Șoc la Prefectura Vaslui: purtătorul de cuvânt, bolnav de Covid, după ce s-a vaccinat!

Ionuț Vintilă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui

POZITIV… În Prefectura Vaslui a intrat covidul. Purtătorul de cuvânt al Prefefecturii Vaslui, bârlădeanul Ionuț Vintilă, s-a infectat cu virusul SARS CoV2! Situația este cu atât mai surprinzătoare, cu cât Ionuț Vintilă a descoperit că este infectat la câteva zile după ce a făcut prima doză de vaccin anti Covid 19, Pfizer. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui a declarat pentru Vremea Nouă că în prezent este izolat la domiciliu, unde primește tratament adecvat, iar starea sa de sănătate este aproximativ bună. Interesant de văzut ce măsuri se vor lua la nivelul Prefecturii, mai ales în cadrul cabinetului prefectului. Este ușor de bănuit că cei din conducerea instituției pot fi contacți ai lui Ionuț Vintilă și nu numai ei.

În luna ianuarie a anului acesta, soția lui Ionuț Vintilă a fost depistată pozitiv cu SARS CoV 2, iar acesta a stat în izolare. La acel moment a reușit să fenteze virusul, dar iată că începutul de primăvară nu a mai fost atât de îngăduitor cu Vintilă și la mijlocul acestei săptămâni rezultatul testării a fost pozitiv, deși acesta s-a și vaccinat. De joi, 25 martie, acesta este acasă, monitorizat de medicul de familie, primind tratamentul necesar, având o formă ușoară a bolii. „Eu am respectat întotdeauna regulile sanitare și de aceea nu pot să spun unde m-am îmbolnăvit, în ce moment am contactat boala, pentru că nu știu. Cazul meu dovedește faptul ca au dreptate medicii când spun că, pentru imunizare ridicată, este necesară și efectuarea celei de a doua doze de vaccin și, după cel puțin 10 zile, organismul poate lupta cu acest virus”, a precizat Ionuț Vintilă, purtătorul de cuvânt al Prefectuirii. Surprinzător declarația acestuia e trasă la indigo cu cea a lui Cioloș, care tot la fel spunea că deși a respectat toate normele sanitare s-a infectat. Ilogic, dacă stăm să ne gândim. Dacă le-ar fi respectat cu strictețe, cu siguranță nu s-ar fi îmbolnăvit.

De remacat este faptul că, în ciuda stării sale de săntate și a faptului că este izolat la domiciliu, Ionuț Vintilă își continuă activitatea de purtător de cuvânt și menține on-line legătura cu presa locală, lucru demn de apreciat.




3 COMENTARII

  1. Ilogic?!?Ce înseamnă să respecți normele sanitare pentru a nu te infecta cu Sars-Cov2…sa inspirăm dintr.o pungă precum aurolacii(problema unde expirăm) , să revenim la neanderthal și să locuim în peșteri?Ne poate “lumina” redactorul acestui articol, înainte de a face acuzații,care sunt aceste măsuri sanitare?

LĂSAȚI UN MESAJ