spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Sute de elevi, fortati la naveta

- Advertisement -

Sase Scoli de Arte si Meserii din judet nu mai pot primi elevi in clasa a IX-a. Nu au reusit sa obtina autorizatie din partea Agentiei de Asigurare a Calitatii in Invatamintul Preuniversitar. Elevii vor fi obligati sa faca naveta in comunele invecinate in cel mai fericit caz sau in Pascani, Tirgu Frumos, Podu Iloaiei si Iasi. Probabil ca multi vor abandona scoala.

Elevii pot invata o meserie in atelierele scolilor. In imagine un atelier de textile-pielarie

Scolile de Arte si Meserii (SAM) din comunele Dagita, Mironeasa, Miroslovesti, Prisacani, Popesti si Voinesti nu mai pot primi elevi in clasa a IX-a. Din ratiuni financiare, din lipsa de spatiu ori de dotari corespunzatoare, unitatile mentionate nu au reusit sa obtina autorizare de la Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamintul Preuniversitar (ARACIP) pentru ciclul superior de liceu, adica pentru a scolariza elevi inclusiv in clasele a XI-a si a XII-a. Aceasta fiind conditia pentru a putea inscrie in continuare elevi la liceu, neindeplinind-o, aproximativ 300 de absolventi de gimnaziu sint in situatia de a face naveta in unitatile scolare din comunele invecinate, devenite grupuri scolare, ori la liceele din Pascani, Tirgu Frumos, Podu Iloaiei si Iasi.

Directorii SAM-urilor intrate in lichidare spun ca nu mai pot primi elevi in clasa a IX-a, dar ca nici unul nu a ramas „pe dinafara”, adica nerepartizat la liceu. Sustin insa ca vor face demersuri ca unitatile pe care le conduc sa devina grupuri scolare, la fel ca alte 18 SAM-uri din judet. Unii dintre ei reclama necesitatea de a avea in comuna scoli profesionale sau de ucenici. „Nu toata lumea trebuie sa faca liceul. Trebuie sa fie si tineri care sa invete o meserie. Ar fi bine sa se infiinteze scolile profesionale sau cele de ucenici, astfel incit sa putem si noi scolariza in comuna absolventi de gimnaziu”, e de parere Liliana Levitchi, directoarea Scolii de Arte si Meserii din Voinesti.

„Nu ni s-a aprobat clasa de liceu”

La SAM Dagita ar fi trebuit sa intre in clasa a IX-a 45 de absolventi de gimnaziu. „Am avut inspectie de la ARACIP, dar nu ni s-a aprobat clasa de liceu. Nu stiu exact motivarea lor, probabil carente in ceea ce priveste dotarea. Stiti, cu sobele pe care le avem… Stiu ca 20 dintre absolventi pleaca la Iasi. Trei sau patru dintre ei au prins sponsorizare in cadrul proiectului «Salvati Copii de Abandon si Neintegrare», pe care il implementeaza Universitatea «Cuza» in parteneriat cu Inspectoratul Scolar. Ceilalti probabil ca vor merge la Grupul Scolar din Tibanesti, care e la o distanta de 16 kilometri, daca vor putea face naveta”, a precizat Codrut Uzarciuc, cadru didactic la SAM Dagita.

La SAM Mironeasa ar fi trebuit sa inceapa liceul in toamna 36 de elevi. „7 dintre ei au fost repartizati la Negresti, 5 la Iasi, insa cei mai multi vor merge la Scheia, in comuna invecinata, pentru ca au posibilitati materiale reduse. E la o distanta de 10 kilometri, dar este microbuz, iar naveta se deconteaza”, a prezentat situatia Cristina Botezatu, directoarea de la SAM Mironeasa.

Institutia nu a reusit sa obtina autorizarea ARACIP pentru a scolariza si elevi in clasele a XI-a si a XII-a din cauza lipsurilor financiare. „Am depus dosar pentru autorizare la ARACIP, insa am intrerupt procesul de autorizare din lipsa de fonduri. Conditiile esentiale impuse de ARACIP erau sa avem autorizatie de functionare de la Directia de Sanatate Publica si autorizare P.S.I. (Paza si Securitate in caz de incendiu, n.r.). Pe cea de la Directia de Sanatate Publica nu am putut sa o obtinem fiindca ne impuneau niste conditii pe care nu reuseam sa le indeplinim, de exemplu sa avem filtre la chiuvete. Aveam nevoie de aproximativ 20.000 de lei pentru a le obtine pe ambele, iar Primaria nu putea sa ne dea acesti bani. Plus ca ar trebui sa avem laboratoare utiliate pe agricultura. Daca comunitatea locala vrea sa ne sprijine ca sa putem avea in anul scolar viitor clasa de a IX-a, noi vom face din nou demersuri. Pe de alta parte, fiind grup scolar si la Scheia, si la Mogosesti, comunele invecinate, va fi foarte dificil sa primim aprobare”, a adaugat Cristina Botezatu.

„Ne bombardau cu cereri ca vor sa revina”

Scoala de Arte si Meserii din Miroslovesti ar fi trebuit sa scolarizeze in clasa a IX-a in jur de 80 de elevi, 22 dintre acestia fiind din comuna invecinata, Ciohorani. Directorul unitatii sustine ca nu a mai facut solicitare catre ARACIP pentru a obtine aprobarea de a forma in continuare clase de liceu intrucit nu au fost solicitari din partea elevilor. „Nu am facut solicitare pentru ca atunci cind am desfasurat activitatile de orientare scolara, am vazut ca numai 2 sau 3 elevi, cu posibilitati materiale reduse, doreau sa ramina la Miroslovesti. Cei mai multi au fost admisi si s-au inscris la licee din Pascani, pentru ca e mai aproape. E o distanta de 12 kilometri daca se merge prin Bratesti, respectiv de 25, daca se merge prin Motca. La noi ramineau nu numai cei cu dificultati materiale, ci si cei cu posibilitati intelectuale reduse. Foarte rar au ramas din rindul celor cu situatie buna la invatatura. Parintii gasesc ca e mai bine sa ii dea la licee care sa le asigure o continuare normala a studiilor”, a explicat Gelu Hogas, directorul de la SAM Miroslovesti.

Directorul a adaugat ca, pe fondul scaderii continue a populatiei scolare din zona, in anii precedenti a fost dificil sa ocupe locurile de la liceu din prima etapa. „Nu reuseam sa facem clasa din prima etapa de admitere, dar apoi ne bombardau cu cereri ca vor sa revina. Parintii erau pusi in situatia de a nu putea acoperi costurile de intretinere. Deocamdata, un singur elev, care a fost admis la Colegiul «Unirea» din Pascani, si-ar fi dorit sa revina la Miroslovesti, pentru ca nu isi depusese la timp dosarul de inscriere. Provine dintr-o familie monoparentala numeroasa, – sint 10 frati -, adepta a cultului baptist. Mama lucreaza ca ingrijitoare la Scoala Soci din comuna. Daca nu s-a inscris nicaieri, va ramine acasa. Mie mi-a spus ca vrea sa plece in Italia sa lucreze, are frati mai mari acolo. A obtinut rezultate foarte slabe la evaluarea nationala, 2,35 cred, dar este un vlajgan de baiat foarte muncitor. Fiind cel mai mic, el si cu mama tin gospodaria”, a mentionat directorul Hogas.

„O sa fie mai ispititor pentru elevi”

In anul scolar 2011-2012, la SAM Miroslovesti va functiona numai clasa a X-a, in care sint 14 elevi. Conducerea unitatii crede ca, odata cu redeschiderea atelierului in care se desfasura practica, ar putea atrage din nou elevi in clasa a IX-a, din anul 2012-2013. „Sintem singura unitate cu profil pe materiale de constructii, deoarece eram singurul loc in care se putea asigura practica elevilor. In comuna exista un atelier in care sa faceau caramizi si teracota, inchis in 2009, pentru ca patronul nu isi mai justifica investitia. Anul acesta a contractat insa un proiect european, prin intermediul caruia va reutila si moderniza atelierul, astfel ca se va redeschide. Cind o sa avem din nou atelierul, o sa fie mai ispititor pentru elevi. Ne straduim sa formam de la anul clasa de a IX-a, macar pentru elevii de etnie roma din Ciohorani, pentru ca ei ramin de multe ori in afara scolii”, a adaugat directorul Hogas.

La SAM Popesti, 37 de absolventi de gimnaziu ar fi trebuit sa vina in clasa a IX-a. Vor face insa naveta la licee din Tirgu Frumos, Podu Iloaiei si Iasi (Scoala Normala „V. Lupu”, respectiv Liceul cu Program Sportiv, n.r.). „Din 55 de elevi care s-au inscris la evaluare, 45 au sustinut-o. 8 dintre ei au refuzat sa se inscrie la liceu. Asadar, 37 de elevi au fost repartizati in prima etapa, 5 dintre acestia in Iasi. Alti 5 care au situatia neincheiata vor fi repartizati in a treia etapa, programata in septembrie. Noi incercam sa ii includem pe toti intr-o forma de scolarizare, pentru a rezolva temporar problema”, a precizat Petronela Tescanu, directoarea de la SAM Popesti.

Lipsa de fonduri

Din explicatia oferita de conducerea unitatii, nu s-a putut obtine autorizare din partea ARACIP din lipsa de fonduri. „Taxa ARACIP, doar pentru ca vin sa evalueze scoala, e de 4.300 de lei. Noi am solicitat sprijin de la Consiliul Local, insa, fiind criza, nu l-am putut obtine. Noi avem intentia de organizare a clasei a IX-a si facem demersuri in acest sens, dar nu depinde de noi si nici de ISJ, ci de evaluarea externa a ARACIP”, a dat lamuriri directoarea Tescanu.

La Prisacani sint 47 de absolventi de gimnaziu in situatia de a face naveta la Iasi, iar la Voinesti 42. „Doi sau trei nu s-au inscris la liceu, din cauza situatiei materiale”, a spus Mariana Catrina, directoarea de la SAM Prisacani. De la Voinesti, 4 elevi vor fi cazati in internatul de la Scoala Normala „V. Lupu”, iar ceilalti vor face naveta la alte licee din Iasi si la Grupul Scolar Agricol din Miroslava. „Nu am primit autorizare ARACIP din cauza spatiului si a dotarii, avem probleme cu laboratoarele. Voinestiul e insa navetabil, pentru ca e aproape de Iasi. Naveta nu va fi o problema pentru ca elevii au bani de liceu (bursa in cadrul programului guvernamental – n.r.), adica 180 de lei pe luna, plus ca sint licee din Iasi care o deconteaza”, a mentionat Liliana Levitchi, directoarea de la SAM Voinesti.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.