spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Șoferi prinși încălcând legea. Unul dintre ei a provocat într-un accident în Huși

- Advertisement -

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare. Unul dintre ei a fost descoperit după ce a fost implicat într-un accident pe strada Grădinari din municipiul Huși, județul Vaslui. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, care se urcase băut la volan. „Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Juețean de Poliție Vaslui.

Un alt caz de șofer care a încălcat legea a fost descoperit de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad. „Aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția drumului județean DJ 244 cu drumul comunal DC 122A, în localitatea Gara Banca, comuna Banca, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 66 de ani, din localitatea Miclești, comuna Banca, județul Vaslui.  Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, fiind efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Juețean de Poliție Vaslui.

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice: „Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie”.   

 

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.