spot_img
spot_imgspot_img
24.3 C
Vaslui
21-mai-2024

Stațiile GPL din județul Vaslui, la control: s-au aplicat amenzi în valoare de 120.000 de lei!

- Advertisement -
CONTROALE… Au început controalele la stațiile GPL din județul Vaslui și au fost aplicate și primele amenzi

VERIFICĂRI… Acțiunile de control sunt efectuate la instituții publice și operatori economici din toată țara, printre care și județul Vaslui, care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL). Primele amenzi nu au întârziat să apară la Vaslui. S-au verificat 15 instalații, iar două dintre ele au fost sancționate, fiecare cu amendă în valoare de 60.000 de lei. Urmează și celelalte instalații GPL, în întreg județul sunt 50 astfel de stații. Prefectul județului Vaslui a extins controlul în toate cele 86 de comune, pentru a vedea exact care este situația cu operatorii care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL).

„La acțiunea de control, la nivel național, s-a dispus să participe reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice care au atribuții legale specifice, și anume: ISCIR și CNCIR pentru autorizarea și controlul instalațiilor sub presiune; ISU pentru siguranța în exploatare a punctelor de lucru în care se efectuează operațiuni cu carburanți; ITM pentru respectarea obligațiilor privind contractele de muncă; Agenția Națională de Mediu pentru respectarea obligațiilor de mediu; Poliția pentru respectarea legislației privind ordinea și siguranța publică; ARR și ISCTR pentru autorizarea și controlul cisternelor de transport; ANAF și Vamă pentru respectarea obligațiilor de natură fiscală”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.

La Vaslui, deja s-au aplicat amenzi de 120.000 de lei!

În județul Vaslui, controlul celor 50 de operatori economici care desfășoară activitățile de comercializare, depozitare și transport benzină, motorină, GPL și GNC, este făcut de Garda de Mediu Vaslui, împreună cu IPJ Vaslui și APM Vaslui.

comisar șef Gabriel Cristian Laic, șeful Gărzii de Mediu Vaslui

„Din data de 30.08.a.c. și până la sfârșitul lunii septembrie, Garda de Mediu Vaslui, împreuna cu Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui și Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui va efectua controale la utilizatorii, cât și la operatorii economici care desfășoară activitățile de comercializare, depozitare și transport benzină, motorină, GPL și GNC. Activitățile de control se desfășoară în baza Ordinului Prefectului nr. 273 de constituire comisie mixta de control carburanti și în baza tematicului dispus de Comisariatul General București. În cele patru zile de control au fost verificate, de cele 3 echipe mixte, 15 instalații, fiind stabilite 23 măsuri de conformare și aplicate două amenzi contravenționale în valoare de 60.000 lei fiecare, pentru lipsă autorizație de mediu. Verificările vor viza toate cele 50 instalații de comercializare aflate în evidența Gărzii de Mediu”, a precizat pentru Vremea NOUĂ, comisarul șef Gabriel Cristian Laic, șeful Gărzii de Mediu Vaslui.

Prefectul a extins controalele și la cei care distribuie butelii în cele 86 de comune!

Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, ne-a trasmis că a decis vineri, 1 septembrie, extinderea controalelor și la agenții economici ce desfășoară activitate de distribuire a buteliilor de uz casnic în comune, care sunt pe raza județului Vaslui în jur de 200. Activitățile de control se vor desfășura în perioada 30 august – 31 octombrie a.c., sub coordonarea reprezentanților Instituției Prefectului Vaslui. În urma controlului, Serviciul Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Situații de Urgență și Afaceri Europene, din cadrul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, va înainta prefectului județului Vaslui un raport unic de control în baza rapoartelor întocmite de membrii comisiei. Controalele dispuse pentru perioada următoare vor urmări identificarea stațiilor GPL care funcționează ilegal, dar și respectarea, de către cele autorizate, a normelor de securitate la incendiu.

Exploziile puternice de la Crevedia au marcat o țară întreagă. Tragedia s-a soldat cu 57 de oameni răniți inițial, dintre care 39 de pompieri, 2 polițiști și 2 jandarmi. Un bărbat a murit de infarct în momentul în care cisternele din stația GPL au sărit în aer. Soția lui, cu arsuri de peste 95 % din suprafața corpului, a murit ulterior, la spital. Bilanțul tragediei este unul sumbru, până în acest moment cinci persoane și-au pierdut viața.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Sa trezit și pulimea copulatoare sa facă ceva adică sa producă ceva pentru stat …. amenzi…. controale …. ca acu nu sunt vremuri de combinat spagute…. ca treaba pute rău….. și nu etimpul de altele.. … după ce trece și asta . . Vechile obiceiuri functooneza… . Într un sistem ticăloșit…. ajuns în metastaza……

  2. Pe varianta lângă Liceul de Chimie se pune gaz la butelii 24 din 24 .Exact in fata mea a pus o domnisoara gaz in doua butelii rusești .Deschide frumos portbagajul și aproape nimeni nu are cum sa își dea seama ca este gaz pus in butelie .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.