spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

SONDAJ World Vision: 70% dintre părinți nu vor în continuare să-și vaccineze copiii

- Advertisement -
PĂRERI… Jumătate dintre părinți și profesori sunt de acord să se interzică măștile textile doar dacă se asigură gratuit măști conforme.

MĂSURI… Circa 70% dintre părinți nu vor să-și vaccineze copiii, arată un sondaj efectuat de Fundația World Vision România în prima săptămână a lunii ianuarie în mediul rural. Astfel, intenția de vaccinare în mediul rural rămâne în continuare mică, deși 59% dintre părinți și 65% dintre profesori cred că școlile nu ar trebui închise. Potrivit aceluiași sondaj, în peste 90% dintre cazuri testarea copiilor se face acasă, de către părinți, însă mai puțin de jumătate dintre aceștia spun că au înțeles ușor ce trebuie să facă.

Jumătate dintre părinți și profesori sunt de acord să se interzică măștile textile doar dacă se asigură gratuit măști conforme. 1 din 10 nu sunt de acord cu această decizie și un procent similar nu știu ori nu vor să răspundă. Mai mult de o treime dintre părinții din mediul rural chestionați au spus că școala nu asigură deloc măști și sunt nevoiți să le cumpere ei copiilor. Legat de suma pe care o cheltuiesc pentru măști, aproape jumătate dintre părinți au spus că între 30 și peste 50 lei pe lună (12 % au spus că dau mai mult de 50 de lei pentru că au mai mulți copii). Aproape 1 din 10 au spus că nu cheltuiesc pentru că au cumpărat măști textile la un moment dat și le folosesc pe acelea. 9% alocă în jur de 10-20 de lei, chiar dacă au mai mulți copii, pentru că uneori mai folosesc masca și două zile la rând. 1 din 5 familii respondente au venituri sub 1.000 de lei pe lună.

Intenția de vaccinare rămâne mică în mediul rural: 70% dintre părinți nu vor să-și vaccineze copiii

Deși 59% dintre părinți și 65% dintre profesori cred că școlile nu ar trebui închise în valul cinci al pandemiei, intenția de vaccinare în mediul rural rămâne în continuare mică. Astfel, 70% dintre părinți nu și-au vaccinat copiii mai mari de 12 ani, 20% se mai gândesc și doar 10% răspund că au copiii vaccinați. Legat de intenția de vaccinare pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani atunci când acest lucru ar fi posibil, 70% nu ar face acest lucru, 20% se mai gândesc și doar 10% i-ar lăsa să se vaccineze. Când vine vorba despre profesori, 70% au răspuns că sunt vaccinați. Însă, întrebați dacă s-ar vaccina în cazul în care menținerea școlilor deschise ar depinde de rata de vaccinare a profesorilor, mai puțin de 1 din 4 (23%) au răspuns că ar face acest lucru pentru ca școala să se desfășoare în format fizic.

Testare COVID-19: Care a fost cea mai dificilă parte pentru părinți

Legat de testarea COVID-19 a elevilor, peste 90% dintre părinți și profesori au spus că, în cazul școlii lor, testarea s-a făcut acasă, de către părinți. Deși 76% dintre profesori au spus că, din câte știu ei, părinții au efectuat acasă testele COVID-19, 63% cred că această testare ar trebui să se facă la școală, de către asistenții medicali. 70% dintre profesori au spus că nu pot efectua testele la școală pentru că sunt prea mulți copii și s-ar pierde prea mult din timpul de predare. Mai puțin de jumătate dintre părinți au spus că li s-a părut ușor procesul de testare și au înțeles instrucțiunile. Peste 40% spun că s-au descurcat pentru că li s-a arătat la școală cum să procedeze de către cadrele didactice sau asistenți, iar 10% au spus că li s-a părut un proces dificil și au cerut ajutorul unor cunoștințe/asistent medical/profesor ori au căutat pe Youtube cum se face testarea. Legat de cea mai dificilă parte cu privire la testarea copiilor acasă, pentru aproape 70% dintre părinți a fost recoltarea probelor, pentru 18% a fost dificil să înțeleagă cum se face testul, iar pentru aproape 15% a fost dificil să facă testele în aceeași zi pentru mai mulți copii.

“Sistemul de educație alege să se lupte cu mâinile goale cu această pandemie și pierde de fiecare dată

World Vision România solicită autorităților „claritate și coerență în legătură cu deciziile referitoare la desfășurarea școlii, descentralizarea deciziei cu privire la menținerea școlilor deschise în funcție de specificul fiecărei școli: rata de infectare în localitate, numărul de copii, rata de infectare în școală, rata de infectare la nivel de comunitate. În același timp, considerăm că digitalizarea sistemului de educație trebuie să fie o prioritate pe termen mediu și lung pentru Ministerul Educației: școala online nu a fost doar o soluție de avarie, ea trebuie integrată în învățământul clasic și trebuie continuat ceea ce s-a construit în primele luni de pandemie. În plus, pe termen scurt, solicităm ca, mai ales în cazul școlilor cu multe familii vulnerabile, să fie puse la dispoziția elevilor și cadrelor didactice măști conforme gratuite, dezinfectant, precum și un instructaj acordat părinților și profesorilor pentru împiedicarea, în măsura în care este posibil, a răspândirii virusului”. “După aproape doi ani de pandemie, din păcate, vedem că sistemul de educație este în continuare nepregătit, fără un plan concret pentru a continua fără sincope procesul de învățare. Suntem în plin val cinci, ne luptăm cu o variantă a virusului extrem de contagioasă și, în același timp, vorbim de lipsă de teste în școli, reguli care se schimbă de la o zi la alta, copii care nu au nici măcar măști pentru a se proteja. Pentru cei mai vulnerabili copii, accesul la educație pare o utopie. În același timp, în mediul rural retincența cu privire la vaccinare este în continuare foarte mare. Toate premisele arată o răspândire foarte mare a virusului și, prin urmare, închiderea din nou a școlilor. În același timp, școala online rămâne la fel de nepregătită. Sistemul de educație alege să se lupte cu mâinile goale cu această pandemie și pierde de fiecare dată”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.