spot_img
16.2 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Servicii decontate pentru neasigurați în Planul Național de Cancer, de la 1 iulie

- Advertisement -
STATISTICI… În evidențe sunt 204.722 de pacienți cu cancer și 2.700 sunt copii

SPRIJIN… Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat că de la 1 iulie vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienții neasigurați în Planul Național de Cancer, care vor fi decontate de la bugetul de stat, după ce, la finalul anului trecut existau 204.722 de cazuri de cancer.

“Avem Planul Național de Cancer, în cadrul acestui plan s-au introdus servicii și pentru neasigurați, ceea ce este un mare fapt față de alte țări. Prin introducerea în acest plan național de cancer a acestui segment de populație, cel neasigurat, înseamnă că dânșii au acces la servicii de prevenție – asta înseamnă că depistează precoce , la servicii de diagnostic și pot să acceseze și planul de tratament. Deci este un mare pas înainte. Banii vin de la bugetul de stat, aici e diferența. În Programul Național de Cancer există multe lucruri care intră acum, de la 1 iulie. Deci persoanele neasigurate, începând cu 1 iulie, vor avea acces la servicii de prevenție, diagnostic și tratament în cadrul Planului Național de Cancer, plată care va veni de la bugetul de stat. Se va deconta de la bugetul de stat în funcție de cîți oameni se vor prezenta și la cîți oameni se vor depista cazuri de cancer. Practic, acești pacienți neasigurați vor beneficia și de investigații”, a declarat dr. Valeria Herdea. Potrivit președintelui CNAS, un neasigurat care merge la medicul de familie este consultat și, dacă în urma consultației se stabilește că s-ar putea să existe o suspiciune de boală neoplazică, de cancer, pacientul va fi trimis la investigații, la analize, după care va fi trimis la un specialist oncolog pentru investigații de specialitate, care îi va pune un diagnostic. “Se va face același parcurs ca la ceilalți pacienți, fiindcă e un drept constituțional într-o astfel de boală. Faptul că se asumă așa ceva este mare lucru din punctul meu de vedere. (…) Gândiți-vă că avem cancere de colon, cancere de esofag, avem cancere pulmonare, cancer de sân etc, e o mortalitate foarte înaltă, deci o astfel de măsură e foarte binevenită. Planul Național de Cancer este unul din dezideratele cele mai importante pe care eu, personal, le apăr în acest mandat. Vă spun de ce, pentru că nu este normal să moară atîția oameni și atunci un astfel de plan, care e rodul muncii a foarte multor oameni, merită pus în aplicare și merită sprijinit. Avem 204.722 de pacienți cu cancer la 31 decembrie anul trecut și 2.700 sunt copii”, a afirmat dr. Valeria Herdea. Președintele CNAS a precizat că această alocare pentru pacienții neasigurați este prevăzută doar pentru Planul Național de Cancer și nu pentru toate tipurile de servicii medicale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.