spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

Surpriză de la Colegiul Medicilor: sătenii din Tătărăni, chemați la audiere în cazul doctoriței care și-a bătut asistenta!

- Advertisement -
ACUZAȚII… Sătenii din Tătărăni au reclamat-o pe doctorița Valentina Maniu (foto stanga) pentru comportamentul nepotrivit. De altfel, doctorița războinică a sărit la bătaie la asistenta Mihaela Ifteni (foto dreapta).

SURPRIZĂ… Întorsătură inedită de situație în cazul doctoriței din comuna Tătărăni, cea care e acuzată că și-a păruit asistenta și nu îi cruță nici pe pacienți, pe care îi mai dă afară din Dispensar, cu țipete și vorbe de ocară! Colegiul Medicilor Vaslui le face petiționarilor o surpriză și îi invită, printr-un reprezentant, la audierea doctoriței reclamate. Audierea în cauză va avea loc pe 13 aprilie, zi care speră medicul de familie, Valentina Maniu, să fie una cu noroc, întrucât, față de toate acuzele, aceasta a declarat că este nevinovată și atacată de rău-voitori fără niciun temei.

Au trecut aproape șase luni de la incidentul care i-a făcut pe sătenii din Tătărăni să o reclame pe doctorița de familie, Valetina Maniu, pe la toate instituțiile la care s-au gândit ei că ar putea avea competență în luarea de măsuri. Speranțele însă au început să se diminueze, întrucât în câteva răspunsuri părea că autoritățile pasează răspunderea de la un for la altul și nimeni nu vrea să vadă exact dacă cele ce le reclamă zeci de săteni, au sau nu vreun temei real. Iată că reprezentații Colegiului Medicilor, pe masa cărora au ajuns nemulțumirile scrise ale cetățenilor, le-a transmis petiționarilor din Tătărăni că sunt invitați la audierea care va avea loc pe data de 13 aprilie. Practic, sătenii își vor putea alege un reprezentant, care să susțină în fața decidenților din Colegiu toate aspectele scrise în reclamație. Nu e prea clar dacă reprezentantul sătenilor va fi audiat și în fața medicului Maniu sau nu, însă important este ca oamenii vor fi ascultați.

Doctorița războinică a sărit la bătaie la asistentă. Numai Poliția a mai putut restabili ordinea!

De reamintit că medicul de familiei, Valentina Maniu, a ajuns în atenția publică, după un scandal de pomină cu asistenta sa, Mihaela Ifteni. Asistenta s-a plâns public pentru faptul că medicul ar fi sărit la bătaie la ea, în Dispensar, ajutată fiind de un fiu. A susținut că disputa s-a iscat după ce și-ar fi cerut drepturile salariale. Femeia a povestit că a fost lovită și amenințată, scăpând cu greu din mâinile doctoriței. “Subsemnata, Ifteni Mihaela, vă aduc la cunoștință următoarele: sunt angajată ca asistent medical generalist, la C.M.I. dr. Maniu Valentina din satul Tătărăni, județul Vaslui, începând cu data de 01 iunie 2020. În data de 05 noiembrie 2020 a apărut un conflict spontan între mine și doamna doctor Maniu Valentina, pe fondul unor raportări neefectuate, dar care erau efectuate de către mine, conflict în care am fost agresată fizic, psihic și verbal de doamna doctor. Totodată, am fost agresată și de fiii dumneai. Mai exact, m-a acuzat, amenințat cu bătaia (că îi va chema pe fiii ei, ceea ce a și făcut ulterior). În acel moment, tinând cont de faptul că astfel de ieșiri ale dumneaei au mai avut loc, am sunat pe soțul meu prin intermediul whatsapp, punându-l de față cu situația creată. În acel moment, doamna s-a enervat peste măsură și mi-a smuls telefonul din mână și a plecat către locuința dumneaei, de unde s-a întors împreună cu fiii dumneai, continuând să mă jignească (târâtură, c**vă ordinară, etc), să mă îmbrâncească, lovindu-mă peste față cu palma și să dea în mine cu piciorul. M-am speriat foarte tare, fapt pentru care am micționat. Am sunat la 112 , am solicitat ajutorul organelor abilitate pentru a calma situația, am dat o declarație verbală și am plecat acasă. Doamna doctor, împreună cu fiii ei, mi-au cerut să îmi dau demisia. Îmi este teamă să mai merg în acel loc, adică la serviciu, drept pentru care v-am trimis această sesizare, cu rugămintea de a cerceta cazul și a dispune măsurile legale. Menționez că starea conflictuală datează din momentul în care am negociat salariul și ulterior fiind accentuată de faptul că am cerut să fiu plătită corect pentru orele lucrate la centrul de permanență Oltenesti, unde am executat gărzi împreună cu dumneaei”, a scris în plângerea adresată organelor abilitate, asistenta Mihaela Ifteni. După tot acest scandal, sătenii au luat atitudine și au reclamat-o și ei pe doctoriță la Colegiul Medicilor. În fața valului de acuze, medicul Valentina Maniu s-a apărat, spunând că este nevinovată și că atacurile sunt de la rău-voitori.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.