spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Sponsorizãri cu iz penal în numele Primãriei

- Advertisement -

Autoritãtile locale vasluiene au intrat în alertã acum câteva zile dupã ce au depistat cã diversi indivizi s-au apucat de întreprins ilegal colecte de fonduri în numele Primãriei.

Se pare cã persoanele, în numele Primãriei, a conducerii acesteia sau în numele unor angajati din cadrul Serviciului de Asistentã Socialã, solicitau telefonic diverse sume de bani sub pretextul strângerii de fonduri pentru ajutorarea unor cazuri umanitare. În prezent, situatia a ajuns în atentia Politiei Municipale, unde au fost înregistrate douã plângeri care-i denuntã pe presupusii reprezentanti ai primãriei care s-ar fi apucat de strâns bani în numele institutiei. „La Politia Municipalã sunt depuse douã plângeri, concret, putem vorbi de douã cazuri, unul a fost raportat sub forma tentativei, dar în cel de-al doilea s-a constatat sãvârsirea infractiunii, prin semnarea unui contract de sponsorizare. La ora actualã, politia a demarat cercetãrile în vedere stabilirii identitãtii persoanelor care au sãvârsit faptele.”, ne-a declarat Loredana David, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Reprezentantii Primãriei, imediat ce a luat act de escrocheria în care a fost implicat numele institutiei, au adresat o avertizare publicã cetãtenilor prin care s-au delimitat clar în afara situatiei create.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.