spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Sindicalistii din învãtãmânt, nemultumiti de concursul pentru directori: itemi formulati ambiguu si erori în baremul de corectare

- Advertisement -

NEMULTUMIRI… Sindicalistii din învãtãmânt trag un semnal de alarmã cu privire la modul în care a fost organizat concursul pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct în învãtãmântul preuniversitar de stat. Acestia atrag atentia, prin intermediul unei scrisori deschise, adresatã Ministerului Educatiei, cã au fost mai multe erori de redactare a itemilor din cadrul probei scris. Potrivit lor, o parte dintre itemi nu au avut nicio legãturã cu învãtãmântul preuniversitar de stat (itemii 22 si 23), în care li se solicitã candidatilor inclusiv sã calculeze profitul, în conditiile în care învãtãmântul este, prin lege, nonprofit. De asemenea, sindicalistii au mai explicat cã au existat erori în baremul de corectare – un exemplu în acest sens este itemul 46, unde, potrivit sablonului, rãspunsul corect ar fi fost litera b, în loc de litera a, dupã cum prevede chiar Legea Educatiei: Educatia si formarea competentelor, întelese ca ansamblu multifunctional si transferabil de cunostinte, deprinderi/abilitãti si aptitudini. Deci, rãspuns corect este (cunostinte, abilitãti, aptitudini), iar nu lit. b (cunostinte, abilitãti, atitudini), atrag atentia profesorii. În judetul Vaslui, 15 candidati nemultumiti de note au depus contestatii si asteaptã ca lucrãrile sã fie recorectate. Rezultatele finale la proba scrisã vor fi afisate pe data de 20 octombrie, urmând ca, în perioada 15 noiembrie-8 decembrie, candidatii sã sustinã interviul.

Federatia Sindicatelor Libere din Educatie „Spiru Haret” a transmis o scrisoare deschisã Ministerului Educatiei în care a atras atentia asupra unor probleme cu privire la concursul pentru ocupare functiei de director si director adjunc în învãtãmântul preuniversitar de stat: „un prim aspect pe care îl supunem atentiei dumneavoastrã este organizarea deficitarã, subiectele ajungând în sãlile de concurs cu peste 40 de minute întârziere, ceea ce a generat o presiune suplimentarã pentru candidati, supusi deja stresului concursului. Un alt aspect pe care dorim sã-l evidentiem este acela cã principalul motiv pentru care procentul de promovabilitate este de doar douã treimi îl constituie modul în care au fost gândite subiectele. Astfel, din ceea ce au semnalat candidatii la concurs (multi dintre ei promovati, dar si nepromovati), precum si din ceea ce au constatat colegii participanti în calitate de observatori, multi dintre itemi nu aveau acoperire în bibliografia de concurs (itemii cognitivi). În egalã mãsurã, la elaborarea itemilor nu s-a tinut cont de specificul formelor de învãtãmânt, o parte dintre acestia defavorizând candidatii care, pe parcursul formãrii initiale si continue, nu au avut în planul de învãtãmânt disciplinele matematicã, fizicã etc. (au fost evident dezavantajati candidatii din învãtãmântul prescolar si vocational). În plus, o serie de itemi erau formulati ambiguu, fiind susceptibili de interpretãri diferite (de exemplu, itemii 1 si 3 sau itemii 11-13)”, se aratã în scrisoarea Federatiei Sindicatelor Libere din Educatie „Spiru Haret”.

Sindicalistii din învãtãmânt: „candidatii care nu au obtinut nota 7.00 sã mai sustinã o datã proba scrisã

În acelasi timp, au existat, potrivit sindicalistilor din învãtãmânt, inclusiv erori în barem: „un exemplu în acest sens este itemul 46, unde, potrivit sablonului, rãspunsul corect ar fi fost litera b, în loc de litera a, cum prevede expres aer. 4 din Legea Educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificãrile si completãrile ulterioare: „Educatia si formarea competentelor, întelese ca ansamblu multifunctional si transferabil de cunostinte, deprinderi/abilitãti si aptitudini”; deci, rãspuns corect a (cunostinte, abilitãti, aptitudini), iar nu lit. b (cunostinte, abilitãti, atitudini). Mai mult, unii dintre itemi nu au nicio legãturã cu învãtãmântul preuniversitar de stat – a se vedea, în acest sens, itemii 22 si 23, în care li se solicitã candidatilor inclusiv sã calculeze profitul (acesta în conditiile în care învãtãmântul este, prin lege, nonprofit). În aceste conditii, întrucât erorile de redactare a subiectelor nu le sunt imputabile candidatilor si pentru a evita actiunile în instantã (avem experienta concursurilor anterioare, în urma cãrora instantele de judecatã au admis contestatiile formulate de cãtre candidati), apreciem cã se impune reglementarea posibilitãtii pentru candidatii care nu au obtinut nota 7.00 de a sustine încã o datã proba scrisã în cadrul sesiunii speciale din 28 octombrie 2021″, se mai aratã în scrisoarea Federatiei Sindicatelor Libere din Educatie „Spiru Haret”.

Mai multe scoli din judetul Vaslui, fãrã niciun candidat. Ministerul Educatiei: „Se va organiza rapid un alt concurs”

Potrivit datelor publicate pe site-ul Inspectoratului Scolar Vaslui, la proba scrisã s-au înscris 203 candidati, din care 196 au fost prezenti, 6 absenti si un candidat a fost amânat pentru sesiunea urmãtoare. „Concurenta a fost mare la unitãtile de învãtãmânt din oras si mai micã la cele din mediul rural. Avem si situatii unde nu s-a înscris niciun candidat sau unde, în urma probei scrise, a mai rãmas doar un candidat pentru douã posturi (n.r. director general si director adjunct). De asemenea, avem si un candidat care nu a putut sã participe la proba scrisã, fie va trebuie sã organizãm o nouã sesiune pe data de 28 octombrie, fie va sustine examenul într-un alt judet. Urmeazã ca Ministerul Educatiei sã vinã cu precizãri”, a explicat inspectorul general al ISJ Vaslui. Singurele precizãri venite de la Ministerul Educatiei cu privire la concursul pentru directori sunt acelea potrivit cãrora pentru posturile neocupate, va exista un nou concurs. „Se va organiza rapid un alt concurs, de îndatã ce va fi finalizat acesta”, a anuntat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educatiei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Vrajeala. Au concurat toti in aceleasi conditii. Cei respinsi sa concureze in etapa a doua pe locurile ramase libere. Este concurs sau vrajeala pentru pentru ocuparea posturilor de catre PNL-isti. Cum ar fi ca la admitere sa se organizeze examene saptamanal doua luni de zile iar in toamna sa se faca trierea in functie de medie. E corect? Cel care a luat examenul din prima sa concureze pe acelasi loc cu cel care – l da de zece ori. Unde este concurenta si apreceierea ca ai luat un examen daca cel picat vine pe acelasi loc cu tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.