PROBLEME… Aproximativ 45% dintre unitățile școlare din județul Vaslui nu au asigurată paza, potrivit unui raport prezentat, luni, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. Cele mai multe școli care nu dispun de sisteme de securitate – pază umană și sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției – se întâlnesc în mediul rural (261), în timp ce în mediul urban sunt 11 astfel de unități de învățământ. Zece școli din județul Vaslui nu au nici măcar gard împrejmuitor.
Rețeaua școlară aferentă anului școlar 2022-2023, la nivelul județului Vaslui, cuprinde un număr de 621 de unități de învățământ preuniversitar (129 în mediul urban și 492 în mediul rural). Dintre acestea, 149 au personalitate juridică, iar 472 fără personalitate juridică. După tipul unităților de învățământ distribuite în mediul urban, respectiv rural, situația acestora se prezintă astfel : 306 creșe/grădinițe (67 urban / 239 rural); 286 școli gimnaziale (39 urban / 247 rural); 24 licee, colegii(18 urban / 6 rural); 5 unități de învățământ care fac parte din rețeaua școlară – cluburi sportive, cluburi ale copiilor, școli postliceale etc. (5 urban / 0 rural).
Doar 58% dintre unități au efectuat analiza de risc la securitatea fizică
Potrivit documentului prezentat în ședința de Colegiu Prefectural, doar 361 unități de învățământ (58,13%) au efectuat analiza de risc la securitatea fizică (85 urban- 65,89% / 276 rural- 56,09%). 160 dintre ele (25,76%) au implementat măsurile de securitate stabilite în analiza de risc la securitatea fizică (71 urban – 55,03% / 89 rural – 18,08%), în timp ce 172 (27,69%) au implementat cerințele minimale de securitate, prevăzute în art.8 1 din Anexa 1 la H.G. nr. 301/2021. În prezent, 276 (44,44%) de unități de învățământ din județul Vaslui nu dispun de sisteme de securitate – pază umană și sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției (15 urban- 11,62% / 261 rural – 53,04%). 345 (55,55%) dispun de sisteme de securitate (114 urban- 88,37% / 231 rural- 46,95%) , din care 300 exclusiv cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției (75 urban și 225 în rural), iar alte 45 asigură concomitent pază umană și sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției. 42 de unități de învățământ au plan de pază aprobat de poliție (38 urban – 29,45% / 4 rural – 0,81%) și 10 nu au gard împrejmuitor (5 urban – 3,87% / 5 rural – 1,01%);
Termene pentru remedierea deficiențelor
În urma activităților desfășurate, s-a constatat că există deficiențe în ceea ce privește întocmirea analizelor de risc la securitatea fizică pentru unitățile de învățământ preuniversitar verificate, respectiv implementarea măsurilor stabilite de către evaluatorul de risc în cadrul acestor documente. În consecință, au fost stabilite termene de remediere a deficiențelor, cu scopul de a crea un sistem de protecție eficient care să conducă la creșterea gradului de siguranță al elevilor și a personalului didactic, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, precum și în scopul prevenirii și combaterii infracționalității specifice. De asemenea, trebuie menționat faptul că, în conformitate cu prevederile pct. B17 din PTCA, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, respectiv unitățile de învățământ, trebuie să întreprindă demersurile necesare în vederea asigurării securității în școlile din zona de competență, iar autoritățile publice locale să sprijine procesul de derulare a unor obiective de investiții la unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii educaționale, inclusiv din perspectiva echipamentelor de securitate fizică.
88 de infracțiuni în anul școlar 2022-2023
Din punct de vedere al infracționalității înregistrate în școli și în zona adiacentă acestora, în județul Vaslui, în perioada anului școlar 2022-2023 au fost sesizate un număr de 88 infracțiuni, 53 comise în mediul urban și 35 în mediul rural. De menționat faptul că 67 infracțiuni au avut loc în incinta unităților de învățământ, 21 în zona adiacentă; 52 de infracțiuni au avut loc în școli gimnaziale, iar 36 de infracțiuni, în licee. Pe genuri de infracțiuni, analiza reliefează faptul că cele mai multe infracțiuni sesizate au fost cele de lovire sau alte violențe, respectiv 35 (39,77%), înregistrându-se o creștere a infracțiunilor de purtare abuzivă, respectiv 13, față de 9 sesizate în anul școlar anterior. Din totalitatea faptelor cu autori cunoscuți, 44 au fost săvârșite de către elevi, 4 aparținătorii elevilor, o faptă a fost săvârșită de către un cadru didactic, iar 10 de alte categorii. În funcție de locul și mediul săvârșirii faptelor, în anul școlar 2022-2023, din totalul de 88 de infracțiuni sesizate, 71 au avut loc în incinta unităților de învățământ, iar 19 în zona adiacentă acestora.