusese anunţat de preşedintele Traian Băsescu, pe 6 mai, ca parte a unui pachet de măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar în ţinta stabilită cu FMI, alături de diminuarea salariilor bugetarilor cu 25%.

Sebastian Vlădescu a explicat ieri că încă din ianuarie se ştia că este nevoie de introducerea unor măsuri dure de austeritate, dar anunţul a fost amânat până în luna mai întrucât o astfel de decizie este extrem de greu de asumat politic. “De ce între momentul în care am avut datele necesare şi momentul în care s-a luat decizia a curs o perioadă de timp mai lungă decât ar fi trebuit (…) e o decizie extrem de greu de asumat politic”, a spus Vlădescu.

Fostul ministru al finanţelor a arătat că “să accepţi această pierdere politică după nişte alegeri dramatice cum au fost cele prezidenţiale e foarte greu. A trebuit o perioadă de timp în care oamenii să fie convinşi că nu există o altă soluţie, pentru că întotdeauna s-a sperat că există o altă soluţie decât această dramatică reducere a salariilor şi pensiilor”, a mai spus Vlădescu.


DEZACORD. Fostul ministru de finanţe nu a fost de acord cu TVA de 24%






NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ