spot_imgspot_img
23.1 C
Vaslui
16-apr.-2024

ȘOCANT: Băiatul de 17 ani își cumpărase mașina în care și-a găsit sfârșitul, cu o seară înainte. Dăduse 1450 lei pe ea! (VIDEO)

- Advertisement -

CUMPLIT… Ies la iveală detalii îngrozitoare în cazul accidentului petrecut pe drumul agricol dintre localitățile Lunca Veche și Ivănești! Se pare că mașina cu care s-a petrecut accidentul fusese cumpărată de băiatul de 17  ani chiar aseară. Dăduse pe ea 1450 de lei. Când vehiculul a fost adus în fața porții, tatăl băiatului l-a certat pe vânzător, reproșându-i că nu e correct ceea ce a făcut, de vreme ce îl știe pe băiat că are tentația de a se urca la  volan, deși e minor, nu are permis și riscurile la care se expune sunt mari. Băiatul de 17 ani însă nu a luat în seamă spusele tatălui, ci l-a luat pe fratele său de 16 ani, s-au urcat în mașină și au plecat la plimbare. Era frig, era noapte și ceață, dar nu au ținut cont de asta. Undeva, pe un drum agricol, într-o pantă riscantă, pe fondul viteze excesive, mașina s-a răsturnat, iar minorul de 17 ani nu a putut stăpâni deloc vehiculul, care, se pare, s-ar fi rostogolit de cel puțin 10 ori, până să se oprească. Rănile provocate de accident i-au fost fatale băiatului de 17 ani, iar fratelui său mai mic, de 16  ani, i-au provocat răni, însă a supraviețuit. A rămas însă inconștient o vreme, apoi, într-un moment când și-a revenit puțin, a reușit să își sune mama, care la rândul ei a alertat autoritățile.

Cei adunați la locul accidentului au apostrofat echipajul medical, pe motiv că nu resuscitează și băiatul de 17 ani!

Până să ajungă la fața locului Ambulanța și Poliția, acolo s-au strâns mai mulți cunoscuți ai celor doi băieți. Când echipajul medical a ajuns, și-au dat seama imediat că băiatul de 17 ani era mort de cel puțin 4 – 5 ore. I-au acordat primul ajutor celui de 16 ani, care era afectat atât de rănile suferite, cât și de frig. Când oamenii au văzut asta, s-au apucat să facă scandal și să certe echipajul medical, pe motiv că nu ar vrea să îl resusciteze și pe băiatul de 17 ani. Evident, oamenii sperau ca minorul să mai aibă o șansă la viață, dar, din păcate, acesta murise de ore bune. Echipajul medical nu avea pentru ce să mai aplice măsurile de prim-ajutor în cazul lui. Pe minorul de 16 ani însă, cadrele medicale l-au îngrijit la fața locului, iar o autospecială  SMURD l-a transportat de urgență la Spitalul Huși. Poliția a deschis dosar penal în acest caz și urmează să facă precizări oficiale în acest caz.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.