spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Strand si stadion, de închiriat la Husi!

- Advertisement -

SEDINTÃ Strandul Recea va putea fi concesionat în urmãtoarea perioadã, iar investitorul care va fi de acord sã preia baza de agrement, în conditiile impuse de CL Husi, va fi nevoit ca, pânã la anul, pe 15 mai, sã modernizeze obiectivul în asa fel încât sã poatã fi deschis publicului. Consilierii locali au discutat ieri, în sedinta ordinarã a lunii august, redeventa ce urmeazã a fi fixatã concesionarului, alesii convenind asupra sumei de 1500 de euro, anual.

PROPUNERE “Am cãutat sã obtinem fondurile necesare pentru modernizarea strandului, însã nu am gãsit. De aceea, cel mai întelept lucru este sã dãm obiectivul unui investitor, în baza unor conditii clare impuse de noi”, a transmis primarul Ioan Ciupilan consilierilor. Acestia au fost de acord cu initiativa alesului, apreciind cã husenii îsi doresc foarte mult reabilitarea acestei baze de agrement si concesionarea în conditii avantajoase pentru municipalitate ar fi o idee excelentã. “Decât sã stea în paraginã, mai bine vine cineva si o modernizeazã frumos, iar oamenii au unde petrece în timpul verii”, au spus consilierii. Dupã mai multe propuneri, s-a convenit cã ar fi oportun ca redeventa anualã sã fie de 1500 de euro, însã perioada de gratie oferitã concesionarului sã fie de 3 ani. În acest timp el va avea obligatia sã modernizeze cele douã bazine, dar, foarte important, sã refacã si iazul din vecinãtatea bazinelor. Initial, s-a propus ca redeventa sã fie de 3000 de euro, însã cu totii au cãzut de acord cã acolo este vorba despre o investitie foarte mare, care, oricum ar fi, tot în beneficiul husenilor va fi fãcutã. “Acolo trebuie sã se investeascã în jur de 10 miliarde de lei vechi. Nu e o sumã micã deloc si cine o va face, va trebui sã fie sigur pe ceva. Sã nu uitãm cã strandul va functiona douã, trei luni pe an, iar cheltuielile cu întretinerea vor fi mari. 1500 de euro e rezonabil”, au spus consilierii, votând favorabil acest proiect.

Stadionul Husului ar putea fi folosit contra cost

PE VIITOR Subiectul important care s-a luat în discutie a fost cel al stadionului municipal. Primarul Ciupilan a spus cã cei care îl folosesc acum nu au grijã de obiectiv si nici temei legal pentru asta, însã situatia a fost toleratã pânã acum, când gazonul este aproape distrus, iar la “urechile” primarului au ajuns informatii cã acolo, la stadion, face fiecare… ce-l taie capul! “Am câstigat acest teren în instantã, e al nostru. Îl foloseste FCM Husi si nu mai stiu cine acum, însã eu aud cã acolo noaptea se petrec tot felul de lucruri, aud cã unii încaseazã bani pe parcãrile din fatã, aud multe… Vreau se discutãm concret ce facem cu stadionul, pentru cã asa nu se mai poate! Dacã nu gãsim altã solutie, atunci eu as zice sã îl reabilitãm noi, sã îl întretinem noi si sã punem taxã tuturor celor care vor sã îl foloseascã”, a spus Ioan Ciupilan. Consilierii au fost de acord în principiu, rãmânând problema în analizã, pânã la luarea unor decizii concrete pe marginea acestui subiect.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.