11.6 C
Vaslui
20-mai-2022

Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor, la pământ în Vaslui, deși Uniunea Europeană a “pompat” zeci de milioane de euro! (TABEL)

SANCȚIUNI… Garda de Mediu Vaslui aplică, aproape “fără număr”, avertismente și amenzi unităților administrativ teritoriale,pentru că nu se respectă colectare selectivă a deșeurilor

UN SISTEM EȘUAT… În ultimii ani, Uniunea Europeană a investit peste 40 de milioane de euro în județul Vaslui pentru a pune la punct un sistem integrat de management al deșeurilor, astfel încât gunoiul să nu mai fie aruncat la întâmplare. Uniunea Europeană nu ne-a dat banii să facem ce vrem cu ei, ci ne-a trasat și câteva ținte. Una dintre ele stabilește ca la finalul anului 2021, procentul de colectarea separată a deșeurilor în județul Vaslui să fie de 50%, iar la finalul anului 2035 să urce la 65%. În prezent, niciunul dintre cele 86 de UAT-uri nu a atins această țintă, colectarea selectivă învârtindu-se în jurul procentului de 1%! Date fiind aceste diferențe uriașe, nici nu e de mirare că Garda de Mediu Vaslui aplică, aproape “fără număr”, avertismente și amenzi unităților administrativ teritoriale. Numai anul acesta, s-au dat 16 avertismente și 28 amenzi contravenționale în cuantum total de 420.000 lei. Această delăsare în a implementa până la final sistemul integrat de management al gunoaielor, se răsfrânge, până la urmă, tot asupra noastră, pentru că amenzile sunt plătite din bugetele locale ale UAT-urilor, cu bani care ar trebui să meargă către investiții și alte cheltuieli necesare unei comunități. Problema gunoiului în județul Vaslui e precum un cartof fierbinte, care e pasat de la unul la altul. Mințile luminate din birouri dau vina pe lipsa de educație a populației, operatorii de gestionare a deșeurilor se plâng de programul și planurile pe care trebuie să le urmeze, iar cetățenii, în special cei din mediul rural, reclamă faptul că nu au suficiente puncte de colectare a gunoaielor, cât despre selectarea lor, nici nu poate fi vorba.

Lansat în 2012, programul de gestionare a deșeurilor se dovedește mai mult un chin pentru UAT-urile din județul Vaslui, care în fiecare an plătesc amenzi usturătoare pentru nerespectarea lui. Încă de la lansare, Vasile Mihalachi, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, atrăgea atenția asupra pericolului acestor amenzi. “În momentul în care am intrat în Uniunea Europeană, am intrat într-un joc. Dacă am intrat, trebuie să jucăm după muzică. Așa este și cu deșeurile! Trebuie să înțelegem că, dacă nu punem ordine, o să plătim amenzi până o să ne uscăm”, spunea Mihalachi în urmă cu nouă ani. “Profeția” acestuia se împlinește azi, asta și cu largul concurs al autorităților locale și județene, care nu par deloc interesate să ducă proiectul la bun sfârșit.

Uniunea Europeană ne-a impus un grad de colectare selectivă a deșeurilor de 50%, la finele lui 2021 nici 1% nu am realizat

Sistem integrat de management al deșeurilor, pentru care Uniunea Europeană ne-a acordat 40 de milioane de euro, trebuia să facă din Vaslui un județ mai curat. 3.000 de platforme de colectare selectivă trebuiau asigurate pe raza întregului județ, pentru ca gunoiul menajer și cel reciclabil să fie preluat, în condiții civilizate, de la populație. Asta presupunea ca gospodăriile de la sate să fie dotate cu containere pentru compactarea individuală a deșeurilor. Aceste containere urmau să fie ridicate și transportate, ulterior, la depozitul ecologic de la Roșiești, investiția fanion a proiectului. În momentul lansării proiectului, adică în anul 2012, Uniunea Europeană ne-a impus ca în anul 2021, județul Vaslui să ajungă cu indicatorul privind colectarea separată a deșeurilor la un procent de 50%, urmând ca până în anul 2035 să urce la 65%. Ținta însă e departe de a fi atinsă, în acest moment acel indicator învârtindu-se în jurul procentului de 1%. Trebuie menționat că nu doar județul Vaslui are o problemă cu atingerea obiectivului, ci întreaga Românie, indicatorul la nivel național fiind de 11%.

În anul 2020, procentul de reciclare a deșeurilor a fost de 0.79%

Diferența foarte mare dintre obiectivul propus în 2012 și cel realizat în 2021 face ca inspectorii Gărzii de Mediu Vaslui să fie aproape toată ziua pe teren, verificând situația fiecărui UAT în parte. Potrivit conducerii Comisariatului Județean- Garda de Mediu Vaslui, din 22.06.2021 până la data de 31.10.2021 au fost verificate 74 de unități administrativ teritoriale, inclusiv operatorii de salubritate de pe raza județului Vaslui. “Un punct al tematicii de control vizează colectarea selectivă a deșeurilor, respectiv atingerea unui procent de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minim 50% din masa totală generată. Situația pentru anul 2020 a colectării selective a deșeurilor reciclabile raportat la cantitatea totală colectată de operatorii de salubritate arată că din totalul de 49637.07 tone deșeuri colectate de pe raza județului Vaslui, doar 392.35 tone reprezintă deșeuri reciclabile, rezultând un procent de 0.79 %”, a declarat Gabriel Laic, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Vaslui. Potrivit acestuia, acțiunea de control va continua până la sfârșitul lunii noiembrie.

În anul 2021, procentul deșeurilor reciclate a crescut la 0,9%, zona urbană Negrești are cel mai ridicat indice

Prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), gestionat de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară a județului Vaslui (ADIV),  județul Vaslui este împărțit în cinci zone, fiecare cu operatorul propriu de gestionare a deșeurilor: Domighian’s Park SRL din comuna Popricani, județul Iași pentru zona Negrești, Financiar Urban SRL Pitești pentru zonele Vaslui și Roșiești și Urbana SA Bistrița pentru zonele Bârlad și Huși. SMID-ul este completat de depozitul de la Roșiești, operat de Romprest Energy SRL București. Din datele colectate de la operatorii de salubritate, situația pentru anul 2021, până la 30.09.2021, se prezintă astfel: zona Negrești- urban- 1514 tone gunoi menajer, 27,7 tone deșeu reciclabil, rezultând un procent de 1.83% deșeuri reciclabile. În rural, zona Negrești nu mai stă așa bine, având 1734 tone gunoi menajer și doar 3,8 tone deșeu reciclabil (0,22% deșeuri reciclabile). Urbanul zonei Vaslui a produs în primele nouă luni ale acestui an 12354 tone de gunoi menajer și 120 tone deșeu reciclabil, rezultând un procent de 0,97%. În rural, zona Vaslui are 5922 tone de gunoi menajer și 49,9 tone deșeu reciclabil (0.84%). Pentru zona urbană Huși, datele oficiale arată o cantitate de 4826 tone de gunoi menajer pentru primele 9 luni ale acestui an și 53 tone deșeu reciclabil (1.10%), în timp ce ruralul zonei Huși figurează cu 2200 tone gunoi menajer și 15 tone deșeu reciclabil (0.68%). În zona urbană Bârlad, operatorul de deșeuri a strâns 9474 tone de gunoi menajer și 82 tone deșeu reciclabil (0.87%), în timp ce în zona rurală Bârlad s-au produs 3649 tone de gunoi menajer și doar 3,5 tone de deșeuri reciclabile (0.10%). Sintetizând, se observă că din totalul de 44.877,47 tone deșeuri colectate de pe raza județului Vaslui în primele nouă luni ale acestui an, 401.38 tone reprezintă deșeuri reciclabile, rezultând un procent de 0.9 %, puțin mai mare față de anul trecut.

În rural, comuna Vetrișoaia, campioana reciclării, urmată de Vutcani și Hoceni

În ciuda reclamei de care s-a bucurat pe plan local și național, comuna Hoceni ocupă abia locul trei în rural, în ceea ce privește cantitatea de deșeuri reciclabile colectate anul trecut. Din datele oferite de Garda de Mediu Vaslui, primul loc este ocupat de comuna Vetrișoaia. În 2020, aici s-au colectat 7,58 tone de gunoi menajer și 4,72 de tone de deșeuri menajere, rezultând un procent al indicatorului de colectare a deșeurilor reciclabile de 38.37%, cel mai mare din județ. Pe locul doi se poziționează comuna Vutcani, cu un indicator de colectare a deșeurilor reciclabile de 11.52%. În ceea ce privește orașele, statistica arată că vasluienii sunt cei mai responsabili cu selectarea deșeurilor, cu un procent de 1,32%. În județul Vaslui sunt și UAT-uri care în 2020 nu au colectat nici măcar o tonă de deșeuri reciclabile, în această categorie intrând comune precum Iana, Duda Epureni sau Ibănești.

27 de amenzi “care usucă pielea” date de Garda de Mediu Vaslui anul acesta

Gabriel Laic, șeful Gărzii de Mediu Vaslui

Ca urmare a neregulilor găsite în teren, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Vaslui a aplicat, anul acesta, unităților administrativ teritoriale un număr de 16 avertismente și 28 amenzi contravenționale în cuantum total de 420.000 lei pentru următoarele fapte: neasigurarea colectării separate, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase; neasigurarea spațiilor necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora; lipsa informării prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deșeurilor din cadrul localităților; arderea deșerurilor în amestec în special reciclabile. “Toate faptele descrise anterior și pentru care s-au aplicat sancțiuni stau la baza nerealizării țintei de colectare a deșeurilor reciclabile raportat la masa totală de deșeuri de 50 %. Aplicarea sancțiunilor s-a făcut ca urmare a tematicului de control dispus de conducerea Gărzii Naționale de Mediu, dar și ca urmare a unor sesizări ale cetățenilor sau autosesizării comisarilor Gărzii Naționale de Mediu pe parcursul anului 2021. Tot în domeniul gestionării defectuoase a deșeurilor reciclabile cu impact asupra țintei au fost verificați doi operatori în domeniul colectării deșeurilor și operatorul depozitului Roșiești, fiind aplicate amenzi contravenționale fiecăruia în cuantum de 40.000 lei sau 100.000 lei”, a mai declarat Gabriel Laic, șeful Gărzii de Mediu Vaslui.

Combinațiile financiare din jurul proiectului

Aceleași primării care azi sunt amendate cu zeci de mii de lei pentru “lipsa informării prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deșeurilor din cadrul localităților” trebuie să știe că în momentul lansării programului, una din componentele importante a fost promovarea investiției și informarea populației prin spoturi publicitare radio-tv și în presa scrisă. Contractul privind publicitatea și asistența tehnică, în valoare de câteva milioane de lei, a fost cîștigat, în urma unei licitații organizate de CJ Vaslui, de S.C. XOR IT SYSTEMS S.R.L., firmă apropiată lui Sebastian Ghiță. În 2014, după excluderea din PSD, fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie îl acuza pe Sebastian Ghiță că ar fi obținut contractul după ce Victor Ponta, fostul premier de la acea vreme, ar fi făcut presiuni la Consiliul Județean Vaslui. “ Ponta este cel mai corupt prim-ministru pe care l-a avut România. A avut dreptate Băsescu. Ponta intervine personal la primari și președinți de Consilii Județene pentru contractele lui Ghiță. De exemplu, vă dau un caz concret: la Consiliul Județean Vaslui, Ponta a intervenit personal și o firmă de-a lui Ghiță a obținut 8 milioane de RON, aproape două milioane de euro, pentru o consultanță din bani europeni, fără licitație”, declara Marian Vanghelie la finalul anului 2014. Aceasta nu este singura combinație care s-a făcut în jurul sistem integrat de management al deșeurilor, implementat în județul Vaslui cu zeci de milioane de euro. În 2018, pe când se pregătea să predea obiectivul firmei Romprest, conducerea Consiliului Județean a constatat că lipsește un tocător de mase plastice, utilaj deosebit de important în angrenajul acelui depozit. La acea vreme s-a vorbit despre neglijența unor funcționari ai Consiliului Județean Vaslui, dar și despre relațiile de partid extrem de dăunătoare. Tocătorul de mase plastice, în valoare de aproape un milion de euro, trebuia să se regăsească în caietul de sarcini, iar cumpărarea lui să se facă cu fondurile europene. Acest lucru nu s-a mai întâmplat pentru că documentele au fost întocmite de o firmă apropiată aceluiași Sebastian Ghiță, cel care primise 2 milioane de euro pentru activitatea de promovare de mântuială. Într-un final, acel tocător de mase plastice a fost achiziționat cu banii vasluienilor, din bugetul Consiliului Județean.

Soluții pentru rezolvarea problemei actuale

Revenind la gradul de colectare a deșeurilor reciclabile, șeful Gărzii de Mediu Vaslui spune că sunt mai multe cauze pentru care indicatorul nu depășește nici măcar 1% în județul Vaslui. “Procentul mic de realizare a colectării selective se datorează lipsei de implicare a operatorilor economici angrenați în procesul de colectare a deșeurilor, a depozitarului și nu în ultimul rând a autorităților locale, inclusiv ADIV. Trecerea la un sistem de colectare din “poartă în poartă” în zona rurală și o reamenajare și monitorizate atentă a punctelor de colectare din zona urbană, dublate de o educație adecvată și permanentă a populației va duce la creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor” a mai afirmat comisarul șef al Gărzii de Mediu. Obiceiurile vechi se schimbă greu însă în toată România, nu doar la Vaslui, iar totul ar trebui să înceapă cu o intenție, fie ea și cât de mică. Unui județ ca al nostru nu-i poți impune să scape în totalitate de problema gunoaielor, atât timp cât o bună parte din populație nu are ce pune pe masă. Însă dacă unele aspecte pot fi soluționate doar de către instituțiile și agenții economici în măsură să facă acest lucru, există aspecte ce țin de coșul de gunoi al fiecărui județ. Pentru acestea din urmă trebuie făcut un efort colectiv. Autoritățile locale și județene să asigure un acces facil la platformele de gunoi pentru toți locuitorii comunelor și orașelor și să achiziționeze tomberoane pe culori sau măcar să le inscripționeze pentru fiecare tip de gunoi în parte. Firmele de colectare a deșeurilor, la rândul lor, să încurajeze selectarea gunoiului pentru că nu de puține ori s-a întâmplat ca vasluienii care vor să facă acest lucru să-și vadă gunoiul aruncat grămadă în mașina de salubritate. Și nu în ultimul rând, noi, să începem să fim mai preocupați de starea mediului înconjurător, pentru a fi siguri că lăsăm generațiilor viitoare o “casă” în care se mai poate locui.

Reclamăspot_img
Reclamăspot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Degeaba selecteaza populatia gunoiul, daca masina care ridica gunoiul ia totul valma….. Degeaba inchizi sacul de gunoi si il pui in pubela corecta daca vine din urma altcineva si nu tine cont de selectare, sau vin cautatorii prin guoaie si desfac sacii pe jos…

  2. Cum indraznesc panaramele de politicieni sa dea vina pe „lipsa de educatie a populatiei”? S-au dat tomberoane de culori diferite populatiei, pentru a-si tria gunoaiele. Si populatia o face, daca nu din responsabilitate civica, macar de frica amenzilor. Doar ca masina de gunoi, cand vine, incarca toate tomberoanele, indiferent de culori, in aceeasi bena! Si atunci, a cui e vina?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here