spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
26-apr.-2024

Tânăr din Costești, reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție și a distrus geamurile casei părintești

- Advertisement -

DUPĂ GRATII… Un bărbat din comuna Costești a fost reținut de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Vaslui pentru că a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Vaslui. Acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 zile, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, furt și distrugere. „Din cercetările efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în perioada 21-29 decembrie 2020, în mod repetat, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Vaslui și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri față de locuința părinților săi, ar fi provocat scandal și ar fi distrus geamuri de la imobilul locuinței acestora”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

De asemenea, potrivit acestora, tânărul are 30 de ani, iar încălcarea ordinului de protecție a fost cu bună știință. „Având în vedere faptul că acesta avea cunoștință despre obligațiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de părinții săi și față de locuința acestora, bărbatul a încălcat cu bună știință ordinul de protecție. În data de 4 ianuarie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar astăzi (n.r. ieri), acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.