spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Spovedania lui Moșailov a impresionat judecătorii, acesta a scăpat de arestul la domiciliu! (VIDEO)

- Advertisement -

ISTEȚ… Pocăința publică a lui Ionuț Moșailov a dat roade! Live-ul în care acesta a încercat soluția “smereniei”, pentru a convinge instanța de judecată, că s-a lepădat complet de aroganțele statutului  de interlop, a avut efectul scontat. A venit dis de dimineață la Judecătorie și a apărut în fața instanței cu ochii înmuiați în regrete amarnice. Ce-i drept, nu a fost niciun ziarist acolo să îl pozeze, dar niște martori oculari tot au fost pe fază. Judecătorii, probabil, impresionați de discursul acestuia transmis cu o zi înainte pe internet, i-au dat o măsură preventivă mai blândă, lăsându-l sub control judiciar. Cerința lui a fost aceea de a fi cercetat în stare de libertate totală, motiv pentru care a și insertat în spovedania sa publică, o grămadă de laude la adresa polițiștilor, a procurorilor și judecătorilor, care, spunea el, îi vor “doar binele”.

Din păcate însă, declarațiile sale revelatoare s-au dovedit eficiente numai pe jumătate, căci s-a ales cu controlul judiciar. Ce-i drept, e tot mai bine decât în arest preventiv la domiciliu, așa că Moșailov ar trebui să revină cu un nou videoclip, mulțimirile de rigoare pentru… binefăcătorii săi. Oricum, imaginile în care bărbatul se leapădă de cariera sa de șmecher, cu care sfida, de pildă, polițiștii de la Rutieră în trafic, umilindu-i pentru că i-au dat o amendă prea mică, sunt memorabile. Sfătos și pătruns de căință a vrut să predea o lecție de înțelepciune căpătată așa, brusc, între două termene de verificare a măsurilor preventive. În afară de instanța care l-a lăsat sub control judiciar, prea puțini sunt cei care l-au crezut pe Moșailov cel smerit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Daca și ăsta e interlop ce dracu sa mai zici de Cămătari ,de Corduneni ?
    Doar ăștia de la vremea noua l-au „ridicat” in rang de interlop !
    Nu de alta dar …sa avem și noi interlopii noștri.

  2. Dar, dacă era in arest la domiciliu, unde si.a facut live.ul? O sa spuneți ca era parcat in curte, dar asta poate fi verificat foarte ușor pe baza imaginilor ce sa vad in spatele lui. Succes!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.