spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
24-apr.-2024

Tânără din Băcăoani, aproape de comă alcoolică la volan, pe străzile din Vaslui

- Advertisement -

INCONȘTIENȚI… Săptămâna care stă să se termine a fost una cu multe evenimente pentru polițiștii rutieri vasluieni, majoritatea vizând șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice. La Negrești, un bărbat în vârstă de 38 de ani, care conducea o mașină, deși era în stare de ebrietate, a luat-o la fugă pe câmp când a văzut că oamenii legii vor să îl tragă pe dreapta, iar la Vaslui, o tânără în vârstă de 22 de ani abia se mai putea ține pe picioare în momentul când polițiștii au dus-o la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare. „Luni, 23 august, ora 19:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 248B, în orașul Negrești, au efectuat semnalul regulamentar de oprire față de un autoturism înmatriculat în județul Iași care se deplasa sinuos dinspre localitatea Căzănești spre orașul Negrești. Bărbatul aflat la conducerea autoturismului a încercat să facă schimb de locuri cu o persoană aflată în autoturism și fiindcă nu a reușit a părăsit autoturismul, încercând să își asigure scăparea fugind pe câmp. A fost însă prins, imobilizat și identificat. Întrucât bărbatul de 38 de ani, din Negrești, emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” , a afirmat reprezentantul IPJ Vaslui.

Și femeile beau câteodată

În aceeași zi, Luni, 23 august, ora 23:35, polițiștii Biroului Rutier Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către o tânără de 22 de ani, din localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos. „Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la o unitate medicală din municipiul Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Recomandările polițiștilor

Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice:

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reținut, fără drept de circulație.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. dar nu mai functioneaza camerele….. puneti camerele pe iesirile din crisme ziua si noaptea si o sa vedeti … VITEJI …. la volan de toate neamurile.
    cica fugarit?????? fai o poza … i i confisti masina si lasal in tufari…. altfel…. politisti oricind pot sa o incaseze…….. tineretul e abonat la antrenamente de toate mamele si,,,,,, nu au emotii in fata politistilor …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.