spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Sosea cu patru benzi, la Moara Grecilor (foto)

- Advertisement -

Proiectul de modernizare a strãzii “Stefan cel Mare” prinde contur, în cadrul PIDU Vaslui (programul integrat de dezvoltare urbanã a municipului Vaslui). Astfel, dupã mai bine de 12 ani de la începerea lucrãrilor de lãrgire a strãzii principale a orasului, în zona cartierului Moara Grecilor, soferii pot circula pe o arterã modernã, cu douã benzi pe sens, desi mai sunt multe de fãcut pânã la finalizarea lucrãrilor. Emil Savin, managerul Transmir Murgeni, firma care face asfaltarea întregului oras în cadrul PIDU, a declarat cã s-a turnat primul strat de asfalt pe cele patru sensuri de circulatie si se munceste intens pentru ca, pânã la cãderea primei zãpezi, sã se toarne si al doilea strat. Sunt unele probleme la realizarea canalizãrilor aferente proiectului, însã se sperã sã se treacã repede peste acest impediment. Al treilea strat de asfalt, cel care va încheia lucrarea, ar putea fi turnat în primãvara anului viitor, functie de cum va evolua vremea. La fel, la intrarea în Vaslui dinspre Bârlad s-au finalizat lucrãrile pregãtitoare pentru continuarea asfaltãrii, lucru care se va petrece în sãptãmânile urmãtoare. Soferii vasluieni sunt multumiti de faptul cã acum pot circula în conditii net superioare celor din anii precedenti si cred cã, la final, Vasluiul va avea unele din cele mai bune strãzi care existã în zona Moldovei, având în vedere cã, pe lângã modernizarea strãzii “Stefan cel Mare”, vor fi asfaltate si alte strãzi importante din oras, ca “Decebal” sau “Republicii”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.