spot_imgspot_img
6 C
Vaslui
23-apr.-2024

Siria, la un pas de război. Atenţionarea vine de la secretarul general al ONU

- Advertisement -

Pericolul unui război civil în Siria este „iminent şi real”, a avertizat joi seară secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, informează agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit lui Ban Ki-moon, „teroriştii trag foloase din haosul” actual. La rândul său, mediatorul internaţional Kofi Annan a evocat premisele unui grup de contact internaţional asupra Siriei.

Secretarul general s-a exprimat în faţa Consiliului de Securitate, reunit la New York pentru a discuta despre criza siriană în ziua următoare masacrului de la Al-Koubeir, în provincia Hama, unde 78 de civili au fost ucişi, potrivit opozanţilor regimului de la Damasc.

Anterior, Ban Ki-moon a calificat drept „scandalos şi revoltător” acest masacru. El a indicat de asemenea că s-a tras cu „arme uşoare” asupra observatorilor ONU care au încercat să meargă acolo. Diplomaţi ai ONU au vorbit apoi despre arme grele.

Mediatorul internaţional Kofi Annan a confirmat la rândul său joi seară că „discuţii sunt în curs de desfăşurare cu privire la posibilitatea de stabilire a unui grup” de contact internaţional asupra Siriei.

Acest grup ar trebui „să includă ţări ce au o influenţă asupra uneia sau celeilalte tabere, guvernul şi opoziţia”, a spus el într-o conferinţă de presă, fără a preciza lista de membri ai acestui grup.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

335 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.