spot_imgspot_img
10.3 C
Vaslui
05-mai-2024

Schimbarea orei bagă Iaşul în Schengen. Terminalul T4 devine operaţional odată cu schimbarea orei

- Advertisement -

A treia inaugurare a celui de-al patrulea terminal de pasageri a fost în cadru mai restrâns decât primele două. De data asta, vineri a fost chiar o inaugurare, şi nu o prezentare a proiectului mult aşteptat: prin T4 au trecut primii pasageri – care au sosit cu o cursă TAROM de la Bucureşti, respectiv cei care s-au îmbarcat apoi pentru zborul spre Capitală.

De altfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, va continua de aici îmbarcarea pentru cursele interne, urmând ca de la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, odată cu intrarea în Spaţiul Schengen aerian, toate procedurile să se facă în T4. În aceeaşi noapte are loc trecerea la ora de vară, când ora 3.00 devine ora 4.00.

Cum se faceţi să nu vă rătăciţi în T4

Cel mai nou terminal de pasageri de la Aeroportul Iaşi, proiectat şi construit în timp record, are o suprafaţă desfăşurată (a celor trei niveluri ale sale) de peste 30.000 mp. Odată ce aţi intrat în T4, trei panouri uriaşe de afişaj vă arată ce zboruri sosesc sau pleacă în orele următoare.

În dreapta, vă aşteaptă 18 puncte de check-in, dar şi unul de informaţii.

După ce aţi trecut de această etapă, în care aţi avut de predat sau nu bagaj de cală, trebuie să urcaţi pe scările rulante la etaj, unde se află porţile de securitate. Dotate cu echipament performant, cele patru porţi duble de securitate vor asigura în mod cert o fluenţă confortabilă a traficului – atunci când se va muta în întregime în T4, adică începând de duminică, 31 martie.

După controlul de securitate, cei care se îndreaptă spre destinaţii din ţări Schengen vor merge direct în sălile de aşteptare – adică din nou la parter. În scurt timp, vor fi operaţionale şi cele trei punţi de îmbarcare de la etaj, aşa-numitele aviobridge-uri, dar momentan porţile de îmbarcare sunt cele de la nivelul platformei avioanelor…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/schimbarea-orei-la-noapte-baga-iasul-in-schengen-terminalul-t4-devine-operational-odata-cu-schimbarea-orei–378691.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.