spot_imgspot_img
11.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Studiu: Europarlamentarii români au o activitate nesatisfăcătoare în Parlamentul European

- Advertisement -

Activitatea europarlamentarilor români este, încă, nesatisfăcătoare, iar prezenţa acestora la şedinţele Parlamentului European este în continuare foarte scăzută. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Institutul European pentru Democraţie Participativă Qvorum în perioada iulie 2009 – octombrie 2010.
Studiul arată că europarlamentarii români au o activitate nesatisfăcătoare. Europarlamentarii au o prezenţă foarte scăzută la şedinţele plenare ale Parlamentului, comparativ cu celelalte state membre ale UE.

Astfel, delegatia României a terminat primul an de mandat pe penultima poziţie, a 26-a, cu o medie de prezenţă de 85,84%. În primul trimestru din 2010, europarlamentarii se aflau, însă, pe poziţia 24 în topul prezenţei. Creşterea se datorează interesului acordat de presa românească activităţii deputaţilor europeni.

Un astfel de exemplu este cel al lui Traian Ungureanu (PDL), a cărui prezenţă a crescut de la 74,14% în 2009, la 100% în 2010. Într-o situaţie similară se află Viorica Dăncilă, Renate Weber, Adina Vălean, Cristian Buşoi, Norica Nicolai şi Sebastian Bodu.

Cu toate acestea avem şi chiulangii: Ioan Mircea Paşcu, Adrian Severin, Claudiu Ciprian Tanasescu, Rares Niculescu şi Corneliu Vadim Tudor. Per ansamblu, europarlamentarii sunt fruntaşi la luări de cuvânt, întrebări, amendamente şi propuneri de rezoluţii.

În ceea ce priveşte raportorii, doar câţiva dintre deputaţii români stau bine la acest capitol. Este vorba de democrat-liberalii Marian Jean Marinescu, Monica Macovei şi Traian Ungureanu, liberalele Adina Vălean şi Norica Nicolai, social-democratele Daciana Sârbu, Rovana Plumb şi Adriana Ţicău.

realitatea.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.