Se lucrează la desființarea sensului giratoriu de la Podul Pescăriei din Bârlad! (FOTO)

Lucrările de semnalizare a intersecției se efectuează de SC LDP Reiser SA Bârlad, în baza avizului emis de Poliția Municipiului Bârlad – Biroul Poliției Rutriere și în baza prevederilor HCLM nr. 295/25.11.2020.
„Rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită în zona în care se realizează noua semnalizare rutieră și să respecte întocmai semnificația noilor indicatoare, începând cu data de 24 februarie a.c. Mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis Biroul de presă al Primăriei Bârlad.

„Nu s-a construit legal acest sens giratoriu, neavând avizul de la Poliția Rutieră și ca atare am fost amendați cu 3000 de lei și somați din nou să-l să-l desființăm. Mașinile de mare tonaj care trebuie să intre în sensul giratoriu de la Podul Pescăriei, nu pot să iasă din el, decât dacă intră pe sensul opus, riscând să se producă accidente. Poliția nu a dat aviz pentru acest sens încă de când a fost făcut, dar acum musai să intrăm în legalitat și să desființă această anomalie din traficul bârlădean”, a precizat încă din noiemnbrie anul trecut, primarul Bârladului, Dumitru Boroș.