spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

Sindicat al polițiștilor, condus de inculpați. Președintele în acte al SNAP recunoaște că nu el ia, de fapt, deciziile

- Advertisement -

Unul dintre cele mai mari sindicate din Ministerul de Interne, cu aproape 7.000 de membri în toate structurile de poliție, este condus de doi inculpați: un fost polițist cu dosar penal pentru evaziune fiscală și începând de vineri, de un agent arestat preventiv după ce împreună cu mai mulți subalterni a agresat doi tineri. 

Viorel Șeicaru, unul dintre cei șapte polițiști ai Secției 16 din Capitală cercetați în dosarul de tortură, este vicepreședinte al Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP). Șeful său, după ce a aflat de problemele acestuia, îi neagă total reprezentativitatea.

„Din punctul meu de vedere, mai ales că sunt fondatorul acelui sindicat, nu pot să îmi explic. Dar așa ceva nu poate să existe la noi în România, în absolut nicio țară din lume. Din păcate, sunt niște copii sau oameni maturi, chiar că cel în cauză e un om matur, care atunci când ajunge într-o funcție sindicală, dacă se crede că el poate să facă orice se înșală armanic”, a declarat pentru Digi24 Iulian Surugiu, președintele fondator al SNAP.

Iulian Surugiu se dezice de întreg sindicatul în momentul în care este chestionat cu privire la vicepreședintele organizației, agentul Viorel Șeicaru, arestat preventiv pentru lipsire de libertate și tortură.

„Sunt doar preşedinte fondator al acestui sindicat din 2017, conform actelor ce stau acolo Eu sunt doar preşedinte fondator şi în niciun caz şeful lui Şeicaru”, a declarat Iulian Surugiu la Digi24.

Întrebat dacă în această calitate, de sindicalist, este coleg cu Viorel Șeicaru, Iulian Surugiu a negat și a repetat că el este doar președinte fondator al SNAP.

Cine conduce, de fapt, SNAP?

Însă Iulian Surugiu are și el probleme penale: este inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudiciu calculat la două milioane de euro.

Omul care conduce acum, în acte, organizația sindicală, Adrian Diugu, susține că, de fapt, el nu are nicio implicare în treburile organizației. „Acum, SNAP-ul este condus de domnul Surugiu, care se dezice de această organizație. Se dezice, din cauza evenimentelor petrecute în urma scandalului cu polițiștii care i-au torturat pe cetățeni”, a declarat la Digi24 Adrian Diugu, cel care, oficial, figurează ca președinte al SNAP.

Legea îi interzice, de altfel, lui Iulian Surugiu să fie membru în sindicat, pentru că e pensionar. Dar cu toate acestea, el este cel care reprezintă intersele membrilor în discuțiile cu factorii de decizie. Digi24 a intrat în posesia unei invitații adresate lui Iulian Surugiu în calitate de șef al acestei organizații. El era chemat la prima discuție cu noul ministru de interne, Lucian Bode. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sindicat-al-politistilor-condus-de-inculpati-presedintele-in-acte-al-snap-recunoaste-ca-nu-el-ia-de-fapt-deciziile-1463645

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.