spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Sute de vasluieni se dau drept „handicapati”

- Advertisement -

Sute de vasluieni cu grad de handicap grav si accentuat au serioase motive de îngrijorare. Dosarele lor vor fi reevaluate, dupã ce un control încheiat la finele anului trecut a scos la ivealã unele nereguli. Existã suspiciuni cã unele dintre aceste persoane sunt sãnãtoase si încaseazã niste bani fãrã drept.

La sfârsitul lunii decembrie s-a încheiat campania nationalã de control privind încadrarea în grad de handicap grav si accentuat a persoanelor adulte neinstitutionalizate. În urma acestor verificãri a reiesit cã în jur de o mie de dosare din judetul Vaslui trebuie reevaluate. Verificãrile au fost efectuate de cãtre o comisie mixtã, din care au fãcut parte reprezentanti ai DSP, ITM si ai Directiei de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui. „În judetul Vaslui sunt înregistrate 5.530 de persoane cu dizabilitãti. Au fost verificate 1.158 de dosare, iar în urma controlului am gãsit în regulã doar 21. Restul dosarelor erau incomplete, astfel cã au fost trimise pentru reevaluare”, a declarat Loredana Stanciu, sefa Compartimentului de Inspectie Socialã din cadrul ITM Vaslui. Scopul campaniei a fost acela de a identifica persoanele care sunt sãnãtoase, dar care detin acte care indicã o suferintã gravã si astfel ar fi încadrate pe nedrept în grad de handicap, beneficiind astfel de indemnizatie si de alte drepturi. În judetul Vaslui sunt în prezent 5.530 de persoane care sunt încadrate într-un grad de handicap, iar dintre acestea 2.031 suferã de un handicap fizic, 1.636 au probleme grave vizuale, iar 1663 de persoane au alte tipuri de handicap. În vizorul comisiei au fost în special dosarele persoanelor cu handicap fizic si vizual.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.