spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Și la catedră, și la primărie: ISJ Vaslui va fi cu ochii pe viceprimarul-învățător Cătălin Mîndru!

- Advertisement -
REACȚIE… Prof. Loredana Roman, inspector școlar general: „ISJ Vaslui și conducerea școlii monitorizează activitatea didactică desfășurată de dl învățător Cătălin Mîndru, în cadrul școlii.

DECIZIE… Viceprimarul Vasluiului, Cătălin Mîndru, va continua să le predea elevilor de clasa a II-a de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” până la finalului anului școlar. Inspectoratul Școlar Județean a emis ieri decizia pe baza căreia acesta își va putea continua activitatea și pentru care va fi plătit la oră. Inspectorul școlar general a precizat, totodată, că atât ISJ Vaslui, cât și conducerea școlii îi va monitoriza activitatea didactică. „În ceea ce privește programul de la primărie, acesta este stabilit la nivelul instituției respective”, a mai precizat șefa ISJ.

Opțiunea viceprimarului de a se împărți între cele două joburi a fost aspru criticată de consilierii locali din partea PSD, care l-au acuzat că a inventat „clonarea umană”, pentru a se bucura de două salarii. „Domnul în cauză nu poate preda decât de la 08:00 la 12:00, în timp ce pe ușa Primăriei Vaslui e afișat programul 08:00-16.30. Printr-un calcul simplu, domnului în cauza îi rămân vreo 4 ore și 30 minute de viceprimărie. Și aici intervine clonarea. Pentru a nu fi neglijați cei mici, sau mai rău, educați pe fugă între 8 si 12 și în același timp contribuabilul vasluian să nu se simtă la rândul lui neglijat și singur în vârtejul administrativ până la ora 12, dl viceprimar va fi în același timp în două locuri. Wow! Unde mai pui că premiul pentru aceasta minunată invenție e în jurul a 15000 Ron lunar oferiți atât de la catedra cât și de la Primărie în condițiile în care șefii de la București ai inventatorului anunță vremuri grele pentru bugetari cu multă gheață de îngheață. Mulțumim ca exiști, USR! Mare caracter…”, a scris consilierul PSD Leonard Negruți pe Facebook.

Cum se împarte viceprimarul Mîndru între cele două joburi: dimineața la școală, după-amiaza – la primărie

Cătălin Mândru a explicat că decizia i-a fost influențată de procesul intentat de consilierii PSD, din cauza căruia viceprimarii nu și-au primit atribuțiile. „Într-adevăr, este o situație puțin mai delicată. Sunt două joburi pe care eu le-am văzut astfel: unul cu o situație incertă, iar celălalt cu o situație certă. Când spun incertă, mă refer la faptul că Tribunalul Vaslui încă nu s-a pronunțat definitiv pe contestația făcută de consilierii PSD privind alegerea viceprimarilor. Jobul cu situație certă este cel de învățător, un proiect început cu o clasă de copii acum trei ani de zile. Am zis că atât timp cât din punct de vedere nu e nicio problemă și pot să nu deranjez cel de-al doilea job, să încerc să le fac pe amândouă. Desigur, am luat decizia după discuția cu primarul municipiului, secretarul și șeful de la Resurse Umane. Codul Administrativ permite unei persoane care ocupă o funcție de demnitate publică să încheie un al doilea contract. Programul l-am setat astfel: după școală, adică cel târziu ora 12:00, vin la primărie. Nu am plecat până acum mai devreme de ora 18:00 sau 19:00. Domnul primar nu mi-a delegat deocamdată atribuții, având ca motivație aceeași decizie a Tribunalului Vaslui, care se lasă așteptată. Sunt în faza de cunoaștere a colegilor, a departamentelor, a legislației, a participării la ședințe. Evident că după ce se va termina procesul în instanță și vom primi și atribuțiile, nu mai pot continua să mă împart. Este o situație temporară, care va dura până cel târziu 18 iunie, când se va termina anul școlar”, a explicat viceprimarul.

Șefa ISJ: „Condițiile de salarizare și de desfășurare a activității vor fi stabilite la semnarea contractului de către părți”

Inspectorul școlar general, prof. Loredana Roman, a declarat ieri că viceprimarul își va putea continua activiatea de cadru didactic, fiind încadrat la plata cu ora. „Dl. învățător a fost repartizat pentru încadrarea în sistem plata cu ora pe postul de învățător de la școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui în data de 18.03.2021, în ședință de repartizare organizată de ISJ Vaslui, în conformitate cu art.103 alin. 3 din Metodologia -cadru privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2020-2021.Angajarea domnului Mândru Cătălin va fi făcută de unitatea școlară, în baza deciziei emise de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și a avizului unității școlare. Condițiile de salarizare și de desfășurare a activității vor fi stabilite la semnarea contractului de către părți.ISJ Vaslui și conducerea școlii monitorizează activitatea didactică desfășurată de dl învățător în cadrul școlii. În ceea ce privește programul de la primărie, acesta este stabilit la nivelul institutiei respective”, a declarat inspectorul general școlar.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. PMP, PNL, USR….Hm, hm… Zilele trecute Adrian Nastase a zis ceva ce n-ar trebui trecut cu vederea.
    Poate bate campii, dar poate nu: cica niste parlamentari psd-isti ar trece la pmp ca acesta sa aiba grup parlamentar. Tragi-comic, nu? Poate la Vaslui s-au gandit inca din toamna sa faca mariajul. Nici nu mai are importanta daca trec psd-istii la pmp sau pmp-istii la psd, important e sa iasa struto-camila. In ”lumina” acestei dezvaluiri ”fulminante”, nu cumva Lori a fost sustinuta, de fapt, de psd? De anumite personaje psd-iste sus-puse care au gasit-o irezistibila, numai buna de executat oameni care trebuiau pedepsiti din diverse motive? E o intrebare cam zburata, dar e. Poate nici Lori nu stie, poate nici alte personaje importante nu banuiesc cum stau lucrurile de fapt Fir-ar sa fie de Nastase ca vorbeste gura fara el! Dar eu cred ca multi asa-zisi pmp-isti, usr-isti, pnl-isti de pe-aici slujesc pe tatuca Buzatu care ramane stapanul ales al judetului, nu-i asa? Mari scarbe cu totii!

    • Pare utopie dar nu este exclus sa se combine, ei se aseamănă foarte mult
      Am dat de postarea asta si pe facebook. Zombi la fel ca pesedistii, nici unul n-a întrebat dacă poate sa le facă pe amândouă, cum o sa le facă, sau macar dacă e moral, ca conform politicii lor e cam invers. Nimic
      Numai limbi în.., felicitări, vai ce specialist, vai ce iubitor de copii, multa sănătate si virtute.
      Nu e nici o diferență fata de susținătorii psd, exact aceeași mentalitate o au si ei, nu-i interesează nici cat negru sub unghie dacă e legal sau nu, al nostru sa traiască, al nostru e cel mai bun 😀

  2. Zau, zau, isj cu ochii pe…infractor. Cine, prof. Roman? Pai orice femeie de serviciu dintr-o scoala e mai profesoara ca duamna, ca macar sta printre elevi si mai intra intr-o cancelarie. Si apoi duamna pupincureste usr la greu sperand intr-un viitor vesnic luminos prin jurul isj, daca in asta nu s-o mai putea. Lori, Lori, ce-ai facut tu altora, o sa ti se faca tie intreit. Pariu? Si stii de ce? Pentru ca meriti. Si mai stii de ce? Pentru ca esti inconjurata de niste limacsi, care se preling pe langa fiecare sef, il balesc, il infasoara si…la momentul potrivit…hatz, ii fac zulufii par lins….Brr, ma cutremur! Sau niste serpi care se unduiesc, se incolatacesc si, hap, victima e inghitita, iar ei vor ramane acolo, vesnic, ca si cum nimic nu s-a intamplat. Da, da, fii cu ochii pe usr, pmp, pnl, psd, ca nu ai sa stii de unde o sa ti se traga…

  3. dacă nu are încă atribuții de viceprimar (până la primirea deciziei Tribunalului), salariul pentru această funcție îl încasează?

  4. Parintii copiilor din acea clasa ar trebui sa si dea cu parerea nu orice neavenit. Ei sunt singurii care au dreptul sa accepte pe invatator in continuare sau sa l refuze, nu pupincuristii si politrucii semianalfabeti.

  5. ,, PRINTIPII „” USR-iste !!!!!!!!!!??????? Niste ipocriti si mincinosi !!!!!!!!!!! ,, CORBII „” usr-isti sunt mai buni ( FLAMINZI ) decit ,, CORBII „” psd-isti !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.