spot_img
16.2 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Specialiştii FMI: Românii sunt cea mai tristă naţie din Europa

- Advertisement -

Scăderea salariilor în sistemul bugetar, creşterea şomajului şi a Taxei pe Valoare Adăugată şi un leu tot mai slab care a dus la rate tot mai mari. Cu acestea şi nu numai s-au confruntat românii în ultimele luni. Şi nu e de mirare că până şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au observat că românii au ajuns cea mai tristă naţie din Europa.

Criza financiară a lăsat urme adânci în psihicul românilor. Potrivit statisticilor, unul din cinci români suferă de depresie, iar numărul internărilor din cauza acestei boli este mai mare la noi decât în vestul europei. În ultimii doi ani, optimismul românilor aproape a dispărut.

Dacă în 2008, eram cei mai veseli din sud-estul Europei, acum, spun specialiştii FMI, suntem cea mai tristă naţie din Europa. Reprezentanţii Fondului mai notează că românii şi-au pierdut încrederea în ei, trăiesc cu teama de şomaj şi nu mai au putere de cumpărare ca în anii trecuţi.

Potrivit estimarilor FMI, românii nu-şi vor reveni nici în următorii ani, când vor fi din ce în ce mai trişti, săraci şi întunecaţi. Specialiştii au avertizat turiştii străini să evite România în următorii ani, pentru a nu se deprima în vacanţă.

Şi tot din cauza crizei, românii nu se mai căsătoresc. Şi dacă o fac totuşi, cheluitesc mult mai puţini bani pentru petrecere decât o făceau în urmă cu câţiva ani. A crescut însă numărul divorţurilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.