spot_img
17 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Start la admiterea în liceu. Elevii cu medii egale vor fi departajați în funcție de nota la Limba română

- Advertisement -
IERARHIZARE… Anul acesta, ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei obținute la Evaluarea Națională.

ADMITERE… Au început înscrierile la liceu. Elevii, împreună cu părinții și diriginții, trebuie să completeze până pe 17 iulie fișele de înscriere. Acest lucru poate fi făcut atât la sediul școlii absolvite, cât și electronic. Fișa completată poate fi transmisă, în varianta scanată/fotocopiată, unității de învățământ, care trebuie să confirme, apoi, primirea documentului. Elevii și părinții sunt sfătuiți să completeze opțiunile în funcție de specializările dorite. Codurile aferente fiecărei specializări se găsesc în broșura de admitere publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. Elevii vasluieni, care vor să își vadă lucrările de la Evaluarea Națională, au această posibilitate. Tot ce trebuie să facă este să depună o cerere semnată de părinte/tutore legal la centrul unde au dat examenele. Lucrările vor putea fi văzute în perioada 19-25 iulie, iar de față va fi și o persoană desemnată de președintele comisiei. Elevii nu vor putea obține copii după acestea și nici să le fotografieze.

Anul acesta, ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei obținute la Evaluarea Națională. Pentru medii egale se vor aplica, în ordine, următoarele criterii de departajare: nota obținută la proba de limba și literatura română în cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică în cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de limba și literatura maternă (dacă este cazul), media de absolvire a claselor V – VIII. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 va avea loc în data de 19 iulie.

11 elevi din județul Vaslui, admiși la licee militare

La liceele militare, admiterea s-a făcut deja. Ministerul Educației a publicat ieri rezultatele, iar potrivit acstora județul Vaslui are 11 elevi admiși la liceele militare din Suceava, Alba Iulia, Breaza și Constanța. Unul dintre aceștia este Darius Petru Marin, șeful de promoție al Școlii Gimnaziale “Manolache Costache Epureanu” Bârlad. Alături de acesta, au mai intrat la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc din Suceava, încă șase elevi din județ de la următoarele unități de învățământ: Școala “Mihai David” Negrești, Școala “Mihail Sadoveanu” Huși, Școala nr. 1 Văleni. Un elev de la Școala “Stroe S. Belloescu” Bârlad a fost admis la Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza” Constanța, iar alți doi, de la Colegiul “Gh. R. Codreanu” și Școala “Anastasie Fătu” Berezeni, au intrat la Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, respectiv Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.