spot_img
17.3 C
Vaslui
05-oct.-2024
spot_img

Sucevean arestat în Peru, după ce a fost prins transportând peste un kilogram de cocaină în stomac

- Advertisement -

Un tânăr din municipiul Suceava a fost arestat de autorităţile din Peru, după ce a fost prins transportând peste un kilogram de cocaină în stomac, suceveanul fiind folosit drept curier de droguri în cadrul unei reţele internaţionale de trafic de stupefiante.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au confirmat, ieri, informaţiile oferite în exclusivitate de cotidianul Monitorul de Suceava în ediţiile trecute, potrivit cărora trei indivizi au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Suceava, pentru că racolau tineri care să transporte droguri, ascunse în bagaje sau în stomac, prin înghiţire, dintr-o parte în alta a lumii.

Prins pe Aeroportul Internaţional “Jorge Chavez” din Lima

În ediţia de sâmbătă, 21 aprilie, scriam că unul dintre curierii racolaţi de această grupare ar fi fost arestat pe teritoriul unui stat străin, iar ieri după-amiază, procurorii DIICOT au confirmat şi această informaţie într-un comunicat de presă.

Respectivul tânăr, se arată în comunicatul respectiv, se numeşte Dumitru-Ovidiu Logofătu şi are 23 de ani. „Acesta a fost racolat drept curier internaţional de droguri de mare risc, prin prezentarea oportunităţii de a câştiga în mod facil sume importante de bani şi garantarea siguranţei acestor activităţi, fiind pus la dispoziţia reţelei internaţionale de traficanţi de cocaină, în scopul obţinerii de foloase materiale imediate şi injuste”, se arată în comunicatul DIICOT Suceava.

Anchetatorii precizează că Dumitru-Ovidiu Logofătu a fost arestat pe data de 3 martie a.c. de autorităţile din Peru, fiind prins pe Aeroportul Internaţional “Jorge Chavez” din Lima, în timp ce transporta cantitatea de 1.100 grame de cocaină, disimulată în 46 de capsule îngurgitate.

Racolau suceveni să transporte droguri pe relaţia Lima (Peru) – Amsterdam (Olanda)

Joia trecută, ofiţeri Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat opt percheziţii domiciliare, la mai multe adrese din cartierul Obcini, fiind ridicate mai multe unităţi de calculator, telefoane mobile, cartele telefonice şi înscrisuri.

Patru indivizi au fost aduşi în faţa procurorilor DIICOT, Andrei Şincai (31 de ani), Radu Cozmin Tomaşciuc (26 de ani), zis DMX, Gheorghiţă Florea (26 de ani), zis John, şi Constantin Ilie Croitor (25 de ani), toţi din municipiul Suceava. Primii trei au primit ordonanţe de reţinere şi au fost arestaţi preventiv vineri seară, iar Croitor a fost lăsat să se întoarcă acasă, luându-se faţă de el doar măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, cei patru s-au specializat în racolarea de curieri de droguri, în beneficiul unei reţele internaţionale de traficanţi de cocaină pe relaţia America de Sud – Europa de Vest.

„Au pus bazele unui grup infracţional organizat, întreprinzând demersuri de racolare a unor curieri pentru transportul unor cantităţi de cocaină pe relaţia Lima (Peru) – Amsterdam (Olanda), în beneficiul unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri”, se arată în comunicatul DIICOT Suceava.

Există informaţii că şi alţi curieri ar fi fost arestaţi recent

Anchetatorii susţin că Radu Cozmin Tomaşciuc, unul dintre cei trei tineri arestaţi, se afla în contact direct cu unul dintre membrii grupării internaţionale de trafic de droguri şi împreună cu acesta planifica deplasarea curierilor de droguri, asigurarea transportului şi cazarea acestora pe traseul stabilit.

Deşi anchetatorii nu dau mai multe amănunte, din informaţiile noastre, pe lângă Dumitru-Ovidiu Logofătu au fost cel puţin alţi cinci curieri racolaţi de gruparea lui Tomaşciuc, existând bănuiala că încă doi tineri ar fi fost „priponiţi” pentru trafic de droguri de autorităţile unor state străine.

Pentru destructurarea acestei reţele, structurile de combatere a crimei organizate au avut şi sprijinul SRI – Direcţia Judeţeană de Informaţii Suceava.

„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor”, se precizează în comunicatul remis ieri după-amiază.

Afacerea „Curierii”. Zeci de tineri suceveni în puşcării. Unul mort în împrejurări misterioase

Dumitru-Ovidiu Logofătu nu este singurul sucevean arestat după ce a fost prins transportând droguri pentru reţelele internaţionale de trafic cu stupefiante.

Afacerea „Curierii” a apărut la Suceava, în 2007, potrivit ofiţerilor Antidrog, fiind racolaţi în jur de 130 de curieri, tineri care în schimbul a câteva mii de euro s-au supus unor riscuri uriaşe.

De altfel, potrivit statisticilor BCCO Suceava, peste 70 dintre ei au fost arestaţi şi înfundă puşcării din întreaga lume.

Mult mediatizat a fost cazul unui tânăr din comuna Adâncata, Andrei Negrea (23 de ani), despre care există date certe că a fost curier de droguri şi existau informaţii, apărute în exclusivitate în Monitorul de Suceava, şi preluate apoi de mai toată presa naţională, cum că respectivul ar fi fost prins şi executat în China.

Zvonurile, confirmate ulterior oficial chiar de DIICOT, au fost infirmate de Ministerul de Afaceri Externe al României.

La câteva luni, reprezentanţii MAE au anunţat că au fost informaţi de autorităţile chineze că tânărul respectiv s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 20 al unui hotel din oraşul chinez Guangzhou.

Aşa cum am arătat şi în ediţiile anterioare, curierii de droguri transportau stupefiantele fie ascunse în bagaje, fie prin metoda înghiţirii caşetelor cu droguri.

La un singur transport, cărăuşii de stupefiante trebuiau să înghită zeci de astfel de caşete cu heroină sau cocaină. Înainte, însă, erau testaţi cu bucăţi de morcov, pentru a vedea dacă sunt în stare pentru o astfel de misiune.

În ziua în care urmau să livreze drogurile, explică aceeaşi sursă, cărăuşii nu mâncau nimic, iar cu câteva ore înainte şi pe durata transportului nu aveau voie să consume lichide.

După ce treceau de filtrele din aeroporturi şi ajungeau la destinaţie, pentru a putea elimina caşetele cu droguri, transportatorii luau laxative.

Afacerea cărăuşilor de droguri s-a concretizat până în prezent în două mari dosare penale, în ambele fiind trimişi în boxa acuzaţilor câte 12 inculpaţi. Într-unul dintre dosare, Tribunalul Suceava a dat verdictul, pedepse cu 15, zece şi cinci ani de închisoare.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.