La Murgeni bate vântul schimbãrii
SCHIMBARE… „Constatãm cã oamenii sunt dornici sã facã o schimbare pe acest colegiu, sã voteze oameni tineri, oameni noi. Oameni care au înteles cã vorbele noastre se vor transforma în fapte, în certitudini. Pãstrez ideea cã acest colegiu în care locuiesc oameni minunati a fost un colegiu pãrãsit de parlamentarul sãu, pentru cã oamenii se plâng cã nu au apã potabilã, nici mãcar pentru animale. Lipsa drumurilor este cutremurãtoare, sunt sate uitate de lume, cu copii care merg prin noroaie câte 6-7 km pe zi. Mã cutremurã lucrurile acestea, este vorba de viitorul tãrii noastre, nu se poate sã ne batem joc de copii. Este rezultatul minciunilor debitate aici atâtia ani” – Sergiu Vizitiu, candidat ARD Colegiul deputati Murgeni.
USL, AJUNGE CU MINCIUNA!… Pe Colegiul de deputati Murgeni politicienii fac mare tam-tam. Este cel mai pãrãsit colegiu parlamentar din judet, un colegiu care se întinde din nordul spre sudul judetului, pe teritoriul a 22 de comune. De la Botesti si pânã la granita cu Galatiul trãiesc zeci de mii de suflete, care au fost abandonate de PSD în ultimii patru ani, partidul care în 2008 câstiga alegerile în aceastã zonã, prin oportunistul ex-deputat Marian Sârbu. Ajuns deputat, Sârbu a trecut o datã sau de de douã ori prin colegiul care l-a fãcut parlamentar, dupã care nu s-a mai obosit sã ajungã de la Bucuresti la Murgeni, Suletea sau Albesti. Acest dezinteres a lovit mult în situatia celor care locuiesc aici, care nu au beneficiat de proiecte de investitii majore, ca în alte zone ale judetului. Acum, un urmas al lui Sârbu, pesedistul Irinel Stativã, unul dintre apropiatii presedintelui PSD, Dumitru Buzatu, cere „clementã” din partea electoratului, crezând cã oamenii vor uita cu cât sictir i-a tratat Sârbu. De partea cealaltã, Sergiu Vizitiu, din partea ARD, un om de-al locului, vine si spune lucrurilor pe nume, desi unii nu cred cã mai sunt si persoane verticale în aceastã campanie electoralã. „Micul Buzatu” s-ar putea trezi în situatia în care va pierde acest colegiu, mai ales cã singura sa „performantã” în zonã este scandalul în care s-a implicat în centrul de la Mãlãesti, acolo unde a schimbat seful de centru, ca mare director ce este la judet.
Orasul Murgeni. Comunele Albesti, Banca, Blãgesti, Bogdãnesti, Bogdãnita, Botesti, Costesti, Cretesti, Dimitrie Cantemir, Dodesti, Epureni, Gãgesti, Hoceni, Mãlusteni, Oltenesti, Pãdureni, Rosiesti, Suletea, Tãtãrãni, Viisoara, Vutcani. 22 de localitãti întinse din nordul judetului, tocmai de la Botesti, la granita cu judetul Iasi, si pânã la Mãlusteni, la granita cu judetul Galati. Un colegiu foarte greu, cu multe probleme sociale si economice, în care principala îndeletnicire a localnicilor este agricultura; plus cresterea animalelor si, mai nou, legumiculturã. Un colegiu în care PSD s-a jucat cu destinele alegãtorilor în mod brutal, în 2008. Initial, liderii PSD de la Vaslui au anuntat cã pe acest colegiu va candida Ana Birchall. Scandalul declansat de o asa-zisã filmare compromitãtoare a scos-o pe Birchall din cursã, asa cã pesedistii au trebuit sã ia o decizie urgentã. „Am dorit ca Marian Sârbu sã candideze la noi în judet si, dupã ce a analizat oferta noastrã, dumnealui a fost de acord. Este un om cu experientã, un om care poate ajuta foarte mult acest judet”, spunea presedintele executiv al PSD Vaslui din acea perioadã, Vasile Mihalachi, la momentul lansãrii. O minciunã cât se poate de enervantã: Sârbu nu avea ce sã analizeze, câtã vreme amãrâtii de pesedisti din zona Murgeni trebuiau sã se dea peste cap sã-l scoatã deputat pe fostul ministru al Muncii.
Ce a fãcut PSD pentru Murgeni? Întrebati-l pe Stativã!
Marian Sârbu nu a fãcut multi purici pe acest colegiu, cum spune românul. A venit de douã-trei ori prin câteva comune, a fãcut pomeni electorale minime si, în rest, a stat numai la Bucuresti. La alegerile din 2008, primarii de la PSD si-au fãcut datoria si au stat cu capul plecat în fata lui Buzatu, iar turul de fortã l-a scos pe Sârbu deputat, cu peste 8.000 de voturi în favoarea PSD (este mai mult decât evident cã s-a votat partidul, pentru cã un strãin de acest judet, un bucurestean fãrã nicio legãturã cu zona nu avea cum sã ia atâtea voturi!). Dreapta, reprezentatã în acel moment de PDL si PNL, a adunat peste 8.100 de voturi, ceea ce înseamnã cã existã un electorat în zonã care nu acceptã minciunile pesedistilor. În 2010, Sârbu a fugit la UNPR, lãsând baltã colegiul, dupã care s-a retras de tot de la Camera Deputatilor, plecând pe o functie plãtitã cu mii de euro pe lunã. Patru ani au trecut de la minciunile lansate de PSD pe Colegiul Murgeni. Acum, când lumea pare cã s-a luminat si nu mai acceptã gogosile PSD (mai nou, USL), Buzatu l-a trimis pe Murgeni pe unul dintre preferatii sãi. Irinel Stativã a candidat pe Colegiul Vaslui rural, în 2008. Desi era sustinut de majoritatea primarilor PSD din colegiu, Stativã nu a reusit sã închidã colegiul Vaslui rural, fiind trimis în Parlament liberalul Dan Bordeianu. O contraperformantã greu de înteles. Cartea de vizitã a lui Stativã spune totul despre oportunismul sãu ca politician obedient conducerii PSD de la Vaslui. În vârstã de 39 de ani, Irinel Stativã a intrat în PDSR în anul 1998, iar în 2000 a fost ales presedinte al TSD Vaslui, în 2001 devenind director de cabinet al prefectului Ioan Tibulcã. În iulie 2006, el a ajuns deputat de Vaslui dupã ce Ion Giurescu a renuntat la mandat pentru functia de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Irinel Stativã si-a încheiat mandatul în 2008, când a candidat din nou în colegiul Vaslui-Rural. Desi a obtinut cele mai multe voturi, el a pierdut alegerile, mandatul de deputat revenindu-i, prin redistribuire, lui Dan Bordeianu. La începutul anului 2009, Stativã a fost numit din nou director de cancelarie al prefectului Ioan tibulcã, iar în martie a câstigat concursul de director adjunct al Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui. El s-a suspendat însã din aceastã nou functie, rãmânând în continuare la Prefecturã pânã în toamna lui 2009, când PSD a iesit de la guvernare.În aceste conditii, el a revenit în postul de director adjunct al DGASPC Vaslui, detinând aceastã functie si în prezent. Cât timp a fost deputat, nu a fãcut nimic pentru colegiul Vaslui rural, de asta nici nu a mai fost votat pentru un alt mandat, în 2008. De ce ar fi votat în 2008? Nimeni nu stie, mai ales cã nu este deloc cunoscut în zona Murgeni, singura sa legãturã cu Colegiul în care candideazã fiind un scandal declansat la centrul de la Mãlãesti, unde Stativã a înlocuit conducerea pentru cã asa au dorit muschii sãi.
Vizitiu nu are de ce sã se teamã: PSD si PNL, în cãdere liberã în optiunile oamenilor
Dacã, în 2008, dreapta avea un candidat relativ puternic, în persoana medicului veterinar Dan Cain, de aceastã datã ARD propune un nume redutabil în competitia cu Stativã. Un om total diferit de candidatul USL, care promite putin si face foarte multe. Dupã cum singur se prezintã, Sergiu Vizitiu are bunicii din zona Rosiesti, deci este vasluian la origini. Este un om de afaceri puternic, realizat la Iasi, care vrea acum sã facã multe si pentru cei de pe meleagurile sale natale. Sergiu Vizitiu este decis sã câstige Colegiul de deputati Murgeni, convins fiind cã omul este mai important decât partidul la aceste alegeri. Este pentru prima datã când se înscrie într-o campanie electoralã. „Nu am emotii, chiar nu am nicio emotie pentru cã stiu de ce au nevoie oamenii din Colegiul Murgeni, iar eu, odatã ajuns parlamentar, voi face tot ce trebuie pentru a rezolva problemele lor. Am intrat în campanie ca sã câstig, desi USL este pe val. Trebuie sã demonstrez cã la aceste alegeri se va vota omul si nu partidul. Bunicii mei se trag din zona Rosiesti, deci cunosc foarte bine necazurile celor care trãiesc în aceastã zonã. Din punctul meu de vedere, Colegiul Murgeni este un colegiu abandonat, în care nu s-a implicat pânã acum. Vreau sã-mi pun în valoare experienta pe care o am în atragerea fondurilor europene, investitii care vor creste nivelul de trai în zonã. Mã refer la investitii în infrastructurã, pornind de la sisteme de apã si canalizare, cãi de comunicatie modernizate, programe de împãdurire”, explicã Vizitiu. Acesta este decis ca, odatã ca va fi ales deputat, sã se implice în aducerea de fonduri pentru împãdurire.
Vizitiu promite putine, dar se tine de cuvânt!
Bisericã si munca la câmp. Douã elemente vitale în viata satului, iar Sergiu Vizitiu este convins cã agricultura poate scoate lumea satului vasluian din starea de înapoiere în care se aflã. Spune cã întelege mult din filozofia tãranului român în ceea ce priveste munca pãmântului. „Filozofia aceasta simplã este mostenitã din generatie în generatie, de omul simplu care îsi lucreazã bucata de pãmânt cu sfintenie. România a fost, în perioada interbelicã, grânarul Europei si ar putea sã fie din nou, dacã ar fi programe care sã ajute fermierul român. Trebuie programe consistente, o nouã politicã a subventiilor, care sã ajute acel fermier, nu sã-l lase pradã greutãtilor, câteodatã fãrã sfârsit. Colegiul Murgeni are douã bazine colectoare, Valea Lohanului si Valea Elanului, care împreunã cu râul Prut ar putea face din zonã un pãmânt roditor, cu sisteme de irigatii performante. Sã nu uitãm de colinele Tutovei, pe vremuri pline cu vii roditoare. Oamenii din zonã nu stiu, însã UE dã bani pentru achizitia unor echipamente de irigatii moderne, diferite de vechile sisteme sau înfiintarea unor plantatii de vii si livezi. Eu mi-am propus sã spun cetãtenilor cã un parlamentar bun îi poate ajuta sã acceseze aceste fonduri, mai ales cã eu am mare experientã în acest domeniu. Am discutat cu oamenii si ei mi-au spus cã au nevoie de ajutor în procesarea produselor, în vânzarea lor în mod direct pe piatã, eliminând cât mai mult din intermediari, cei care câstigã mai mult decât tãranul”, explicã candidatul ARD. În conditiile în care Stativã nu convinge pe nimeni sã-l voteze în colegiu, Vizitiu poate fi solutia pentru oamenii necãjiti din zonã.