Surpriză de proporţii pentru un şofer român de TIR în Germania. Ce transporta fără să ştie

Şase băieţi afgani au cerut disperaţi ajutor joi-seară, în Erfurt, Germania. Copiii stătuseră zile întregi închişi fără mâncare şi apă, potrivit mdr.de. Un şofer de TIR din România a avut o surpriză de proporţii într-o parcare din Germania. Conducătorul auto şi-a parcat autotrenul în centrul de transport marfă din Erfurt, după care s-a îndreptat spre centrul logistic Ikea, scrie Libertatea.

Două ore mai târziu, când s-a întors a observat că prelata mijlocului de transport era tăiată, iar prin ea ieşeau mâinile unor copii care cereau ajutor.    Reprezentanţii poliţiei federale a afirmat că şoferul s-a uitat la zona de încărcare şi a descoperit copiii acolo. În camion se aflau şase copii cu vârste între 10 şi 16 ani. Potrivit Poliţiei Federale, copiii au stat ascunşi în camion timp de aproximativ una până la trei zile.   Iniţial, şoferul român a fost bănuit că face parte dintr-o reţea de trafic de persoane, dar poliţia l-a eliberat după ce l-a interogat. Camionul era încărcat cu mobilă.

Citeste mai mult: adev.ro/qp6vro




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ