spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Se muta Maternitatea „Elena Doamna”?

- Advertisement -

Revendicata de Federatia Comunitatilor Evreiesti, cladirea care adaposteste maternitatea sta sa se prabuseasca. Statutul juridic incert impiedica efectuarea de investitii majore, cu exceptia cosmetizarilor. Managerul maternitatii a propus construirea unui nou spital in Copou, pe un teren apartinand Consiliului Judetean.

Sediul Maternitatii „Elena Doamna” este in pericol sa se prabuseasca oricand. Consiliul Judetean si managerul spitalului nu pot aloca fonduri pentru refacerea cladirii deoarece nu este a lor si nu se ocupa decat de modernizarea interiorului si a saloanelor pentru gravide. „Am facut modificari, am modernizat saloane, am pus bariera pentru a scapa de gardul acela uracios, am instalat si camere de supraveghere, dar mai mult nu putem face”, spune directorul. Managerul unitatii medicale crede ca o solutie ar fi construirea unui nou spital pe un teren de pe Sararie care apartine CJ.

Maternitate noua in Copou

Maternitatea „Elena Doamna” este una dintre cele mai degradate unitati medicale din Iasi. Desi managerul spitalului sustine ca ar putea face oricand rost de bani pentru a repara corpurile cladirii, nimeni nu face nimic din cauza procesului de revendicare inceput de mai bine de zece ani. In anul 2001, Fundatia Caritatea fondata de Federatia Comunitatilor Evreiesti a revendicat sediul maternitatii, pe motiv ca inainte exista acolo un spital israelit. Dosarul nu s-a finalizat insa, iar sefii Maternitatii „Elena Doamna” si al Consiliului Judetean, in a carui subordine se afla cladirea, au mainile legate. „Nu putem sa face nimic, nu ne convine sa investim in restaurarea cladirilor. Am facut modificari, am modernizat saloane, am pus bariera pentru a scapa de gardul acela uracios, am instalat si camere de supraveghere, dar mai mult nu putem face”, a declarat prof.dr. Emil Anton, managerul Maternitatii „Elena Doamna”. Potrivit acestuia, nu banii reprezinta adevarata problema. „Eu as putea sa fac rost de fonduri interministeriale pentru a investi in cladire, dar Consiliul Judetean nu ne va aloca bani, deoarece nu este cladirea lor. Statutul juridic al maternitatii nu este clar inca, terenul, cladirile sunt supuse revendicarii si nu ne putem ocupa decat de cateva reparatii”, a adaugat managerul unitatii medicale. Prof.dr. Emil Anton are insa o solutie, pentru a nu mai astepta sa se finalizeze procesul. „Au fost trei maternitati in Iasi, acum au mai ramas doar doua. Incetarea functionarii acesteia ar reprezenta o problema pentru gravide pentru ca un singur Spital de Obstetrica si Ginecologie nu este suficient”, a afirmat managerul maternitatii. Acesta crede ca cea mai buna solutie este construirea unui spital pe un nou teren care sa apartina Consiliului Judetean. „E foarte greu sa stam asa, cu o cladire veche si nerenovata. CJ are un teren in Copou, pe Sararie si am vrea sa ne dea acel teren de aproximativ un hectar. Vom putea construi astfel un spital nou. Am fost saptamana aceasta la presedintele CJ pentru a aduce in discutie aceasta problema, dar avea agenda ocupata si nu m-a putut primi”, a declarat prof.dr. Emil Anton. Acesta ii va face o noua vizita presedintelui CJ astazi, in speranta ca va primi terenul. Conform proiectului initiat de Anton, viitoarea cladire din Copou a maternitatii va fi mult mai mare, cu mobilier nou si cu un spatiu mare pentru parcare. „Investitia ar costa in jur de 25 de milioane de euro. Eu imi doresc ca maternitatea sa arate asemeni proiectului, dar daca vom primi un teren, putem sa o luam de la zero si sa punem acolo in practica schitele”, a afirmat managerul unitatii medicale.

„Nu pot sa gasesc solutii pentru probleme pe care nu le cunosc”

Ultima investitie destinata reparatiilor si lucrarilor de igienizare care s-a facut la Maternitatea „Elena Doamna” a avut loc in anul trecut, cand Consiliul Judetean a alocat suma de 103.000 de lei. Cu toate acestea, reprezentantii CJ au afirmat ca legea nu le permite sa aloce fonduri unui imobil revendicat, de aceea niciodata nu au fost bani suficienti pentru a pune la punct intreaga cladire. Medicii considera ca lipsa banilor poate afecta singuranta mamelor si a copiilor din spital. „Cladirile arata destul de rau. Ai zice ca oricand se vor prabusi. Spitalul functioneaza la capacitate maxima. Sunt atatea femei aici si ar trebui ca lumea sa aiba in vedere acest lucru. Nu putem sa le pune viata in pericol”, a declarat un medic din cadrul spitalului. CJ a alocat in acest an suma de 120.000 de lei pentru modernizarea si renovarea etajului unu al spitalului. „Sunt trei saloane pentru lehuze, o sala de reanimare, doua rezerve si un salon de ATI. Toate au fost modernizate. S-a pus gresie noua, s-au cumparat sase mese ginecologice noi prin sponzorizarea unei firme. Am reparat tamplaria, s-au pus geamuri termopan si totul arata ca nou pentru ca femeile sa poata avea parte de o nastere decenta”, a declarat prof. dr. Emil Anton. Potrivit presedintelui CJ, Cristian Adomnitei, conducerea nu a prezentat inca niciun document pentru a solicita un teren, de aceea nu poate comenta in niciun fel afirmatiile managerului. „Nu stiu despre ce este vorba. Managerii spun oricum fel de fel de lucruri acum. Nu pot sa gasesc solutii pentru niste probleme pe care nu le cunosc, precum cea legata de teren. Nu am primit nicio solicitare in acest sens”, a declarat presedintele CJ.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.