Autorităţile din nordul Spaniei au declarat miercuri stare de urgenţă ecologică după ce cantităţi uriaşe de pelete de plastic au fost aduse de apele mării pe plajele locale, informează DPA.
Regiunile Asturia şi Galicia pot solicita de acum ajutorul guvernului central pentru curăţarea plajelor după instituirea stării de urgenţă, a relatat cotidianul La Voz de Galicia. Peletele de culoare Peletele de culoare albă şi de mărimea unor boabe de linte sunt întrebuinţate în fabricarea componentelor plastice ale diferitelor bunuri. Fragmentele de plastic au ajuns în apa mării după ce mai multe containere, în care se aflau circa 25 de tone de pelete, au căzut de pe o navă de marfă în timpul unei furtuni în luna decembrie, informează Agerpres. Peletele erau ambalate în saci din plastic care s-au rupt după ce au ajuns în apa mării. Compania daneză de transport maritim Maersk a confirmat că nava Toconao a pierdut şase containere în largul coastei Galiciei pe 8 decembrie în timp ce se deplasa spre Rotterdam. Incidentul a fost raportat imediat Pazei de coastă spaniole şi portugheze, a precizat un purtător de cuvânt al grupului Maersk. Proprietarii navei au angajat companii specializate pentru a ajuta la îndepărtarea peletelor.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/stare-de-urgenta-ecologica-in-nordul-spaniei-dupa-ce-cantitati-uriase-de-pelete-de-plastic-au-ajuns-pe-plaje-2645149