Dornic sã-i urmeze lui Hristos, Sfântul Ioan Iacob de la Neamt, a cãrui prãznuire se face astãzi, 5 august, a cerut în tineretile lui, sã i se arate calea de urmat si a primit de îndatã rãspuns din Cer:”Mãnãstirea”…
Sfântul preacuvios Ioan Iacob de la Neamt, s-a nãscut pe data de 23 iulie 1913, în satul Crãiniceni, com. Horodistea, din fostul judet Dorohoi, într-o familie de tãrani foarte credinciosi, Maxim si Ecaterina, fiind singur la pãrinti. Spre marea durere a copilului, acesta rãmâne fãrã pãrinti încã de la vârsta de doi ani, fiind lãsat în grija rudelor apropiate. De mic a simtit o chemare lãuntricã de a-i sluji lui Dumnezeu si în timp ce se ruga pentru a i se arãta calea de urmat, de sus a auzit un glas care i-a soptit:”Mãnãstirea!”. A cerut binecuvântarea duhovnicului sãu, si-a luat cãrtile sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natalã si s-a retras la Mãnãstirea Neamt. A îngrijit cu mare dragoste si ascultare atât bolnavii (fiind rânduit la infirmerie), cât si cãrtile din biblioteca mãnãstirii. Toti beneficiau de smerenia si blândetea Sfântului, cugetând cã este, într-adevãr, un ales al lui Dumnezeu. Dar nici viata de mãnãstire nu-i pãrea suficientã pentru a se apropia de Dumnezeu, alegând sã plece la Sfintele Locuri, unde s-a nãscut, a pãtimit si a înviat Iisus Hristos,
Fericitul monah Ioan Iacob s-a nevoit, timp de zece ani, în Mãnãstirea Sfântul Sava de lângã Betleem, fiind ispitit de diavoli, îndurând boli si suferinte. Aceste încercãri nu l-au împiedicat sã facã traduceri din limba greacã a unor pagini alese patristice si nici sã compunã versuri duhovnicesti, pe care le trimitea fratilor sãi din Tara Sfântã, fie le dãruia pelerinilor români care veneau sã se închine la Mormântul Mântuitorului. Sfântul Ioan Iacob a fost hirotonit diacon, pe 13 mai 1947, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României si mai apoi, în acelasi an, preot, fiind numit de Patriarhia Românã egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezãtorul de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Dupã cinci ani de ascultare, Cuviosul se retrage, împreunã cu ucenicul sãu Ioanichie, în obstea mãnãstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva si dupã numai un an, într-o pesterã din apropiere numitã Chilia Sfintei Ana, unde ea se ruga lui Dumnezeu sã-i dãruiascã un prunc.
Sfântul s-a nevoit timp de sapte ani în aceastã pesterã, departe de lume, în postiri îndelungate, lacrimi nestiute, rugãciuni neîncetate, în privegheri de toatã noaptea, în cugetãri si doriri duhovnicesti, acestea luând locul lipsurilor de tot felul si bolilor. Dorul de Hristos îi umplea întreaga sa viatã pustniceascã. Mânca, o datã în zi, pesmeti, mãsline, smochine si bea putinã apã, iar noaptea îsi aseza capul pe piatra ce-i tinea loc de pernã.
Pe 4 august 1960, fiind foarte bolnav si simtindu-si sfârsitul vietii, s-a împãrtãsit cu Sfintele Taine, iar pe 5 august, la orele 5 si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. Dupã trei zile a fost înmormântat în aceeasi pesterã, iar pe 8 august 1980, trupul sãu a fost gãsit întreg, nestricat de timpuri, rãspândind bunã mireasmã, semn de la Dumnezeu cã l-a numãrat în ceata sfintilor pentru nevointele sale de pe Pãmânt Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfintilor, în iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamt. Moastele sale se pãstreazã în biserica Mãnãstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere de Ierihon.
