Start unei noi ediții a turneului “Select” Bârlad
DEBUT… Ediția a 4-a a turneului de fotbal “Select” Bârlad a pornit la drum. La sfârșitul săptămânii trecute, terenul sintetic de lângă stadionul “Municipal” a găzduit meciurile din faza grupelor, dar și din sferturile de finală ale categoriei Open (seniori). S-au calificat în semifinale Select 1 Bârlad, Phoenix Vaslui, Crazy Stars și Dorna Bârlad.
La categoria Open s-au înscris 16 formații, împărțite în patru grupe a câte 4 echipe, iar sâmbătă și duminică s-au disputat meciurile din faza grupelor, dar și din faza sferturilor de finală. Pentru un loc în careul de ași s-au duelat: Phoenix Bârlad – Phoenix Vaslui (3-5), Select 1 Bârlad – Viitorul Zorleni (5-0), Crazy Stars – Olimpia Roșiești (4-0) și Dorna Bârlad – Amicii Bârlad (1-0). În semifinale, care se vor disputa la finele acestei săptămâni, se vor înfrunta Select 1 Bârlad – Phoenix Vaslui respectiv Crazy Stars – Dorna Bârlad. În acest weekend se vor disputa și meciurile de la categoria “Old-Boys” la care s-au înscris până acum 12 formații. Printre echipele participante se numără Select Bârlad, Victoria Vaslui sau Real Vaslui.