Scriptura vs. cultura omului modern, decăzut la condiția de om televizual, prins în tentaculele întristării și ale depresiei

CUVÂNT ÎNAINTE… „Profesorul”, așa cum este supranumit de comunitatea preoților din județ, părintele Răzvan Acostioaiei de la Biserca Sf. Dumitru din Bârlad ne vorbește despre cuvântul lui Dumnezeu cel viu și ziditor din Sfânta Scriptură. Acesta îl asemuiește ca fiind prescura îngerilor și medicamentul care te scapă de ghearele întristării și ale depresiei. Dizertația acestuia despre nevoia cunoașterii Scripturii, de către generațiile educate pe Tik Tok, Facebook sau Istagram este sublimă. Acum, în Săptămâna Mare, citirea acestui eseu este medicamentul perfect pentru combaterea autismul creat intenționat să ne îndepărteze de cuvântului lui Dumnezeu.

Preot Acostioaei Răzvan Andrei

Omul modern, decăzut la condiția de om televizual, decuplat senzorial, spațio – temporar, este astăzi, și mai grav, decuplat de la raportarea renovatoare la Dumnezeu. El este purtătorul unor terifiante mutații, a căror notă dominantă este negativul omului creat de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură vine să creioneze pentru om un proiect de viață inteligent și roditor. El este obligatoriu pentru a atinge o anumită intimitate cu Dumnezeu, o sistolă și o diasistolă a sufletului care menține viu organismul duhovnicesc. Este o alternativă discretă și puternică la negativul zilelor noastre și te imunizează de falsele valori pe care le propune cu nonșalanță civilizația consumistă. Cuvintele surogat propuse astăzi converg în jurul unui unic și dezastruos obiectiv: ce să facem din și cu viața noastră pentru a fi fericiți. Cuvântul lui Dumnezeu, veșnic lucrător, vine cu o ofertă dincolo de lume, transcendentă și eternă. El este capabil să vertebreze un proiect de viață cu valori care acționează benefic, pe termen lung. Este esențial astăzi, în criza actuală, care este o criză de sens, să fie regăsit cuvântul scripturistic ca taină a sfințirii, Scriptura devenind loc unde prisosește bucuria pascală și pacea pe care lumea nu o poate da și care depășește orice înțelegere. Cuvântul lui Dumnezeu nu este o lege care se impune autoritar și violent, ci este o chemare spre viață care se propune, care inspiră și sfințește.

Scriptura este sunetul cuvântului dumnezeiesc, care te scapă de tentaculele întristării și ale depresiei

Faptul că Dumnezeu este prezent în cuvântul său reprezintă pentru creștini o certitudine. Scriptura este o hrană duhovnicească care mai mult se mănâncă (în înțeles duhovnicesc) decât se citește. Ceea ce trebuie să căutăm în cuvintele ei, care nu sunt decât niște învelișuri ale divinului, este o formă binecuvântată a prezenței lui Dumnezeu, tot atât de tainică ca și în Sfânta Împărtășanie. Dacă cineva ar încerca să mă convingă că textele s-au schimbat de-a lungul timpului și că de atunci încoace au tot fost revizuite, voi răspunde liniștit că acest lucru este lipsit de importanță. Citesc Scriptura așa cum Biserica o pune înainte pentru că, mai întâi, caut în ea prezența și sunetul cuvântului dumnezeiesc. Ea este instrumentul muzicii divine care mă face să recunosc fără greșeală și fără frică glasul Domnului. Limbajul Scripturii nu este o metaforă, ci o posibilitate a noastră de a partcipa în mod direct la realitatea pe care o descrie, deoarece acea Realitate este prezentă și actionează, în și prin limbajul însuși (John Breck). Relatările Scripturii, fie ele istorice, factuale, parabolice sunt departe de a fi un jargon teologic elitist și perimat. Ele sunt icoane verbale, încărcate de măreția lui Dumnezeu, care o fac inteligibilă în forma limbajului uman. Cuvintele Scripturii sunt mărturii care zidesc și recentrează temeinic, actual și corect ființa umană. Mărturia biblică nu este o simplă înregistrare mecanică a evenimentelor trecute care ne compun credința. Ea promovează o experiență vie, în care trecutul și viitorul sunt comprimate în momentul prezent. Cuvântul Scripturii nu își pierde niciodată actualitatea, valoarea, vitalitatea sau măreția unică. El este ieri și astăzi, același, neschimbător, inegalabil și incomparabil. Rămâne întotdeauna adevărul, harta unică a viețuirii pământești, busola infailibilă a vieții omenești, lumina neînserată. Aceasta pentru că nu este o născocire a minții omenești, cu slăbiciuni și imperfecțiuni. Este filosofia cea mai înaltă pe care umanitatea a cunoscut-o, expresia voinței divine pentru om și pentru mântuirea lui. Citirea cuvântului scripturistic aduce un calm fără margini, o bucurie interioară permanentă, un echilibru emoțional profund și multă putere de a iubi. Ne scutește de seceta afectivă, de tentaculele întristării și ale depresiei. Lecturile biblice ne fac să rezistăm cu luciditate și discernământ asaltului perfid al duhului progresismului ideologic și ne îmbracă în armele luminii, ale culturii, ale credinței în Adevărul Înviat, și ne fac să articulăm coerent relația cu noi înșine și cu celălalt.

Cuvântul Scripturii trebuie citit atent și nu recitat fariseic și impertinent

CUVÂNTUL CARE ÎNVIE… Întotdeauna am considerat că lecturile sfinte sunt capabile să ne elibereze conștiința de idoli, să ne dezbrace de pieile moarte ale necredinței și ignoranței, să ne salveze de identificările iluzorii , și să ne transforme mintea și inima în lumină. Punând cuvintele dumnezeiești în inimă și în minte, viața noastră se reconstituie în focul harului, tresare de bucurie, se înflăcărează și Hristos revine în slavă. Cuvântul scripturistic este adiere dătătoare de viață, răcoare cerească care pătrunde în inimile omenești și le transformă din sălbatice în liniștite, le schimbă din inimi păcătoase în inimi empatice și virtuoase. El nu este doar o simplă sau confuză învățătură, o teorie abstractă despre o morală impersonală, un rețetar ideal și irealizabil. Este regulă de viață, pricipiu infailibil, iubire întrupată, de vreme ce l-a formulat Însuși Creatorul nostru Cel Atotbun. Nu există alt drum sigur, liniștit și fericit al vieții decât acesta pe care ni-l arată cuvântul viu al lui Dumnezeu. El ne arată cum să trăim nerisipiți de angoase, care trebuie să fie idealurile noastre, aspirațiile noastre, dorințele noastre, visele și dorurile noastre. Este unicul principiu al vieții noastre care ne poate face să trăim într-o perspectivă integratoare a înălțimilor duhovnicești. Cuvântul Scripturii trebuie citit atent și nu recitat fariseic și impertinent. Doar așa el poate clarifica lăuntric și ne poate face bine. Miezul cuvintelor relevează chemarea lui Dumnezeu adresată inimii omului. O chemare liniștită la urmarea liberă a căii slujirii, nu a depersonalizării, nu a strivirii celuilalt, o chemare a lepădării sinelui egoist înclinat spre totalitarism relațional. Cuvântul scripturistic nu este niciodată plat. Sensul lui real adesea nu se cere teoretizat ci întrupat în profunzimea propriului suflet. El ne restaurează teocentric spre Domnul, ne restartează emoțional, ne îndeamnă la convertirea atenției și la trezirea imaginației noastre morale, la descoperirea adevărului și separarea acestuia de iluzia minciunii. Cred cu toată tăria că, citind atent Scriptura, potolim asperitățile din noi și ne luminăm chipul lăuntric brăzdat de cutele păcatului, ale îngrijorării, fricii, durerii și disperării. Și…DA ! Din toată inima, DA ! Cuvântul Domnului te face să nu mai fii miop spiritual, judecător sumbru al aproapelui tău, moralist rigid, așa-zis creștin care vezi monstruos din cauză că ești înțepenit în propria convingere că doar tu deții adevărul și dreptatea. Citind și înțelegând cuvântul lui Dumnezeu devii viu și atent la inflexiunile glasului dumnezeiesc care străbate textele sfinte, devii respectuos față de Înaltul, Sublimul de dincolo de tine, răsfrânt în aproapele. Sunt singurele cuvinte care convig, ating, alină și învie.

Măreția omului constă în faptul că Dumnezeu l-a înzestrat cu o inimă capabilă să primească cuvântul Său

PRESCURA ÎNGERILOR… Ignorarea cuvântului lui Dumnezeu este motiv al rătăcirilor și duce la disoluție interioară. Mai mult decât atât, dacă avem curajul unei introspecții interioare serioase, cu hotarârea executării unor excizii a zonelor de fals din propriu eu, vom observa că, de fapt, neinteresându-ne cuvântul lui Dumnezeu ne împotrivim în dobândirea sensului adevărat al vieții. Cercetând Scriptura, descoperim lămurit calea educației și a dezvoltării sufletești , fundament pe care se poate construi, în condiții sigure, zidirea măreață a vieții umane. Măreția omului constă tocmai în faptul că Dumnezeu l-a înzestrat cu o inimă capabilă să primească cuvântul Său. Scriptura aceasta cu adevărat minunată, poezie a vieții trăite cu sens – prescură a îngerilor – în exprimarea Sfântului Grigorie Teologul, l-au făcut pe inegalabilul Dostoievsky să exclame cu pioșenie că: „omenirea nu deține, nici nu poate să alcătuiască o carte la fel de valoroasă”. Întoarcerea la cuvântul lui Dumnezeu este cel mai clar și mai frumos semn de speranță. Prin această mișcare ne apropiem de adevărul lui Dumnezeu, auzim, vedem și pipăim Cuvântul Vieții. Scriptura este aliata adevărului. Ea nu se teme de scurgerea timpului. Evanghelia nu este depășită măcar pentru simplul fapt că nu a fost niciodată ajunsă din urmă.