spot_imgspot_img
13.8 C
Vaslui
03-mai-2024

Tânăra actriţă ieşeană din filmul lui Mungiu, Cos­mi­na Stratan, premiată la Cannes

- Advertisement -

Actriţa din filmul lui Cristian Mungiu „După dealuri“ a primit trofeul european dedicat tinerelor talente.

A trecut de la jurnalism la ac­torie printr-o metamorfoză. Cos­mi­na Stratan şi-a stâns în coco­nul conştiinţei toate gândurile şi metehnele, apoi a ieşit ca un fluture la lumină. Nu are nostalgia lucrurilor neînţelese. A lăsat via­ţa de reporter pentru un altfel de rol, şi deşi sunt două lumi paralele, jurnalismul şi actoria, tânăra a reuşit să găsească o rădăcină co­mună. Pe ea. „Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama ce drum ar fi mai potrivit pentru mine. E adevărat că am petrecut mulţi ani în presă, înainte să dau la actorie. Am învăţat multe lucruri ca jurnalist şi în conti­nuare folosesc experienţa de pe teren. Mi-a lipsit însă pasiunea pentru jurnalism, şi asta nu mi-a mai dat voie să mă dezvolt mai departe, aşa că mi-am făcut curaj să încerc altceva. Totul s-a petrecut foarte brusc“, povesteş­te Cosmina. Tânără actriţă s-a năs­cut pe 20 octombrie 1984 la Iaşi, într-o familie respectabilă. A studiat Jurnalismul la Univer­sitatea „Al.I. Cuza“, iar în tot acest timp s-a şcolit la revista „Opinia studenţească“. După terminarea stu­diilor a lucrat ca reporter de televiziune la Trustul Media Impact iar timp de trei ani a fost reporter la Antena 3. A făcut parte şi din echipa emisiunii „Reporter special“, mai apoi paşii au purtat-o pe alte meleaguri. În 2008 a in­trat la Secţia de Actorie a Uni­ver­sităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a jucat în mai multe filme de scurtmetraj ca mai apoi să ajungă în filmul „După dealuri“, regizat de Cristian Mungiu.

A dat probă fără să ştie pentru ce film

Filmul a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu, în timp ce Cosmina Stratan, împreună cu Cristina Flutur, au primit premiul pentru cele mai bune actriţe la Festivalul Internaţional de film de la Cannes, în 2012. Datorită ace­stui succes, actriţa a fost se­lecţionată în programul Sho­oting Stars care a avut loc la Berlin, la începutul acestui an, în cadrul căruia a primit trofeul de­dicat tinerelor talente europene. Întrebată dacă acesta este un semn că actoria îi este sortită ori scrisă în palmă, actriţa spune răs­picat: „Poate e un semn că n-am treabă în altă parte. Urmăresc şi admir actori din mai multe ţări şi-mi dau seama că noi, actorii români, suntem o specie foarte interesantă. Nu avem nici stilul ruşilor, nici cel al americanilor, nici al europenilor, deşi se re­găsesc trăsături comune. Actorii români par să caute în mai multe locuri şi par să înţeleagă cu plăcere că trebuie căutate forme noi“, spune aceasta. A ajuns să joace în „După dealuri“ fără să îşi fi propus acest lucru. A fost sunată de directorul de casting care se ocupa de audiţii şi a dat proba fără să ştie pentru ce film. Consideră că a fost mai bine aşa. Rolul pe care l-a interpretat însă i-a schimbat câte ceva prin suflet. „M-am legat foarte tare de faptul că Voichiţa nu e încă o femeie. Am speculat tocmai aceas­tă derută care m-a hrănit de la început. E o fetiţă care are toate variantele în faţă şi nu alege niciuna. Rămâne mereu la răscruce de drumuri. M-a sedus neho­tărârea ei“, mărturiseşte actriţa. Există însă personajul feminin absolut, pe care ar dori să-l joace chiar şi peste 10 ani. Ar intra oricând în pielea şi gându­rile oricărei femei din operele lui Cehov sau Ibsen.

Joacă pe scena teatrului Bulandra

Dacă este pentru ea actoria o hrană sufletească? Nici ea nu ştie. Însă admite acel lucru care pentru ea nu mai are îndoială: „Pentru mine actoria e cel mai onest fel de exprimare şi singurul care mă împlineşte deocamdată. Ia mult şi dă mult“.

Printre actorii dragi ei se nu­mără şi Mariana Mihuţ, cu care a avut şansa să joace pe scenă, şi alături de care şi-ar mai dori. Nu se forţează să găsească o definiţie a acestei meserii, în principiu actorul este în concepţia sa acel „cineva“ care e pe cale să se schimbe. Şi atât. Însă crede în tinereţea fără bătrâneţe şi acesteia parcă i-ar putea găsi o definiţie: „Am auzit de curând o vorbă frumoasă: se spune că îmbătrâ­nim pentru că ne oprim din a face lucruri şi nu ne oprim din a face lucruri pentru că îmbătrâ­nim“.
În prezent, Cosmina Stratan colaborează la Teatrul Bulandra şi Teatrul Foarte mic din Bucureşti. Acasă vine foar­te rar, aproape nu mai are timp. Deşi nu are meseria tatălui său, Cosmina spune că totuşi a urmat calea ta­tă­lui, precum o fac şi copiii de preot. „Tata e un vi­sător“, şi asta a moş­tenit de la el.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tanara-actrita-ieseana-din-filmul-lui-mungiu-cosa-mia-na-stratan-premiata-la-cannes–41591.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.