14.4 C
Vaslui
07-oct.-2022

Scriitorul Vasile Ernu, impresionat de judetul Vaslui: „asa ceva nu ai vãzut la Bucuresti sau Cluj – pur si simplu Vaslui este cu o clasã peste la acest capitol”

- Advertisement -

OPINII… Scriitorul Vasile Ernu este impresionat de judetul Vaslui. Acesta a povestit în câteva mesaje pe pagina sa de Facebook impresiile sale despre locurile, infrastructura si oamenii de aici. Unul dintre lucrurile pe care le-a remarcat încã de la început a fost curãtenia din Vaslui, „probabil cel mai curat oras din România”. „Aici ai o senzatie putin de prea multã ordine, curãtenie si aranjare. Adicã e prea „modern”. E putin „prea ca afarã” – si asta pe mine mã incomodeazã. Mai ales cã face „disonantã” cu toate cliseele din capul tãu. Tu vii de la Cluj sau Bucuresti sã vezi mizerie si „betivani”, cã asa ti s-a spus la ProTV si poftim: ca la bibliotecã si bunã dispozitie cum nu a visat Ardealul”, noteazã scriitorul pe pagina sa de socializare. Dupã o sãptãmânã de Vaslui, scriitorul a concluzionat: Dacã ajung la putere dau Decretul de la Vaslui – Femeile sã primeascã al doilea salariu, plus spor de moldovean. Am zâs, am zâs. Ieri si azi am fost prin satele din împrejurimi: de la agonie la extaz. Dar mai mult extaz. De mult nu am fost mai optimist – judetul Vaslui mã încarcã de un optimism molipsitor. Sunt prea obosit ca sã explic. Dar nu gresesc – încã nu e totul pierdut – ficatii României sunt buni. Sã avem grijã de ei”. Vizita scriitorului în judetul Vaslui continuã si în perioada urmãtoare, astfel cã cei curiosi sã-i afle opiniile despre locurile, oamenii si evenimentele de aici, le pot „rãsfoi” pe pagina sa de Facebook. Pânã atunci, vã invitãm sã aflati cum i s-au pãrut Piata Civicã, pietele Vidin si Traian, La Secu’, dar si transportul public local.

Scriitorul Vasile Ernu a descris zona <Secu’> drept ograda urbanã în care se simt bine toti: „Centrul Vasluiului e ca un sir de curti care dau una în alta – curg din una în alta. Doar cã ele nu sunt curti rurale, ci urbane: un soi de piete. O mare parte dintre ele îti dau un sentiment de curte: au un anumit tip de intimitate. Poate cu exceptia Pietei Civice – toti ati vãzut Porumboiu, A fost sau nu a fost – care e tipic piata rece administrativã. În acest gen de piatã nu vrei sã stai mult – ele sunt lipsite de viatã, cãci e administratie. Restul sunt altfel.

Dar celelalte care dau una în alta printre clãdiri administrative si blocuri, micute sau mai mari – lasã sentimentul cã treci dintr-o curte în alta. Și cã sunt diferite. De aceea, pentru un venetic de câteva zile mereu lasã impresia cã te rãtãcesti: un sentiment absolut necesar pentru un oras fie si mic. Dar, fiind mic, înveti pozitionãrile repede dupã diverse indicii. Inima centrului la Vaslui este Piata La Secu’ (oficial Piata Independentei). O piatã este fãcutã din clãdiri, din pozitionarea si asezarea ei urbanã, dar mai ales din oameni. La Secu’ esti ca într-o curte mare, cu multe intrãri – porti deschise – dar care lasã un sentiment de protectie: flancat de clãdirea Politiei, Muzeu si blocuri. Ai multã verdeatã, umbrã, ai fântânã artezianã, mese de sah, table sau remi, bãnci comode si cumva compartimentatã ca sã lase loc de respiratie dintre mese si oameni. Tot de aici începe artera care duce spre Parcul Copou din spatele Monumentul Eroilor care e ca un zid de protectie din cealaltã directie. Numele La Secu’ vine de la clãdirea care a apartinut fostei Securitãti din epoca comunistã iar acum datã Politiei. La Secu’ este una dintre cele mai vii piete pe care le-am întâlnit eu în ultimii ani prin orasele românesti. Mai ales asta pare incredibil pentru un oras mic unde lumea se retrage foarte devreme în case. La Secu’ îti lasã un sentiment cã e un loc permanent plin de lume. Dimineata devreme ai deja la mese bãtrânii pensionari care joacã sah, remi, table. Dacã initial am crezut cã ei vin doar în weekend, mi-am dat seama pe parcurs cã ei sunt zilnic aici. Aceastã constantã prezentã în piatã a unui grup stabil nu am mai vãzut în orasele noastre de prin 80. Probabil cã existã, dar eu nu am mai întâlnit: vorbim de zeci de oameni care vin zilnic si-si petrec timpul aici jucând de dimineatã cât îi tine. Acesta este un fenomen fascinant – foarte util pentru aceastã categorie socialã. Se vede cã oamenii se simt bine aici. Nu stiu ce fac iarna. Voi afla. Dupã masã vezi multe mame cu copii. Este un loc destul de ofertant pentru ele. Pot sta la discutii lejer fãrã a fi stresate cã ceva se poate întâmpla cu cei mici: e totul ca într-o ogradã mare – pericole minime. Le vezi aici pânã seara târziu. Tinerii îi vezi în diverse forme: în prima parte a zilei pe la o cafea printre ore sau dupã ore (sunt 3 locuri de cafea bunã aici în apropiere plus liceele – povestesc separat), dupã masã si seara ei invadeazã tot. La Secu’ e si locul noilor si vechilor rockeri – în orasele mici aceastã „sectã” se conservã bine – a tinerilor „în negru” si alte forme. Dar tot aici vin si cei de la „Peluza Nord Vaslui”. Zic cei tineri cã e singurul loc public unde poti bea o bere fãrã sã fii stresat si si sã stresezi pe altii – dar e discret si în orele fãrã copii. Aici totul e discret, cã nu e Untold. Ceea ce mi se pare de necrezut este acest amestec de grupuri sociale foarte diverse si radical diferite care cumva convietuiesc în aceeasi ogradã chiar dacã orarul lor nu se suprapune întotdeauna. Aceste grupuri însã se intersecteazã într-un mod foarte firesc. Cãci, de obicei, unde vin bãtrânii nu vin tinerii, iar unde vin mamele cu copii nu vin adolescentii. Aici cumva e loc pentru toti ceea ce pare greu de imaginat: melanjul aici cumva s-a produs si toti se simt bine. Dovadã cã mereu acest loc e plin de aceste diverse grupuri”, povesteste scriitorul în mediul online.

„Pietele agricole din Vaslui – sã lesine stirile de la Ora 5 ProTV”

Un alt capitol descris de acesta este reprezentat de cele douã piete din orasul Vaslui, care i-au creat „o senzatie putin de prea multã ordine, curãtenie si aranjare”: „Ce poate fi mai plãcut decât sã-ti faci piata toamna în târgurile din Moldova? Hai – sã lesine stirile Pro Tv care ne-au cam debilizat în ultimii 20 de ani. De la fata locului relatez asa…. Suntem un grup de prieteni fani ai pietelor agricole (Trãieste-ti piata – grup pe facebook) – oriunde mergem suntem obligati sã vedem pietele si sã povestim. Ele, zicem noi, sunt sufletul orasului. Eu oricum o fac de ani buni. Printre primele spatii ale unui oras nou – garã, autogarã etc – piata agricolã este locul unde merg imediat. La Vaslui am descoperit douã piete: nici nu e greu. Sunt ambele destul de centrale. Una – Piata Centralã – e la 4 minute de inima orasului, cealaltã – Piata Traian – nu e în centru, ci e la 6- 7 minute de centru. Asa sunt distantele în orasele mai mici. Avem asa: Piata Centralã care a fost reconstruitã în locul Pietei Vidin (sper cã nu gresesc). Cred cã e datã în exploatare în varianta actualã acum 7 ani. Se aflã într-o pantã si asta face ca atunci când vii din deal sã-i vezi doar parcarea si partea verde. E construitã ingenios în pantã. Când vii din vale o vezi înfiptã în fatã cu acel galben de Vaslui – pare cã aceastã culoare este aici de mare efect. Este probabil printre cele mai moderne piete din România. Foarte bine întretinutã. Foarte curatã: curãtenia de la Vaslui e o temã separatã – eu încã nu înteleg de unde obsesia asta cu mentinerea curãteniei; repet – probabil cel mai curat oras din România. Dar asta trebuie încã sã cercetez. Revenim la piatã. În interior e larg, mese lungi distribuite comerciantilor pe categorii de fructe, legume. Atentie: lactatele, carnea, pestele sunt compartimentate pe margine toate în separeuri speciale, dar le vezi de la distantã cãci peretii sunt din sticlã. Mai ai compartimentãri pe producãtori locali etc. Aici ai o senzatie putin de prea multã ordine, curãtenie si aranjare. Adicã e prea „modern”. E putin „prea ca afarã” – si asta pe mine mã incomodeazã. Mai ales cã face „disonantã” cu toate cliseele din capul tãu. Tu vii de la Cluj sau Bucuresti sã vezi mizerie si „betivani” cã asa ti s-a spus la ProTV si poftim: ca la bibliotecã si bunã dispozitie cum nu a visat Ardealul. Mai glumim. Bun. Dar am zis sã vãd si cealaltã piatã. Zic: o fi asta centralã, sã ne rupã ochii. Merg la Piata Traian. Acelasi galben te întâmpinã. Piata e pe vale cum vii dinspre centru. E o halã mare. Am venit din spatele pietei. Acolo e un rând mare de mese ca un soi de piatã ambulantã de toamnã: tarabele pline cu legumele de sezon pentru murãturi dar ai si struguri, si pepeni. Hala e la fel de bine întretinutã si modernã ca si cea din Centru. La fel ai: hala mare cu de toate pe categorii si compartimentãrile la carne, lactate, peste. Aici însã totul pare mult mai organic: comercianti mai diversi, lume mai multã, agitatie gãlãgioasã moldoveneascã. Hai cã am ajuns în Moldova. Aici simti mai bine Vasluiul cu împrejurimile lui cãci multi comercianti sunt din zonã. Aici chiar dacã are un aer mai puternic de piatã de târg toatã infrastructura si ordinea, curãtenia te pune pe gânduri. Pentru cã asa ceva nu ai vãzut la Bucuresti sau Cluj – pur si simplu Vaslui este cu o clasã peste la acest capitol. Si nu o spun cã sã-i flatez: o spun pentru cã m-a surprins. Ai si parcare unde ai loc, toti comerciantii sunt cu mânusi. Exagereazã si ei. Bun. Elementul cel mai moldovenesc din povestea pietei. În pietele din târgurile moldovenesti (dar asta e valabil în multe alte zone Moldova si Sud) sentimentul e cã piata e doar un motiv al oamenilor de a sta la taclale. Oamenii vin sã cumpere mai ales pentru a socializa. A face piata si a sta la povesti e un tot întreg”, noteazã Vasile Ernu.

„Tot Vasluiul iese în avantaj aici: omul are mai mult timp pentru sine”

Transportul public local este un alt capitol descris de scriitor. Acesta a testat trei trasee, a apreciat fenomenul „timp-spatiu” care traverseazã Vasluiul, dar a avut si recomandãri pentru ca transportul sã devinã o modã: „primul lucru care minuneazã e Gara Auto care e chiar lângã Gara CFR. În timp ce Iasiul si-a distrus una dintre cele mai faine gãri din zonã (nu iert) transformatã în hipermarket si care era bine plasatã peste drum de Gara CFR, în josul Copoului, Vasluiul si-a fãcut una nouã din fonduri UE. E AutoGara care gestioneazã tot transportul public local. E o Autogarã nouã, foarte spatioasã, cu vizibilitate maximã, cu flori în interior. Despre curãtenie nu mai amintesc: la Vaslui peste tot e excesiv de curat – ceea ce mã pune pe gânduri.

Aici e un soi de nod – vin si pornesc o mare parte din autobuze de aici. „Flota” auto din Vaslui (nu vorbesc de troleu) e compusã din pânã în 30 de autobuse – 8 Mercedesuri noi, multe mai vechi dar în stare bunã si au si un soi de minibusuri mici dar încãpãtoare. Toate acestea acoperã cam 26 de trasee. Asta din ce am tras cu urechea.

Biletul este 2,5 lei dar poti face abonament cu diverse optiuni la cam 100 lei pe lunã. Am mers pe trei trasee. De la Autogarã spre centru. Din centru cu 3 spre periferie si dinspre periferie spre altã zonã. Am mai mers odatã dinspre Garã spre Centru. E super comod. Ai programul afisat în statii – un info plastifiat lipit acolo – ai însã si online acces la un program. Nu vã asteptati sã vinã din 5 în 5 minute: ritmurile în orasele mici sunt altele. 5 minute de Bucuresti pot însemna 30 minute de Vaslui: asta nu e bine sau rãu. Ci doar trebuie sã tii cont de locul în care te afli si cum functioneazã el. Am explicat ieri fenomenul timp-spatiu. Pentru cã distantele sunt altele: ceea ce faci tu în 1 ora la Bucuresti la Vaslui faci în 15-20 minute. Tot Vasluiul iese în avantaj aici: omul are mai mult timp pentru sine. Trebuie sã întelegi logica functionãrii. Vii in statie dacã nu stii sã te programezi, vezi cã autobusul vine peste 20 minute, ai timp de o cafea, de o poveste cu cei de lângã – ajungi departe acasã în alte 25 minute. Total 40-45 minute. La Bucuresti vine în 5 minute ajungi peste 1 orã.

Autobusele noi sunt perfecte, cele vechi sunt în stare bunã iar minibusurile sunt super ok. Cumperi bilet direct de la sofer în unele cazuri sau de la doamna casierã care stã în capãtul autobusului: totul foarte familiar. Pe unele rute oamenii mai toti se cunosc între ei iar casiera lasã impresie cã-i stie si pe nume. Unele dintre autobuse anuntã si statiile care urmeazã si afiseazã traseul. Ca la Berlin, nu ca la Bucuresti sau Cluj. Asa, ca sã-i tachinãm pe cei închipuiti. Functioneazã perfect? E subiectiv ce spun aici. Nu pot sã mã pronunt: sigur sunt oameni care mi-au spus cã anumite programe sunt date peste cap, e încã nevoie de o anumitã disciplinare si rutinã. E nevoie de multã muncã de explicare – oamenii încã percep transportul public ca pe „transportul sãracilor”. Nu, el e transportul viitorului – semn al unei urbanitãti avansate si serviciul în slujba oamenilor – creste confortul populatiei si a orasului. Ceea ce trebuie fãcut dincolo de rigoarea programului si munca de explicatie? Statiile: un program de reamenajarea statiilor care trebuie sã ofere confort si un vizual unitar plus un info stilizat pentru ca oamenii sã vadã usor. Transportul public trebuie sã devinã ceva vizual bine conturat, cu un concept atractiv, care sã-i creascã prestigiul – ca o marcã puternicã a orasului. Sã devinã ca o modã – sã fie cool pentru tineri sã se dea cu autobuzul, sã devinã comod pentru mame si bãtrâni si util pentru cei din periferie. si pentru asta la Vaslui nu mai e nevoie de mult – pentru cã baza e fãcutã bine”.

Vasile Ernu, nãscut în URSS

Vasile Ernu este un cunoscut scriitor nãscut în URSS în 1971. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universitãtii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi, masterul de Filosofie din cadrul Universitãtii „Babes-Bolyai” Cluj si a fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff si redactor asociat al revistei Idea artãÂsocietate. A activat în cadrul Fundatiei Idea si Tranzit si al edituilor Idea si Polirom. În ultimii ani a tinut rubrici de opinie în România Liberã, HotNews, Timpul si Adevãrul, precum si rubrici permanente la revistele Noua Literaturã, Suplimentul de Culturã si Observator Cultural. A debutat cu volumul „Nãscut în URSS” (Polirom 2006, editia a II-a în 2007, editia III-a în 2010, editia IV-a în 2013, editia V-a în 2020 ), care a apãrut în anul 2007 si la Editura Ad Marginem din Rusia, în 2009 la Editura KX – Critique & Humanism din Bulgaria, în 2010 la Editura Akal din Spania si Editura Hacca din Italia, în 2011 la Editura L’Harmattan din Ungaria si la Editura Sulakauri din Georgia, iar în 2014 la Editora Claroscuro din Polonia. Cartea a fost nominalizatã la Premiul de debut al revistei Cuvântul, Premiul pentru Roman si Memorialisticã al revistei Observator cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2009 a publicat la Editura Polirom volumul Ultimii eretici ai Imperiului care apare în anul 2012 la Editura Hacca din Italia. Volumul a fost nominalizat la Premiul pentru Eseu al revistei Observator cultural (2009) si a primit Premiul Tiuk! 2009. De-a lungul timpului, a mai publicat „Intelighentia rusã azi. Sunt un om de stânga”, „Sectantii. Micã trilogie a marginalilor”, „Banditii. Micã trilogie a marginalilor”, „Oameni si meserii pe cale de disparitie”, „Rãzboiul pisicilor”, „Jurnal la sfârsitul lumii I”, „Izgonitii. Micã trilogie a marginalilor”, „Sãlbaticii copii dingo”.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Constatări doar al gardului de dinafară, care intr-adevar, e vopsit frumos. Despre ce e în interiorul curții nu a mai scris. Despre mafia comercianților din Piața Traian, despre lipsa oricărui aparat de eliberare a bonului fiscal, despre neputință autorităților locale de a prelua din nou conducerea pietii Traian în detrimentul țiganilor de pe Racova și Calugareni … Astea nu se văd cu ochiul liber.

    • EXACT!!!!! Pe afara-i vopsit frumos gardul…. Comparatia cu Clujul e pur si simplu desueta. Mergeti in Parcul Central din Cluj si apoi in Copou, daca tot e sa facem comparatii. In Copou, nu ai voie sa calci iarba, ca doar e un bibelou, ca totul de altfel. De locuri de picnic, de locuri de amenajat hamace, nici nu incape vorba. La Vaslui.
      Haideti sa nu ne imbatam cu apa rece. Ne plac laudele, in cazul de fata validate de un scriitor al carui condei noteaza ce vede la o prima/ o a doua oara orasul.
      Domnule Ernu, lucrurile sunt cu mult mai profunde decat incercati dumneavoastra a le transmite. Cand am citit postarea dumneavoastra despre cat de minunat e sediul autogarii din Vaslui efectiv m-a luat greata! Iertati-ma, o minima verificare v-ar fi fost suficienta sa aflati cati bani s-au furat acolo, cata inutilitate e monstru ala de cladire. Cum ingheata calatorii iarna in jurul lui. Ma rog, cumva asta ati incercat sa sugerati dv ceva, dar mult prea elegant pentru a intelege cine trebuie. La fel si cu elogiul pietelor. Ca vizitator, probabil e super fain sa fii departe de zarva Capitalei si totul sa para foarte sus la Vaslui.
      Ca traitor al acestor locuri de ani buni, din nou iertati-ma, dar nu ma puteti convinge. Daca tot stati o luna pe aici, incercati sa vedeti dincolo de aparente! Altfel, aprecierile dumneavoastra sunt desarte. Oamenii, ma rog, exceptand bugetarii si abonatii la lefurile stapanului Buzatu, pe care i-ati extaziat cu postarile dv, simt realitatea, dincolo de orice cosmetizare.

  2. Cred ca a pus în ghilimele…nu vezi ca nebunii ăștia au spart tot orașul…acu mai nou…cum coborî pe strada de la bazar.nu ti vine sa crezi.cum sa numești ordine…e vai de curu’ lui oraș…si calci si flamand….oameni rai…cugurve…țigani…full.mai rau ca la București, macar acolo mai ai de ce te agăța…aici te agăța de cada sapii sau a vacii.e vai de curu lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.